Curierul Românesc

Marius Lulea(AUR) despre 28 iunie 1940: Ocupație. Integrarea Europeană a Moldovei este o himeră, un act antiromânesc

Marius Lulea, vicepreședinte al AUR, aduce aminte astăzi despre raptul Basarabiei de către URSS și care a început la 28 iunie 1940.

„Data de 28 iunie 1940 este o zi tristă pentru România: URSS avea să invadeze Basarabia, teritoriul românesc de la est de Prut.

Și astăzi trăim consecințele acelui eveniment dramatic cu un stat inventat și susținut artificial, numit Republica Moldova. Acolo trăiesc peste 3 milioane de români”.

Vicepreședintele AUR consideră că România ar trebui să aibă o politică oficială de unificare precum a avut Germania și are Coreea de Sud.

„România ar trebui să aibă o politică oficială de unificare , însă ce vedem noi: o politică oficială de recunoaștere a unui rapt teritorial, consecință a pactului Ribbentrop-Molotov”.

Acesta consideră că integrarea europeană reprezintă doar o poveste vândută românilor din Republica Moldova, fiind o acțiune antiromânească:

„Integrarea Europeană ca și act distinct de procesul unificării este doar o poveste vândută ca și mesaj antiromânesc, o himeră” scrie Marius Lulea, vicepreședinte AUR dar și autor al cărții Basarabia e România”.

Vă aducem aminte că în data de 28 iunie 1940 Basarabia avea să fie invadată de către trupele sovietice. Pe fondul instabilității generale europene dar și a slăbirii statului român ca urmare a corupției , Rusia avea să pretindă un teritoriu care nu îi aparținea.

Related Articles

Back to top button