Ofițerii DGA au reținut polițiști rutieri care ar fi luat mită de la șoferi
Doi polițiști rutieri din Giurgiu, acuzați că au pretins și primit mită de mai multe ori, în sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei, au fost reținuți, în urma unor percheziții făcute de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, cu sprijinul IGPR.
„Astfel, primul polițist este cercetat pentru luare de mită, în formă continuată, (32 de acte materiale) și fals intelectual, iar cel de-al doilea pentru luare de mită, în formă continuată (19 acte materiale), constând în aceea că, în perioada martie-mai 2022, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control al traficului rutier, au pretins și primit, cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 100 și 1000 de lei (la fiecare act material), de la conducătorii auto, pentru a nu dispune constatarea și sancționarea contravențională a unor abateri rutiere săvârșite de către aceștia. Primul polițist este cercetat și pentru faptul că, în luna aprilie 2022, a eliberat în fals o dovadă de reparație a autoturismului unui conducător auto, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în referire la circumstanțele producerii avariilor autoturismului”, arată DGA.
Procurorul de caz a dispus reținerea celor doi polițiști, iar marți a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestora, urmând ca cei doi inculpați să fie prezentați Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă.