Ionuț Moșteanu, resemnat în fața marginalizării României în cadrul discuțiilor despre Ucraina: „Ne coordonăm foarte bine cu aliații”
În timp ce marile puteri își impun interesele cu fermitate în negocierile privind viitorul Ucrainei, România pare să accepte cu seninătate rolul de figurant. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, transmite un mesaj de conformism alarmant, evitând orice contestare a absenței României din discuțiile care vizează direct securitatea națională. În loc să tragă un semnal de alarmă, oficialul preferă declarațiile liniștitoare, ca și cum marginalizarea ar fi ceva firesc.
Cu doar câteva zile înainte de întâlnirea decisivă dintre Donald Trump și Vladimir Putin, Moșteanu a intervenit la B1 TV pentru a comenta situația. Departe de a contesta excluderea României de la consultările internaționale pe tema Ucrainei, ministrul a admis senin lipsa de participare, în ciuda faptului că țara noastră are cea mai lungă graniță cu statul aflat în război.
În loc să ceară ferm un loc la masa negocierilor, Moșteanu a preferat un discurs vag și conciliant, presărat cu fraze de complezență:
„Suntem în linie cu partenerii noștri NATO. Salutăm eforturile președintelui Trump pentru pace. E important ca Europa și Ucraina să fie reprezentate în procesul de negociere”, a spus ministrul, evitând să explice de ce România lipsește din peisajul decizional.
A urmat un nou val de justificări diplomatice: „Există o coordonare foarte bună cu aliații, chiar dacă nu suntem prezenți peste tot. România este parte a UE și NATO. Cred că nu trebuie să intrăm în detalii despre teritorii, dar e esențial ca Ucraina să fie la masă. Până vineri, trebuie să existe o poziție comună între SUA, Europa și Ucraina.”
Declarațiile sale ridică semne de întrebare esențiale: cum poate exista o „coordonare excelentă” dacă România nu participă la cele mai importante negocieri privind regiunea sa? Poate un stat de graniță să rămână credibil în fața propriilor cetățeni și a partenerilor săi, când propria voce lipsește din dialog?
Atitudinea pasivă a ministrului Apărării nu reflectă poziția unui stat care își apără interesele, ci mai degrabă resemnarea unei țări care acceptă să fie pusă în rândul celor care doar „primesc vești”. În locul unei poziții clare și asumate, Moșteanu oferă un discurs de fațadă, în timp ce România pierde teren în ecuația geopolitică a regiunii.





