„Fortă si echilibru” – un proiect pentru Congresul PSD din 2010

I. De ce am realizat acest proiect?

II. Care sunt cauzele înfrângerilor noastre?
1. Unde ne aflăm? Glasul rece al cifrelor 2. De ce nu am câştigat?
III. Ce pericole există pentru partidul nostru?
IV. Care sunt reperele identităţii noastre?
1. Să ne asumăm propria istorie
2. Să dăm ripostă hotărâtă diversiunilor care ne acuză de comunism 3. Vom construi o relaţie nouă între muncă şi capital
4. Vom aborda mai realist şi mai eficient relaţia între stat şi piaţă
5. Vom avea politici agresive împotriva sărăciei
V. Cum ne organizăm pentru victorie?
1. Stoparea migraţiei şi a abuzurilor împotriva membrilor PSD
2. Refacerea identităţii politice naţionale a PSD, prin asumarea unei consecvenţe care să ne facă previzibili în ochii alegătorilor noştri
3. Întărirea capacităţii de mobilizare
4. Descentralizarea pe verticală, eficienţa pe orizontală
5. Construirea unui „partid care respiră”
6. Avem nevoie de o dezbatere doctrinară permanentă
7. Refacerea legăturii cu electoratul de stânga
8. Comunicare mai eficientă
9. Promovarea femeilor în PSD
10. Atragerea în partid a tinerilor şi promovarea lor
11. Respect pentru seniorii partidului
12. Meritocraţie, nu clientelism
13. Transparenţa finanţării activităţilor politice
14. Întărirea parteneriatelor cu societatea civilă
15. Întărirea activităţii Departamentelor de specialitate, ca autentic Guvern din Umbră
VI. Apărarea statului de drept şi a democraţiei
VII. Partidul soluţiilor concrete la problemele oamenilor 1. Refacerea solidarităţii sociale şi a încrederii între oameni 2. Creşterea economică fundamentează protecţia socială 3. Politici fiscale revizuite
VIII. Relaţia cu celelalte partide
IX. Prezenţă activă în politica internaţională X. Angajamentele mele în faţa membrilor PSD

I. De ce am realizat acest proiect?
Partidul Social Democrat se află la finalul unui ciclu politic deschis de Congresul din martie 2005. De atunci şi până acum partidul nostru a pierdut cinci consultări populare semnificative, şi anume: referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, „europarlamentarele” din 2007, alegerile locale, parlamentare, precum şi recentele alegeri prezidenţiale. Semnificativ este şi eşecul din competiţia pentru Primăria Capitalei, câştigată de un fost pesedist, care a fost nevoit să plece din partid pentru a putea candida.
Am pierdut, în cinci ani, peste un milion de voturi. Şi, în loc să facem o evaluare corectă a ce am greşit, de fiecare dată am primit scuze din partea conducerii. În loc să fim un partid învingător, suntem azi un partid care caută să se victimizeze – uneori într-un mod ridicol. În 2007, ne-am lăudat că am avut mai multe voturi decât PD, deşi ei împreună cu PLD au făcut un grup parlamentar mai mare decât noi. În 2008, ne-am scuzat că sistemul electoral ne-a luat victoria, deşi am avut mai multe voturi. Iar în 2009 ne-am scuzat că am fost atacaţi energetic.
Eu propun acest proiect şi candidez pentru Preşedinţia PSD, pentru ca partidul nostru să redevină cel mai important partid din România, un partid care câştigă alegeri şi nu care se scuză.
Analiza ultimilor ani este tristă. Partidul Social Democrat a devenit un actor de rangul al doilea pe scena politică din România, iar riscul este de a retrograda pe poziţia a treia. Suntem în situaţia de a fi prinşi captivi între două fronturi, încercând să facem faţă atacurilor PD-L şi să ţinem piept concurenţei dinspre PNL pentru întâietate în opoziţie. Partidul nostru a intrat într-o „zonă gri”. Stânga românească se află strânsă ca într-o menghină între dreapta populistă, reprezentată de partidul prezidenţial, şi dreapta liberală promovată de PNL.
Suntem un partid în care parcă ne-am pierdut încrederea unii în alţii şi în care deciziile nu se mai iau în forurile statutare, ci în afara lui, în restaurante şi hoteluri ascunse. Dacă noi nu mai avem încredere unii în alţii, cum putem să le cerem românilor să aibă încredere în noi?
Înainte de a vă propune soluţiile mele pentru PSD, vreau să punctez câteva din adevărurile dure pe care trebuie să le recunoaştem despre noi înşine:
􏰀 Actuala criză de rezultate, de care este vinovată – în special – conducerea partidului, nu se va rezolva continuând ca şi până acum. Dacă în 5 consultări populare nu am câştigat, nu trebuie să mai aşteptăm încă trei ani pentru un succes. E prima dată în istoria PSD când suntem în opoziţie pentru al doilea ciclu electoral consecutiv.

