Ilie Coleșa (AUR): A venit momentul să le oferim românilor locuinţe la preţuri accesibile. Prin ANL s-au construit doar 36.000 de locuinţe, în 25 de ani!
Deputatul AUR Ilie Coleșa a declarat că românii au nevoie de locuințe la prețuri accesibile. În anii în care au guvernat România, PSD și PNL n-au fost capabile să construiască, prin ANL, mai mult de 36.000 de locuințe, în 25 de ani. „Planul Simion” prevede construirea a nu mai puțin de 1 milion de apartamente, la prețul de 35.000 de euro.
Despre acest eșec al partidelor politice din ultimii 30 de ani a vorbit deputatul Ilie Coleșa în plenul Camerei Deputaților, în contextul în care se supunea la vot un proiect de lege prin care se stabilesc noi reguli pentru închirierea locuințelor ANL. Mai precis, este vorba este o ponderare a chiriei, în raport cu venitul mediu per membru de familie.
Coleșa a afirmat că este nevoie de mult mai multe locuinţe pentru tineri şi pentru toate categoriile de vârstă şi sociale, în România.
„Dacă în 1990 erau 8 milioane de locuinţe în România, în 2005 doar cu 100 şi ceva de mii mai multe, ajungem în 2022 la 9,65 de milioane de locuinţe, în condiţiile în care, prin ANL s-au construit doar 36.000 de locuinţe, în 25 de ani.
ANL este o instituție eșuată
Dacă luăm în considerare şi locuinţele construite ilegal şi necuprinse în statistici, avem mai puţin de 1%, zero virgulă ceva la sută, în condiţiile în care în oraşe am avut o dezvoltare urbanistică guvernată de corupţie, incompetenţă şi de preţuri speculative care au dus la migraţia a alte milioane, multe milioane de români care ar fi rămas în ţară dacă ar fi avut o locuinţă; o locuinţă pe care le-aţi refuzat-o şi, ca atare, aţi golit ţara.
Este momentul să oferim oamenilor din România o locuinţă la preţuri accesibile”, a declarat deputatul.
Amintim că, prin „Planul Simion” se vor construi 1 milion de locuințe pe care românii le vor putea achiziționa la prețul de 35.000 de euro. Doritorii se pot înscrie în program aici.