George Simion: Suntem alături de cei 350 000 de români blocați la granița dintre Marea Britanie și Franța

George Simion este solidar cu cei 350 000 de românii care vor să se întoarcă acasă de sărbători, însă sunt blocați la granița dintre Marea Britanie și Franța, situație cauzată la noua tulpină COVID-19.

„Dragi prieteni, vedeți circul mediatic construit în jurul vaccinului anti-COVID. M-ar fi bucurat foarte mult ca Guvernul României, ca acești conducători de până acum, sa fie interesați de românii care stau de zile întregi la granița dintrea Marea Britanie și Franța, care sunt părăsiți de statul român și care nu face eforturi pentru că nu e o operațiune care să le aducă un beneficiu de imagine. Suntem alături de ei. Trag un semnal de alarmă: aduceți-i pe românii blocați oriunde pe glob acasă”, declarat Simion într-un clip video de pe pagina sa.

„Avem 350 000 de români blocați între Marea Britanie și Franța , e o situație critică acolo. Nu putem face cum a făcut Klaus Iohannis. Când votau PNL erau buni, acum că nu au mai votat cu Klaus Iohannis și PNL, cei din diaspora nu mai sunt buni, sunt pleava societății. Sunt tot ai noștri, haideți să-i primim acasă de sărbători”, a precizat George Simion în cadrul unei emisiunii de la Antena 3.