􏰀  Am ajuns un partid de rangul doi şi riscăm să retrogradăm pe locul trei. PSD nu produce legi proprii, nu atrage suficienţi oameni de calitate, nu e capabil la alegeri să transforme voturile în victorii.
􏰀  Încercând să-i convertim pe Liiceanu şi Patapievici, unora a început să le fie ruşine cu Ion Iliescu. Nu am reuşit să ne păstrăm identitatea, şi am ajuns să fim iar acuzaţi – după cinci ani petrecuţi mai ales în opoziţie – că suntem „corupţi” şi „comunişti”. Ne-a fost frică de trecutul nostru şi am devenit victime ale atacurilor din afară. Avem nevoie de modernizare, dar de una făcută în acord cu istoria noastră, cu identitatea noastră şi cu dorinţa alegătorilor noştri.

􏰀 Nu va fi uşor să redevenim un partid puternic. E greu în opoziţie, iar eu ştiu asta foarte bine, la fel de bine ca mulţi dintre voi. Vă promit însă că, în perioada dificilă care va urma, voi fi aşa cum mă cunoaşteţi – un om de cuvânt şi un om de onoare.
PSD se află în faţa unor opţiuni vitale pentru viitorul său, iar Congresul Extraordinar trebuie să dea răspunsul la o întrebare esenţială: rămânem la condiţia de partid de rangul II, inclusiv în opoziţie sau, dimpotrivă, ne luptăm pentru a redeveni primul partid al ţării? Altfel spus, ne complacem să fim călcaţi în picioare de actualul regim sau, dimpotrivă, ne luptăm pentru a curma abuzurile actualei puteri, pentru a apăra democraţia şi a redeveni primul partid al ţării?
Pentru PSD, continuitatea înseamnă stagnare şi disoluţie, mai rapidă sau mai lentă, dar inevitabilă. SCHIMBAREA este şansa obligatorie pe care trebuie să ne-o dăm pentru a ne putea recâştiga poziţia de principal partid al ţării. Opţiunea mea fermă, argumentată pe o analiză sinceră şi profundă a situaţiei pe care, de altfel, o vedem cu toţii în partid, este pentru schimbare!
La realităţi schimbate este nevoie de proiecte noi! Din aceste motive, vă propun un proiect pentru o acţiune politică radical înnoită în perioada următoare, pentru o reorganizare a partidului nostru în condiţiile unei mişcări de activităţi susţinute şi ferme în opoziţie şi pentru o strategie politică adecvată la orizontul ciclului de alegeri din perioada 2012-2014.
Partidul nostru are nevoie de o nouă direcţie, de un nou suflu, de un nou stil de lucru, de un nou plan strategic.
***
Nu vă propun o analiză sau o creaţie teoretică. Vă propun un proiect viu, un proiect pe care l-am realizat împreună cu baza partidului nostru. Este rezultatul experienţei mele politice, a consultărilor cu numeroşi colegi, a propunerilor primite de la mulţi dintre dumneavoastră. Nu este doar „Proiectul Adrian Năstase”, ci este şi un „Proiect PSD”. Candidând la preşedinţia partidului, mi-l asum şi vi-l propun ca variantă diferită de evoluţie politică pentru viitor.
El conţine idei care ar trebui, în opinia mea, aplicate – în definitiv – de oricine ar conduce partidul nostru. De aceea, nu vreau ca el să fie perceput ca un simplu document de campanie electorală. El conţine ideile pe care voi continua să le promovez în partid şi pentru care sper să primesc sprijinul dvs. la Congresul din 20 februarie.
Sper să îl îmbunătăţim împreună şi, mai ales, sper să îl aplicăm împreună.

