Începând cu luna octombrie 2025, clienții Hidroelectrica vor vedea din nou o creștere a prețului final la energie electrică. De vină, ni se spune, nu este compania în sine, ci o decizie „de sus”: mai exact, un ordin al Ministerului Energiei care a permis Transelectrica să majoreze semnificativ tarifele de transport. Astfel, costul pe care consumatorul îl plătește crește considerabil, fără ca Hidroelectrica „să fi atins” prețul energiei active – o formulare care sună a spălare pe mâini cu documente în regulă.
Scenariul este tipic pentru mecanismele birocratice ale statului modern: prețurile cresc, dar nimeni nu își asumă răspunderea directă. Fiecare actor pasează vina în altă parte, într-o înlănțuire perfect reglementată, în care consumatorul final este constantul pierzător. Majorarea de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh la tariful de transport nu este o decizie de piață, ci una administrativă, justificată prin jargon tehnic și pusă în aplicare uniform, fără excepții.
Și totuși, acest gen de modificări „nevinovate” vin într-un moment în care cetățeanul român este deja împovărat de costuri în creștere, taxe mascate și servicii tot mai scumpe în toate domeniile de bază – de la alimente, la utilități. Cu fiecare astfel de ajustare, statul testează pragul de suportabilitate al populației, ambalat în explicații „transparente” despre responsabilități partajate și tarife reglementate.
Hidroelectrica insistă că „energia activă” – adică acea parte a prețului aflată cu adevărat în controlul său – nu a fost modificată. Dar ce mai contează acest detaliu tehnic când factura finală crește oricum? Ceea ce interesează consumatorul nu sunt justificările în limbaj de specialitate, ci realitatea simplă: plătește mai mult pentru același serviciu.
Această practică de a prezenta scumpirile ca inevitabile, ca simple „ajustări reglementate”, seamănă izbitor cu strategia aplicată în multe alte domenii: responsabilitatea se diluează în hârtii oficiale, iar autoritatea reală rămâne ascunsă în spatele instituțiilor care nu dau socoteală publicului. În final, tot cetățeanul plătește – și încă fără să știe exact de ce.
Mai rămâne întrebarea: cât timp va mai funcționa această schemă? Câte alte „ajustări reglementate” ne mai așteaptă, mascate în jargon tehnic și decizii administrative opace?
Pentru moment, avem încă o majorare ambalată ca inevitabilitate. Hidroelectrica livrează energie „verde” și „curată”, dar factura rămâne plină de sume impuse de un sistem tot mai netransparent și tot mai greu de contestat.
