Peste 6.500 de oameni au format, odinioară, coloana vertebrală a uneia dintre cele mai importante platforme industriale din nordul țării: Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Sighetu Marmației. Între munți și păduri de conifere, acest colos industrial transforma lemnul brut în produse de înaltă valoare economică, livrate atât în România, cât și peste hotare.
Combinatul era organizat într-un lanț perfect funcțional: gater, uscătoare industriale, secții de furnir, panouri, tâmplărie și elemente pentru mobilier. Totul funcționa cu o precizie uimitoare. Inginerii urmăreau umiditatea lemnului, calitatea fibrei, iar fiecare produs era standardizat pentru eficiență și durabilitate.
Uzina exporta în Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Scandinavia și chiar în Orientul Mijlociu. În jurul combinatului a crescut un oraș: cartiere muncitorești, școli profesionale, centre de calificare, linii feroviare speciale. Era un ecosistem economic care susținea mii de familii.
Astăzi, această poveste de succes a fost uitată. Monica Iagăr atrage atenția asupra acestei pierderi economice și industriale majore, care a adus prosperitate și recunoaștere internațională României. În contextul actual, în care se vorbește despre reindustrializare și relansarea economică, asemenea modele trebuie analizate, înțelese și, dacă este posibil, readuse la viață.
„Sighetul nu era doar un oraș industrial. Era o inimă economică a Maramureșului. Este timpul să redăm respectul și atenția pe care o merită această parte a României”, transmite Monica Iagăr.