II. Care sunt cauzele înfrângerilor noastre?
1. Unde ne aflăm? Glasul rece al cifrelor
Să nu ne mai amăgim: suntem în cea mai slabă şi mai vulnerabilă poziţie de la
înfiinţarea partidului şi până acum. În intervalul 2005-2009, am pierdut peste 1 milion de votanţi, iar acest lucru s-a reflectat în rezultatele tuturor alegerilor din acest interval. Faţă de 2004 avem mai puţin cu 2853 de consilieri locali, am pierdut 564 de primari, 91 de consilieri judeţeni şi avem 3 preşedinţi de consilii judeţene mai puţin.
Nici în alegerile generale, organizate în 2008 după un alt sistem electoral, nu am marcat o victorie clară: am avut mai multe voturi decât PD-L, dar trei mandate mai puţin decât partidul prezidenţial. La Camera Deputaţilor am avut cu patru mandate mai mult decât în 2004, dar la începutul acestui an constatăm că am pierdut 13 deputaţi faţă de câţi aveam în 2008! Nici la Senat situaţia nu ne este mai favorabilă: faţă de 2004, în 2008 am obţinut împreună cu PC cu şapte mandate mai puţin şi am mai pierdut un senator din lista de acum doi ani. Singura evoluţie relativ pozitivă a fost cea de la europarlamentarele din 2009, unde am reuşit să obţinem cu un mandat în plus faţă de 2007.
Această tendinţă de declin s-a manifestat pregnant în cea mai importantă competiţie politică a anului 2009, alegerile prezidenţiale, când în primul tur de scrutin candidatul PSD a obţinut 31%, cu 10% şi 1,2 milioane de voturi mai puţin decât acum 5 ani. Am pierdut voturi semnificative în multe judeţe în care deţineam supremaţia. Dacă în 2004 obţineam în 24 de judeţe scoruri de peste 40%, în 2009 nu am reuşit să performăm decât în 19 judeţe la nivel de 35% şi în încă patru cu peste 30%! La recent încheiatele alegeri prezidenţiale nu am reuşit să obţinem în nici un judeţ un scor mai bun decât în 2004.
Ca să înţelegem aceste rezultate, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat cu bazinul nostru electoral. Decizia strategică a PSD în ultimii cinci ani a fost aceea de a încerca să atragă câţi mai mulţi votanţi din mediul urban şi de a ne delimita de electoratul nostru tradiţional, din rural. Ideea de a ne întoarce şi spre electoratul urban e corectă. Numai că ea trebuia dublată de păstrarea electoratului nostru din rural. Or, abandonarea electoratului nostru tradiţional a produs efecte la scară naţională. După 2004, am pierdut 20% din electoratul rural, dar nu am reuşit o creştere spectaculoasă în urban. De fapt, chiar şi acolo am scăzut cu cca. 12%. În acest timp, dreapta a ajuns să domine în mediul rural, fiind cu peste 10% în faţa noastră, iar în 2009 PD-L, izolat pe scena politică, a reuşit singur să ne egaleze scorul în sate şi comune.
Toate aceste cifre, reci şi seci, ne conduc la câteva concluzii:

