Grindeanu nu poate explica Bruxelles-ului de ce un kilometru de drum în Bărăgan costă mai mult decât o autostradă prin Alpi

Uniunea Europeană a început să pună întrebări incomode. Și are tot dreptul. Cum e posibil ca România să plătească peste 13 milioane de euro pentru un singur kilometru de drum expres construit pe câmp plat, în timp ce în Elveția se sapă tuneluri prin munți cu 8-10 milioane pe kilometru?

Iar Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, nu are niciun răspuns clar. Doar se uită în jos, se învârte în jurul unor fraze goale și aruncă priviri jenate către „firmele de casă”, cele care câștigă contract după contract și sunt menționate de fiecare dată când apare cuvântul „suspiciune”.

Drumul Expres Craiova–Pitești: prețuri elvețiene, calitate balcanică

Culmea ridicolului: în România, drumurile expres sunt mai scumpe decât autostrăzile elvețiene. Pe anumite tronsoane din Craiova–Pitești, prețul sare de 13 milioane de euro pe kilometru. Terenul? Perfect plat. Obstacole? Zero. Dar banii curg ca pentru construcții futuriste cu poduri suspendate și tuneluri prin granit.

În Elveția, costurile sunt mai mici deși se forează prin Alpi, se ridică viaducte și se construiesc pasaje subterane spectaculoase. Diferența? Nu geografia. Ci hoția.

Licitații trucate, punctaje magice și „cine trebuie” câștigă

Orice proiect mare de infrastructură e un spectacol previzibil. Licitația e lansată, se anunță mari speranțe, apoi apar contestații, se reface procedura, se umflă devizele, iar la final câștigă tot „cine trebuie”. Firmele „conectate” au deja cheia succesului: primesc punctaje generoase, termene relaxate și condiții făcute pe măsură. Celelalte sunt eliminate din pix.

Banii vin greu, dar se duc repede

Comisia Europeană a blocat deja plăți pentru anumite tronsoane. De ce? Pentru că procedurile sunt „viciate grav”. Pentru că s-au plătit milioane pentru lucrări care nu există. Pentru că în loc de asfalt avem hârtii și în loc de drumuri – promisiuni.

Iar românii? Românii merg tot pe drumuri cu gropi, ocolesc localități pe ulițe prăfuite și așteaptă, la fiecare alegeri, următorul „mare proiect”.

Într-un stat normal, Grindeanu ar fi fost demis. În România, se mai face o comisie

În orice țară cu un dram de decență, asemenea scandaluri s-ar lăsa cu anchete penale, dosare grele și demisii de onoare. În România, se tace. Se cosmetizează. Se face o „reevaluare a costurilor” și se dă vina pe inflație, pe vreme sau pe constructor.

Iar rețeta merge mai departe: se ia un drum, se dublează costul, se triplează termenul și se împarte profitul. Toate astea în aplauzele tăcerii generale.

Și apoi ne mai mirăm că ne întreabă Europa unde ne sunt banii

Nu e o întrebare retorică. Este o acuzație directă. Și, până la proba contrarie, are dreptate. România nu mai are o problemă de infrastructură. Are o problemă de credibilitate. Și până nu se taie cordonul ombilical dintre politicieni și clientela de asfalt, vom continua să plătim autostrăzi-fantomă la preț de avion supersonic.