Lukoil își lichidează afacerile externe după noile sancțiuni americane – Moscova, lovită în plin în sectorul energetic
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat că va începe procesul de vânzare a activelor sale internaționale, după ce Statele Unite au impus un nou val de sancțiuni severe împotriva celor mai mari companii energetice din Rusia — Rosneft și Lukoil — precum și împotriva zecilor de filiale ale acestora.
Potrivit unui comunicat oficial publicat pe site-ul companiei, „PJSC Lukoil informează că, din cauza introducerii unor măsuri restrictive împotriva companiei și a filialelor sale de către unele state, societatea își anunță intenția de a-și vinde activele internaționale”. Reprezentanții companiei au precizat că analizează în prezent ofertele potențialilor cumpărători.
Noile sancțiuni americane, anunțate pe 22 octombrie, îngheață toate activele din SUA ale celor două giganți energetici ruși și interzic orice tranzacție cu entitățile sancționate. De asemenea, pachetul deschide calea aplicării sancțiunilor secundare împotriva instituțiilor străine care colaborează cu firmele aflate pe lista neagră.
Administrația Donald Trump a justificat măsura prin deteriorarea relațiilor diplomatice și eșecul pregătirilor pentru un summit la nivel înalt cu președintele Vladimir Putin. Liderul american a declarat ulterior că o întâlnire cu Moscova nu poate avea loc „fără o perspectivă clară asupra unui acord de pace în Ucraina”.
Lukoil și Rosneft sunt coloanele vertebrale ale economiei ruse, reprezentând aproape jumătate din exporturile de țiței ale țării, adică peste 3 milioane de barili pe zi. Lukoil, cea mai mare companie privată de energie din Rusia, contribuie cu aproximativ 15% la producția națională de petrol și cu 2% la cea globală.
Restricțiile americane vizează șase filiale Lukoil și 28 de companii Rosneft, printre care Lukoil–Siberia de Vest, responsabilă singură pentru circa 40% din producția totală de hidrocarburi a grupului.
În timp ce Kremlinul acuză Washingtonul de „război economic”, oficialii ucraineni salută decizia, argumentând că limitarea veniturilor petroliere ale Rusiei reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de a-i restrânge capacitatea de a finanța războiul din Ucraina.