􏰀  slăbirea masivă a fiefurilor PSD nu a fost dublată de o consolidare pe zonele
mai puţin favorabile; evoluţia noastră electorală a fost polarizantă, în timp ce
adversarul nostru principal s-a întărit în toate regiunile;
􏰀  suntem în continuare dependenţi de voturile din mediul rural, dar pe această
zonă avem acum un adversar redutabil, PD-L, care a reuşit în ultimii ani să
câştige semnificativ;
􏰀  în mediul urban, în special în urbanul mare, nu am reuşit să ne impunem, iar
eforturile noastre în acest spaţiu nu au dat rezultatele aşteptate.
2. De ce nu am câştigat?
Nu voi identifica vinovaţi la nivel personal, fiindcă deja s-a vorbit suficient de mult
despre greşelile punctuale. Problemele noastre sunt mai ample. Principala cauză a declinului se află în pierderea capacităţii de a gândi şi de a acţiona strategic. După 2004, am uitat să construim acţiunea politică, astfel încât să putem câştiga războaie, nu

doar câteva bătălii. Pentru a învinge însă într-un război este nevoie de conştiinţa propriei identităţi şi de fermitate strategică.
De asemenea, multe din erorile PSD-ului au la origine ignorarea democraţiei interne şi nerespectarea regulilor interne. S-au luat prea multe decizii în afara organismelor statutare, în mod netransparent, încurajându-se conturarea unor grupări de influenţă şi stimulându-se competiţia dintre ele. Din păcate, după 2004, am pierdut prea mult timp în lupte intestine şi în conspiraţii.
PSD a făcut eroarea de a se raporta la propria identitate doar în termeni de imagine. Din 2002-2003 şi până acum, în PSD nu a avut loc o dezbatere autentică privind identitatea noastră doctrinară, iar acest lucru a contat foarte mult. Societatea s-a schimbat. La fel şi relaţiile sociale. Noi n-am încercat să ne adaptăm mesajul şi doctrina la noi realităţi, precum:

􏰀  migraţia populaţiei dinamice din rural în străinătate;
􏰀  dispersarea a ceea ce numeam înainte „clasa muncitoare”, după toate fenomenele
din tranziţie (privatizări, dispariţia industriilor mari, migraţii etc.);
􏰀  apariţia unui nou tip de proletariat, în mediul urban în special, derivat din noile
modele ale capitalismului apărut în România;
􏰀  situaţia aparte a populaţiei asistate, care este tot mai izolată şi mai sărăcită;
􏰀  creşterea polarizării sociale, ca urmare a crizei economice, dar şi a excluderii multor
categorii de oameni afectaţi de şomaj;
􏰀  lipsa de orizont pentru multe categorii intelectuale care nu beneficiază de
recunoaştere pentru propria activitate şi nici de sprijin, fapt care determină o atitudine resentimentară şi izolaţionistă etc.
Vorbind mai puţin de propriile principii şi valori, PSD şi-a pierdut reperele identitare şi legătura cu electoratul tradiţional. Am pus miză pe comunicarea simplistă, adesea festivistă şi superficială, crezând că simpla declamare a intenţiei de a face o „reformă profundă a PSD” va şi produce în fapt reforma. Social-democraţia nu se proclamă, ci se afirmă prin fapte, prin acţiune politică!
S-au făcut multe greşeli. Nu îmi propun să le enumăr pe toate. Vreau doar să subliniez câteva. Perioada 2005-2007 a fost marcată de crize politice succesive, ceea ce a dus, pas cu pas, la formarea unei largi coaliţii împotriva lui Traian Băsescu. Suspendarea din funcţie a preşedintelui-jucător a părut firească. Numai că strategii PSD au omis un lucru esenţial: niciodată nu poţi obţine votul popular împotriva unui preşedinte, dacă nu faci dovada că poţi pune pe cineva mai bun în loc! Or, la referendumul din 2007, populaţiei nu i-a fost oferită o alternativă la Traian Băsescu, aşa încât, deşi în percepţia publică se înţelesese că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile constituţionale (fapt pentru care putea fi sancţionat), cetăţenii nu au înţeles cu cine ar putea fi înlocuit acesta.
A doua mare greşeală strategică a fost intrarea PSD la guvernare alături de PD-L. Eu am spus atunci: „Mai bine rămânem un an în opoziţie, apoi patru ani la putere, decât să intrăm în capcana lui Traian Băsescu, mergând un an la putere şi, apoi, patru ani în opoziţie”.
Intrarea PSD la guvernare, alături de PD-L, pe post de vioara a doua, nu a făcut decât să bulverseze electoratul nostru tradiţional care nu a înţeles când suntem serioşi: atunci când dorim să-l suspendăm pe Traian Băsescu sau atunci când acceptăm să intrăm la guvernare cu partidul prezidenţial! Ceea ce a urmat era previzibil: ieşirea PSD de la guvernare odată cu demiterea ministrului de Interne, Dan Nica. Şi aici am pierdut, cel puţin din punct de vedere al atmosferei din partid, pentru că am creat nervozitate şi iritare în rândul colegilor noştri care au fost cu brutalitate înlăturaţi din administraţia centrală şi locală de către puterea portocalie. După retragerea PSD de la guvernare, a urmat

