Hunedoara, simbolul prăbușirii industriale a României: închiderea combinatului pune în pericol economia națională
Decizia companiei ArcelorMittal de a opri definitiv activitatea combinatului siderurgic din Hunedoara marchează unul dintre cele mai dure momente pentru industria românească din ultimele decenii. Odată cu dispariția sa, România devine și mai dependentă de importuri, iar securitatea economică a țării intră într-o zonă de vulnerabilitate majoră. În plan social, mii de destine sunt afectate, iar experții avertizează asupra unui posibil efect de domino în întreaga industrie metalurgică.
Combinatul din Hunedoara, cândva un gigant al economiei comuniste, producea în 1989 peste 4 milioane de tone de oțel anual, alimentând sectoare esențiale precum construcțiile, transporturile și industria militară. Astăzi, acel colos a devenit doar o amintire. După preluarea de către ArcelorMittal în 2003, producția scăzuse deja la 300.000 de tone pe an, iar numărul angajaților se redusese la 6.000. În 2024, înaintea închiderii definitive, combinatul mai avea doar 477 de salariați și o cifră de afaceri de puțin peste 500 de milioane de lei — o umbră a ceea ce fusese odinioară.
Începând cu 5 septembrie 2025, producția a fost oprită complet. Compania a invocat costurile uriașe la energie, lipsa sprijinului guvernamental și prăbușirea cererii interne drept motive pentru decizia radicală. În același timp, valul de importuri ieftine din afara Uniunii Europene a anulat orice avantaj competitiv local, transformând Hunedoara într-o victimă a globalizării și a indiferenței politice.
Efectele se resimt deja dincolo de granițele județului. „Închiderea combinatului lovește întreg lanțul metalurgic, inclusiv unități precum fabrica de țevi din Roman”, avertizează Petru Ianc, președintele Societății Române de Metalurgie. Fără o intervenție promptă din partea statului, există riscul ca alte unități industriale să urmeze același drum, adâncind colapsul economic regional.
Într-un context global marcat de tensiuni economice și geopolitice, pierderea capacităților de producție internă reprezintă o vulnerabilitate strategică. România, odinioară un actor regional puternic în siderurgie, ajunge să depindă aproape exclusiv de importuri pentru resursele de bază. În loc să fie revitalizat, ultimul pilon al industriei grele din Transilvania a fost lăsat să se stingă încet, sub privirile nepăsătoare ale autorităților. Hunedoara nu mai este astăzi un oraș industrial — ci un simbol al decăderii economice românești.
