Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Important

Maghiarii au încercat să o fure pe Nadia Comăneci: o cheamă Nadia Kemenes și părinții sunt unguri/ Replica marii campioane

Fuga marii campionane Nadia Comăneci din România a generat un val de povești în jurul său, iar una dintre acestea a fost țesută la Budapesta. În momentul în care s-a anunțat că Nadia Comăneci a trecut vama din România spre Ungaria, maghiarii au dat știrea conform căreia sportiva s-ar numi Nadia Kemenes sau Anna Kemenec și ar avea părinții de origine maghiară. Nadia Comăneci a dezmințit vehement aceste zvonuri și a spus că nu are nici măcar o persoană de origine maghiară în familie.

„Nadia Comăneci adică Nadia Kemenes, se află la Ambasada SUA din Berna, de unde va emigra în Statele Unite (…).”, anunțau cei de la Radio Kosshut din Budapesta în noiembrie 1989.

Nadia Comăneci a dezmințit categoric povestea spusă de la Budapesta, informează Adevărul.

„Nu m-a întrebat nimeni despre aşa ceva până acum ! Oricum, nu e nimic adevărat în toată povestea asta. Eu respect pe toată lumea, indiferent de naţionalitate, dar nu am nici o conexiune cu maghiarii. Nu am pe nimeni de origine maghiară in familie. Zero legături!”, a spus Nadia Comăneci.

Începând cu 1976, numeroase publicaţii din Spania, Suedia, Canada, Statele Unite, Germania, Ungaria şamd au lansat, au preluat şi apoi au întreţinut ideea potrivit căreia Nadia Comăneci este de origine maghiară. Nici în anii comunismului, nici ulterior nu a existat o reacţie consistentă a părţii române cu privire la această chestiune, deşi Securitatea era la curent cu ce se scria în străinatate despre Nadia, care a fost şi este şi în ziua de astăzi un simbol al României.

În cartea sa, “România trădată”, scriitorul şi jurnalistul Constantin Mustaţă (decedat 2013) afirma că personajul care a lansat această poveste a fost un anume Paul Pilisi, maghiar stabilit în Canada, profesor de ştiinţe politice la o universitate din Quebec. Acest Pilisi susţinea că Nadia Comăneci era de fapt unguroaică şi că numele său ar proveni din anagramarea numelui real care, de fapt, ar fi fost Anna Kemenec, a notat, într-un amplu material, cunoscutul jurnalist Octavian Pescaru.

Imediat după Jocurile Olimpice din 1976, teoria “Nadia unguroaică” a fost răspândită iute de presa maghiară şi nu numai. În Spania, unde exista o solidă comunitate maghiară, prin prisma Nadiei presa pune tunurile pe români fără nici un discernământ. El Mundo Deportivo se întreba dacă Nadia este româncă şi în acelaşi timp oferea răspunsul : “ El Mundo Deportivo publica pe 23 octombrie 1976 un amplu material sub tilul “Este regina de la Montreal româncă ?”. Publicaţia spaniolă prelua o ştire difuzată de un corespondent canadian de origine maghiară al unei agenţii elveţiene de presă, ştire pe care o dezvolta ajungând la concluzia că “Nadia Comăneci se numeşte Anna Kemenes şi e născută în Ungaria”!

Related Articles

Back to top button