declanşarea unei crize guvernamentale marcate de demiterea în premieră a unui cabinet printr-o moţiune de cenzură. Părăsirea Guvernului a însemnat recâştigarea iniţiativei strategice de către PSD. Aceasta a fost, însă, de îndată pierdută ca urmare a faptului că PNL a fost cel care a declanşat moţiunea de cenzură câştigătoare împotriva Guvernului Boc, la care „ezitantul” PSD s-a raliat doar în ultimul moment.
Oscilaţiile politice care au deplasat partidul cu viteze diferite – de la opoziţia faţă de Guvernul Tăriceanu la susţinerea acestuia şi înapoi, din nou la întoarcerea cu spatele la liberali; apoi, de la adversitatea pe faţă cu PD-L la susţinerea Guvernului Boc şi retur, spre a reveni în mai puţin de un an din nou în opoziţie alături de PNL ne-au făcut mult rău, afectându-ne credibilitatea şi identitatea.
Pentru a evita orice speculaţii pe acest subiect şi a elimina orice ambiguităţi, spun foarte clar: democraţia internă nu înseamnă anarhia internă; descentralizare nu înseamnă destructurare. Democraţia internă nu înseamnă voluntarism şi arbitrariu, după cum nici descentralizarea democratică nu este echivalentă cu federalizarea politică!

UN PARTID PUTERNIC ESTE ACELA CARE ARE ATÂT ORGANIZAŢII LOCALE PUTERNICE, CÂT ŞI O CONDUCERE CENTRALĂ COLECTIVĂ PUTERNICĂ ŞI RESPECTATĂ. ORGANIZAŢIILE LOCALE NU POT FI CU ADEVĂRAT PUTERNICE DACĂ NU EXISTĂ O CONDUCERE CENTRALĂ PUTERNICĂ ŞI EFICIENTĂ, IAR O CONDUCERE CENTRALĂ NU ARE PUTERE DACĂ NU SE SPRIJINĂ PE ORGANIZAŢII LOCALE PUTERNICE. ACESTA ESTE UN ADEVĂR PE CARE TREBUIE SĂ-L ÎNVĂŢĂM DIN EŞECURILE ULTIMILOR ANI.

