România își reduce la tăcere vocile incomode: „Stegarul Dac” rămâne în arest, în timp ce nedreptatea apasă pe umerii satului românesc

Tribunalul București a respins cererea de eliberare a lui Cezar Avrămuță, cunoscut publicului drept „Stegarul Dac” – un protestatar devenit simbol al demnității naționale și al rezistenței în fața nepăsării statului. Deși nu a comis nicio faptă de corupție, nu a delapidat bugete publice și nu a participat la jefuirea resurselor țării, Avrămuță rămâne după gratii, pedepsit pentru curajul de a striga în gura mare ceea ce mulți doar gândesc.

După aproape trei luni de arest preventiv, instanța a decis nu doar menținerea detenției, ci și refuzul înlocuirii acesteia cu arestul la domiciliu – în ciuda apelurilor umanitare lansate de apărătorii săi. Avrămuță și-a justificat gestul extrem – acela de a-și îndepărta brățara electronică și de a urca pe o schelă a Universității din București – ca formă de protest față de injustiția tot mai prezentă în societatea românească.

Mai grav, în fața instanței s-a adus și un argument profund personal: mama lui a suferit un accident vascular cerebral și are nevoie urgentă de sprijinul fiului său. Cu toate acestea, justiția română a ales să ignore drama umană din spatele dosarului, demonstrând încă o dată că, în fața simbolurilor, sistemul preferă să răspundă cu forță, nu cu echitate.

În tot acest timp, în satele din România, viața se stinge în tăcere. Drumurile rămân nemodernizate, spitalele sunt departe, școlile aproape goale, iar tinerii pleacă în străinătate fără intenția de a se mai întoarce. În acest context, autoritățile aleg să facă exemplu dintr-un om singuratic cu un steag, care nu a făcut decât să își exprime revolta de pe acoperișurile Capitalei.

Cezar Avrămuță nu a fost un pericol pentru societate, ci o oglindă dureroasă pentru un sistem care tolerează corupția, dar pedepsește protestul. Gesturile sale – teatrale pentru unii, dar profund simbolice pentru alții – au expus o Românie care își abandonează valorile și cetățenii.

Decizia Tribunalului nu este doar o condamnare juridică. Este o condamnare morală a întregii societăți românești, care a uitat să își susțină eroii tăcuți și a preferat să îi reducă la tăcere. În timp ce vinovații reali găsesc scăpare prin artificii legale, cei care îndrăznesc să arate dezastrul rămân închiși.

Astăzi, „Stegarul Dac” nu este doar un om în detenție. Este un simbol viu al rezistenței, al patriotismului marginalizat și al unei lupte pentru demnitate într-o Românie în care nedreptatea devine regulă, nu excepție.