„Mai multă muncă, aceiași bani”: Ilie Bolojan sfidează profesorii în prima întâlnire cu sindicatele din educație
Fără soluții, fără concesii, fără respect. Premierul Bolojan le transmite profesorilor că vor munci mai mult, dar nu vor primi nimic în plus.
Luni, 11 august, liderii celor trei mari federații sindicale din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – s-au întâlnit, în sfârșit, cu premierul Ilie Bolojan, într-o ședință tensionată desfășurată la Palatul Victoria.
Sindicaliștii au venit cu date, argumente și solicitări, dar au plecat cu un mesaj clar de la Guvern: nu sunt bani, nu sunt concesii și nici nu vor fi.
Potrivit comunicatului oficial transmis de Executiv, Bolojan a spus, sec:
„Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea.”
Fără nicio mențiune despre poziția sindicatelor, fără deschidere spre negociere. Doar o justificare rece, bazată, spune premierul, pe „realitățile din sistemul educației” și pe „posibilitățile bugetare ale statului”.
Imaginea unei întâlniri fără dialog
Fotografiile publicate de Guvern arată clar: echipele au stat față în față, pe poziții opuse. Din partea Executivului au participat, alături de premier, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și secretarii de stat Sorin Ion și Gigel Paraschiv. Atmosfera? Mai degrabă de confruntare decât de consultare.
Este prima discuție oficială între premier și sindicatele din Educație de la adoptarea controversatei Legea Bolojan (nr. 141/2025), care a declanșat ample proteste în fața Ministerului Educației, tocmai din cauza măsurilor considerate abuzive: creșterea normei didactice, lipsa unei grile salariale echitabile și ignorarea solicitărilor din teritoriu.
Bolojan nu cedează. Nici Daniel David nu convinge
Ministrul Educației, Daniel David, s-a limitat la un rol de mesager între sindicate și Guvern. Într-o declarație anterioară întâlnirii, a admis resemnat:
„Eu atât pot să fac în acest moment” – referindu-se la faptul că poate doar transmite solicitările către premier, nu și să le rezolve.
Pentru dascălii care au ieșit în stradă, mesajul este clar: Guvernul nu are de gând să schimbe direcția. În loc de investiții în Educație, li se cere „realism”. În loc de respect pentru munca lor, li se oferă un surplus de ore. Fără plată suplimentară.
România educată, dar pe datorie
În timp ce alte state europene investesc tot mai mult în profesori și infrastructură educațională, România le cere cadrelor didactice să muncească mai mult fără a primi nimic în schimb, invocând bugetul ca scuză pentru orice formă de stagnare sau regres.
„Mai multă muncă pentru aceiași bani” – această frază a devenit, practic, deviza neoficială a noii guvernări în raport cu Educația.
Sindicatele urmează să decidă, în perioada următoare, dacă vor intensifica acțiunile de protest sau vor relua negocierile. Cert este că, în fața unei guvernări inflexibile, sistemul de învățământ riscă să ajungă în colaps, nu doar din cauza subfinanțării, ci și a umilirii constante a celor care îl țin în viață: profesorii.