Organizaţiile locale nu pot fi cu adevărat puternice dacă nu se pot baza pe o conducere centrală puternică şi eficientă, care să le apere, să le susţină, să le încurajeze. Dar o organizaţie locală, cât de puternică ar fi ea, nu se poate apăra singură, mai ales în actualele condiţii, de presiunile multiple la care actualul regim supune toţi adversarii politici, peste tot în ţară. De aceea, angajamentul meu este ca prima prioritate a noii conduceri a partidului să fie analiza modalităţilor de reacţie şi de apărare a organizaţiilor şi liderilor locali în calea atacurilor de tot felul, la care sunt supuşi din partea actualului regim.
Pe de altă parte, să fim convinşi cu toţii că nici conducerea centrală nu poate avea şanse mari în bătăliile politice dacă nu se sprijină pe organizaţii locale puternice, sudate, active, deschise spre oameni, comunicative şi solidare cu militanţii noştri. Din această perspectivă, un alt angajament complementar al meu este acela că noua conducere va merge cât mai des în teritoriu, în fiecare organizaţie, la nivelurile de bază, pentru a cunoaşte oamenii şi problemele şi a pune umărul la soluţionarea dificultăţilor pe plan local, astfel încât toţi militanţii noştri să ştie şi să simtă că suntem alături de ei.
Starea actuală a partidului nostru se datorează şi unei politici de resurse umane deficitare. Rând pe rând, sub diferite pretexte, oameni competenţi din partid, profesioniştii pe care ne-am bazat întotdeauna, mai ales în actul de guvernare, au fost marginalizaţi. Unii dintre aceştia au plecat din partid sau mai sunt membri PSD doar formal. De asemenea, clientelismul a fost transformat în camarilă, nepotismul a proliferat, iar imprevizibilitatea criteriilor de selecţie/numire, a avut ca rezultat reducerea dramatică a gradului de militantism în rândul membrilor de partid. Desigur, pot fi identificate şi alte cauze pentru care partidul nostru nu a reuşit să obţină victorii strategice în ultimii ani. Însă, mai mult decât a face un inventar al erorilor, trebuie să ne gândim la prezent şi, mai ales, la viitor.

