Românii aud de ani întregi aceleași promisiuni: „vom elimina pensiile speciale”, „vom aduce echitate în sistem”, „legea e pentru toți”. În realitate, nimic nu se schimbă. Cele 10.000 de pensii speciale rămân neatinse. Cresc discret, se indexează automat, sunt protejate prin decizii judecătorești și legi scrise special pentru cei din interiorul cercului de putere.
În timp ce milioane de pensionari trăiesc din 1.500 de lei, un grup restrâns – foști demnitari, magistrați, generali sau parlamentari – beneficiază de sume lunare de zeci de mii de lei. Diferența nu e doar financiară, e o prăpastie între două lumi: una care a muncit o viață și alta care și-a scris privilegiile în lege.
Instituțiile statului mimează schimbarea. Parlamentul organizează dezbateri sterile, Guvernul se plânge de blocaje constituționale, iar președinții preferă să tacă. Când vine vorba de eliminat pensiile speciale, totul e „delicat”, „sensibil”, „imposibil”. În schimb, când e nevoie de tăieri de cheltuieli sau creșteri de taxe, deciziile apar peste noapte, fără discuții, fără milă.
România nu mai pare a fi guvernată pentru cetățeni, ci pentru o elită care s-a protejat prin legi croite la comandă. Fostul judecător ieșit la pensie la 49 de ani, fostul parlamentar cu două mandate, fostul general cu carieră în birou – toți încasează lunar sume colosale, plătite din contribuțiile celor care trudesc și nu apucă, uneori, nici vârsta legală de pensionare.
Adevărul dureros? Sistemul ne-a învins. A manipulat, a promis, a mințit – și a câștigat. Iar dacă societatea nu reacționează, dacă tăcerea continuă, cei 10.000 vor deveni 20.000. Iar când ne vom trezi, întrebarea va fi inevitabilă: pentru cine mai muncim în România?
