Guvernul a bătut un nou record îngrijorător: în doar zece zile, statul a atras peste 1,64 miliarde de lei de la cetățeni prin titlurile de stat Fidelis. În lipsa unor surse sănătoase și sustenabile de finanțare, autoritățile recurg tot mai insistent la economiile românilor, oferind dobânzi aparent atractive, dar care reflectă, de fapt, riscurile tot mai mari cu care se confruntă finanțele publice.
În luna iunie, strategia statului de a-și rostogoli datoriile pe spatele populației a atins un nou vârf. Programul Fidelis, ajuns la a cincea ediție din 2025, a atras sume record, iar Ministerul Finanțelor, condus de Tánczos Barna, prezintă aceste cifre ca pe un succes. Realitatea însă este cu totul alta: bugetul național devine tot mai dependent de banii cetățenilor, ceea ce ridică semne serioase privind sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung.
Cea mai populară emisiune a fost cea în lei, pe doi ani, cu o dobândă de 7,35%, care a atras 318 milioane lei prin peste 4.000 de ordine. Dobânzile ridicate — cum sunt cele de 6,5% la euro pentru 7 ani sau aproape 8% pentru titlurile în lei pe 6 ani — pot părea avantajoase pentru investitori, dar, de fapt, semnalează că riscul perceput de piață asupra finanțelor statului crește constant.
În total, titlurile în euro au adus în conturile statului peste 221 milioane euro, echivalentul a aproape 1,1 miliarde de lei. Astfel, românii își plasează economiile în împrumuturi către propriul guvern, sperând că vor primi banii înapoi la scadență, în condiții care devin tot mai nesigure.
Problema nu este lipsa de încredere a cetățenilor, ci incapacitatea statului de a pune în practică reforme reale și de a gestiona responsabil bugetul public. Dependența tot mai mare de împrumuturile interne indică o situație fiscală fragilă, care poate genera probleme majore în viitor.
Faptul că în doar o lună statul a atras de la populație peste 1,6 miliarde lei ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorități și pentru toți românii, nu un motiv de laudă. Mai ales în contextul unei inflații persistente și al unei presiuni crescânde asupra cheltuielilor publice, alimentate de promisiuni electorale nerealiste și de costuri fixe tot mai mari.