III. Ce pericole sunt pentru partidul nostru?
Partidul Social Democrat se află sub ameninţarea mai multor pericole. Prima dintre ele va fi chiar la Congresul nostru, fiindcă avem de trecut un examen al corectitudinii. Dacă vrem să le arătăm tuturor că putem deveni promotori ai unei Românii corecte, trebuie să demonstrăm mai întâi noi, în cadrul nostru statutar, că putem fi corecţi în modalitatea de a decide între diferitele opţiuni. Partidul trebuie să rămână unit după alegeri. Prin urmare, trebuie să evităm suspiciunile de Congres „aranjat” prin jocuri subterane. Conducerea partidului trebuie să aibă legitimitatea conferită de alegeri libere, transparente şi corecte.
De asemenea, dacă vom accepta teza „câştigătorul ia tot”, am crea premizele unor fracturi interne de lungă durată. Partidele nu devin mai puternice în urma unei competiţii în care se candidează în echipe, ci mai slabe. Doar în Partidul Socialist Francez se practică această formulă, iar socialiştii francezi sunt de mult timp în opoziţie. Nici laburiştii britanici, nici social-democraţii germani sau socialiştii spanioli nu merg pe această formulă, „câştigătorul ia tot”. Niciun mare partid de stânga nu-şi elimină jumătate din resursele sale umane! Ar fi o dovadă de lipsă de înţelepciune să organizezi competiţia internă pe formula „câştigătorul ia tot” atunci când eşti în opoziţie, deoarece riscul fracturilor este foarte mare.
În istoria partidului nostru am mai avut un moment în care s-a încercat clarificarea situaţiei interne prin competiţia pe moţiuni, la Convenţia naţională a FSN din martie 1992, iar rezultatul a fost spargerea Frontului. Nu sunt în favoarea sistemului pe o listă blocată deoarece în interiorul listei pot fi atât persoane de valoare, dar şi unele care, dacă ar candida singure, nu ar obţine suportul colegilor de partid. De ce să permitem unora să se ascundă într-o listă? Conducerea partidului trebuie formată din oamenii care întrunesc, în cea mai mare măsură, sprijinul militanţilor PSD.
Partidul nostru se află sub o puternică presiune din partea PD-L şi a lui Traian Băsescu. Să nu ne facem iluzii – PD-L va încerca mereu să ne lovească şi să ne slăbească forţa. Ştiţi foarte bine ce au făcut anul trecut. Ştiţi foarte bine de ce sunt capabili.
Obiectivul PD-L este să stoarcă până la epuizare bugetul statului, în folosul clientelei sale politice. Contractele grele, semnate pe bandă rulantă, imediat după încheierea alegerilor de mulţi miniştri portocalii, arată graba de a-şi recompensa sponsorii. Modificările la Fondul Proprietatea, la AVAS, în sistemul energetic, la Compania de autostrăzi dovedesc cu prisosinţă scopurile actualei guvernări. Pentru a-şi derula „operaţiunile”, guvernanţii aruncă tot felul de perdele de fum, fiind avantajaţi şi de agitaţia din PSD şi PNL.
În acest timp, regimul „republicii procurorilor” îşi construieşte un „scut parlamentar”, prin şantaj şi promisiuni oneroase. Contrar sloganelor demagogice trâmbiţate, ani în şir, de Emil Boc împotriva migraţiei politice, PD-L şi-a deschis în mod oficial porţile pentru traseismul politic. Iar partidul nostru a devenit „contributor” la acest fenomen, plătind un preţ pentru politica de resurse umane, pentru „virtuţile” votului uninominal, dar şi pentru incapacitatea noastră de a motiva şi însufleţi grupurile parlamentare cu loialism şi devotament faţă de partid.
La nivel local, ofensiva PD-L împotriva noastră se derulează printr-o strategie combinată, de presiuni şi oferte, de şantaje şi avantaje, pentru atragerea aleşilor noştri locali, primari şi consilieri, scopul final fiind spargerea fiefurilor electorale de stânga. Se lucrează chiar la un proiect de modificare a legislaţiei pentru a permite traseismul politic şi în rândul aleşilor locali. Este vital să ne apărăm aleşii locali din toate

structurile – şi voi insista ca aceasta să fie prima urgenţă a noii conduceri a partidului!
PD-L încearcă să slăbească forţa partidului nostru şi prin utilizarea discreţionară a resurselor bugetare, localităţile conduse de primarii PSD fiind private de resurse, în timp ce clientela portocalie prosperă.
Este previzibil faptul că „reforma statului”, sub forma concedierilor, îi va afecta mai mult pe membrii PSD şi PNL. Vom încerca să împiedicăm acest lucru, folosind toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, oferind consultanţă juridică membrilor noştri, sesizând instituţiile statului, atenţionând opinia publică şi sindicatele.
Dacă tot se încăpăţânează să reziste, partidului nostru i se pregăteşte, pas cu pas, o altă provocare: un partid concurent. Acest partid va fi creat, fără îndoială, dacă partidul nostru nu va avea o conducere puternică, în stare să apere „stupul” de atacurile viespilor portocalii.
Un alt tip de provocare, ceva mai subtil şi de lungă durată, este cea venită din partea PNL, care se profilează tot mai puternic drept principala forţă a opoziţiei, preluând inclusiv teme din portofoliul nostru politic, cum este aceea referitoare la menţinerea unui anumit nivel al punctului de pensie. Crin Antonescu este un lider care trezeşte simpatia cetăţenilor şi care a început să joace la o miză mare.
În timp ce liberalii au poziţii tranşante faţă de actualul regim, PSD rămâne fără reacţie într-o mulţime de aspecte ce presupuneau atitudini publice fără echivoc. Relevant este exemplul atitudinii faţă de parlamentul unicameral: în timp ce PNL a susţinut în mod consecvent parlamentul bicameral, PSD, fără a avea o decizie a forurilor statutare într-o problemă atât de importantă, s-a angajat în competiţia populistă cu Traian Băsescu, asumându-şi propunerea acestuia şi chiar plusând, cu titlu de…”co-paternitate”, în susţinerea parlamentul unicameral.
Este evident că Mircea Geoană nu se poate dezice astăzi de opţiunile sale de ieri, nemaiputând bloca iniţiativele prezidenţiale pe care le-a promovat în 2005-2006 şi care au fost muniţie pentru referendum şi pentru Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale. O nouă conducere a partidului ne poate elibera, însă, de asemenea „legăminte contra firii” ale trecutului, permiţându-ne să revenim în matca opţiunilor noastre doctrinare, legitime şi statutar adoptate.
***
Partidul Social Democrat se află sub ameninţarea şi a altor pericole care-i pun în primejdie viitorul. Faţă de toate acestea, menţinerea actualului mod de acţiune politică, a statu-quo-ului, este soluţia cea mai proastă, întrucât ea lipseşte de dinamică procesul de adaptare la realităţile politice schimbate în care suntem obligaţi să activăm. Ca atare, PSD are nevoie de un nou început, cu o altă echipă de conducere, care să scoată din amorţeală militanţii partidului, să stopeze migraţia politică, să ofere speranţa recâştigării puterii. Continuitatea ar însemna sleirea de puteri a bazei partidului şi demobilizarea acesteia. Mircea Geoană este un politician care poate ajuta în continuare partidul, dar astăzi nu este credibil un mesaj al său de dinamizare a partidului, după cinci ani de momente politice ratate.

