Curierul Românesc

Lovită de Stat! Marius Lulea denunță decizia CCR: „Poporul este suveran, nu grupările de interese”

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, a reacționat ferm la decizia șocantă a Curții Constituționale de a anula rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale și de a bloca turul 2, în timp ce votul era deja în desfășurare în diaspora. Într-o declarație incisivă, acesta a calificat decizia drept „o lovitură de stat în toată regula” și a acuzat că „CCR este controlată politic, iar hotărârea luată reflectă doar interesele unui sistem corupt.”

„Este inadmisibil ca România să fie tratată ca o țară de lumea a treia, în care voința cetățeanului este călcată în picioare. Curtea Constituțională, subjugată de interesele obscure ale grupărilor de putere din PSD, PNL, USR și UDMR, a decis că poporul nu contează. De ce? Pentru că un candidat independent, favorit în sondaje, amenința ordinea lor toxică,” a declarat Marius Lulea.

Acesta a subliniat că nemulțumirea românilor este reală, iar presiunea asupra acestui sistem corupt crește cu fiecare zi. „Chiar dacă, pe moment, pare că sistemul ticălos a învins, istoria ne-a demonstrat că popoarele găsesc întotdeauna calea spre Libertate. Aceasta nu este decât o încercare disperată de a opri inevitabilul: prăbușirea oligarhiei,” a adăugat Lulea.

Prim-vicepreședintele AUR a atras atenția și asupra implicării serviciilor de informații și a presei tradiționale în această criză. „Serviciile și media aservită au fost antrenate într-un joc murdar de manipulare, dar atacurile lor concentrate nu au făcut decât să trezească și mai mulți români. Au produs efectul invers celui dorit,” a punctat acesta.

În ciuda gravității situației, Marius Lulea face apel la calm și unitate. „Nu trebuie să ne lăsăm manipulați și învrăjbiți. Poporul este suveran, iar puterea noastră constă în unitate și determinare. Să ne apărăm drepturile cu demnitate și să cerem instituțiilor să respecte voința cetățenilor!”

Lulea a încheiat cu un avertisment dur pentru clasa politică: „Acesta este sfârșitul domniei grupărilor de interese. România aparține românilor, nu unei clici de privilegiați care și-au dovedit incapacitatea de a servi interesul național!”

Related Articles

Back to top button