Mihail Albișteanu (AUR), despre inundațiile din Moldova: pierderile umane și materiale ar fi putut fi evitate, dacă autoritățile ar fi investit în infrastructura contra inundațiilor
Deputatul AUR Mihail Albișteanu a declarat, în emisiunea BZI Live, că pierderile umane și materiale ar fi putut fi evitate, dacă s-ar fi făcut investiții în infrastructura contra inundațiilor și dacă autoritățile locale ar fi făcut o campanie de conștientizare în rândul populației și ar fi interzis construirea de locuințe în zonele de risc. Parlamentarul a amintit că în această zonă au mai fost inundații și în anii trecuți, însă nimeni nu a luat măsuri.
Deputatul a precizat că vina aparține și primarilor, care au cheltuit banii organizând evenimente de zilele comunei, fără să aloce fonduri pentru consolidarea digurilor de protecție. În plus, autoritățile locale nu au făcut campanii de conștientizare în rândul populației despre asigurarea locuinței, ci le-au permis localnicilor să își ridice case chiar în zonele de risc.
„Avem politici naționale, avem autoritatea locală care ar trebui să intervină, dar pentru asta trebuie oameni competenți, trebuie oameni care să fie educați în privința asta, trebuie oameni care să fie interesați de lucrurile astea”, a afirmat Mihail Albișteanu.
Un alt subiect abordat în emisiunea a fost planul de reindustrializare a României anunțat de premierul Marcel Ciolacu, în plină campanie electorală. Referitor la acest subiect, deputatul AUR a spus că este complet nerealist. În primul rând, suma vehiculată – 3 miliarde de euro – este mult prea mică pentru un asemenea plan. Apoi, premierul nu a prezentat direcțiile de acțiune: „ce înseamnă reindustrializare? Pe ce te axezi în primul rând? Te axezi mai mult pe o industrie mică, industrie ușoară? Atunci, trebuie să ai o agricultură performantă.
Are România o agricultură performantă? Ai rezolvat problema agriculturii în România? Suntem într-o situație în care România ar putea, cu pământul agricol pe care încă îl are, să hrănească, multe milioane de oameni care locuiesc nu doar în România, ci și în afara României. Ai un program de refacere a sistemului de irigații, de refacere a agriculturii?”, a punctat Mihail Albișteanu.
În concluzie, domnia sa a declarat că planul nu este unul serios, ci este folosit doar în scop electoral.