Marius Lulea: Binențeles că impozitarea veniturilor, inclusiv a pensiilor speciale, este constituțională
Înțeleg că CCR a decis că impozitarea pensiilor speciale este neconstituțională.
Ne așteptam la acest lucru, căci și amânarea a avut un rol politic: după alegeri.
Binențeles că impozitarea veniturilor, inclusiv a pensiilor speciale, este constituțională.
Neconstituțională și antiromânească, luând forma unui grup infracțional organizat este actuala Curte Constituțională.
Ca să își apere privilegiile emit decizii politice sau în folos personal.Sunteți niște oameni fără de onoare, slugile propriilor interese, în bătaie de joc față de poporul român.
Este necesar ca abuzurile oricărei puteri în stat să poată fi limitate de controlul unei alte puteri.
Acum Curtea Constituțională ține loc de parlament, de guvern, de președinte.
Un mecanism prost gândit care ține un popor sclavul unor interese meschine.
Impozitarea diferențiată se practică în toată lumea occidentală.
De moralitatea celor care iau aceste decizii nu are rost să mai discutăm, banii vorbesc.
Aceste abuzuri trebuie să fie oprite, chiar dacă este necesară modificarea constituției.
Acolo trebuie să fie magistrați adevărați și nu borfași numiți politic, profesioniști patrioți care pun dreptatea în fața propriilor interese.
- Sebastian Moise, RED POINT: România, față în față cu schimbarea impusă de Uniunea Europeana cu privire la economia circulară
Europa a intrat deja într-o nouă etapă a responsabilității de mediu. În centrul acesteia se află economia circulară, principiul conform căruia resursele trebuie refolosite, iar deșeurile reduse la minimum. Pentru statele membre, inclusiv România, acest concept nu mai este o opțiune, ci o obligație. Directivele europene recente stabilesc termene stricte și obiective măsurabile pentru reciclare, … - Deputatul AUR Cristina-Emanuela Dascălu, mesaj de Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier: „Viața are prioritate. Nicio clipă de neatenție nu poate fi reparată”
Deputatul AUR de Iași, prof. univ. dr. Cristina-Emanuela Dascălu, membru al Comisiei pentru Învățământ, a transmis un mesaj profund cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier, marcată anual pe 21 noiembrie. Parlamentarul subliniază importanța solidarității cu familiile îndurerate și necesitatea unor politici publice ferme pentru creșterea siguranței rutiere. „Fiecare victimă înseamnă o … - Monica Iagăr readuce în atenție platforma industrială pierdută a Maramureșului
Peste 6.500 de oameni au format, odinioară, coloana vertebrală a uneia dintre cele mai importante platforme industriale din nordul țării: Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Sighetu Marmației. Între munți și păduri de conifere, acest colos industrial transforma lemnul brut în produse de înaltă valoare economică, livrate atât în România, cât și peste hotare. Combinatul … - Luminița Păucean-Fernandes cere intervenția Ministerului Sănătății pentru remedierea neregulilor din ATI Sibiu
Senatoarea Luminița Păucean-Fernandes trage un semnal de alarmă cu privire la condițiile inacceptabile din zona ATI a Spitalului Județean Sibiu. Lucrările desfășurate în apropierea secției de terapie intensivă ridică probleme grave de siguranță pentru pacienții aflați în stare critică. Într-o întrebare oficială adresată Ministerului Sănătății, senatoarea AUR a evidențiat riscurile de infecții nosocomiale și impactul … - Elena Dobos: Agricultura românească trebuie reconstruită de jos în sus, nu doar din declarații
Sute de fermieri s-au reunit la Palatul Parlamentului pentru a dezbate problemele reale ale agriculturii românești și a găsi soluții concrete. Printre participanți s-a aflat și deputatul AUR Elena Dobos, care a subliniat că agricultura este un pilon strategic al țării și trebuie tratată ca atare. Deputatul a atras atenția că, de-a lungul anilor, guvernele …