IV. Care sunt reperele identităţii noastre?
PSD se află într-un moment important al existenţei sale, când trebuie să-şi definească un proiect politic pe termen mediu şi lung, care să-i asigure atât cucerirea puterii la viitoarele alegeri, cât şi construirea unor mecanisme de partid suficient de eficiente şi flexibile pentru exercitarea puterii. Un nou început pentru partidul nostru impune realizarea unui Nou contract politic în interiorul PSD.
Fundamentul Noului contract politic constă în depăşirea stadiului în care solidaritatea în partid a fost de natură tranzacţională. Contractul politic pe care îl propun pentru a fi asumat în cadrul partidului trebuie să fie fundamentat pe valorile doctrinar-ideologice ale stângii moderne. Numai în acest fel vom putea să ieşim din cercul vicios al crizelor ciclice. Noul contract politic trebuie să fie fundamentul creării şi manifestării activismului politic şi civic al social-democraţilor.
Refacerea solidarităţii şi credibilităţii partidului nostru se poate realiza numai în jurul unor idei, valori şi principii de acţiune politică:
1. Să ne asumăm propria istorie
Afirmarea partidului nostru – ca nucleu al unei stângi puternice, bazată pe ideologie,
program şi strategie proprie, exprimând speranţele milioanelor de simpatizanţi dezamăgiţi – şi limpezirea confuziilor, care sunt anume întreţinute, se poate face numai asumându-ne greşelile, dar şi succesele din istoria recentă. Asumându-ne şi istoria PDSR şi a FDSN şi a FSN. Şi Revoluţia şi NATO. Şi venirea minerilor în Bucureşti şi eliminarea vizelor. Şi economia de tranziţie sub condiţionalităţi externe şi finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană.
Asumându-ne noi pe noi înşine. Dând mai mult credit, în viitor, membrilor noştri de partid şi recurgând, mai rar, la importuri de „jucători străini”.
2. Să dăm ripostă hotărâtă diversiunilor care ne acuză de comunism
Subiectul comunismului a fost rearuncat în atenţia publică după 20 de ani de la Revoluţie, în recenta campanie electorală, de partidul lui Traian Băsescu, aflat la putere, care a organizat demonstraţii de stradă pentru ne acuza pe noi, opoziţia, de … comunism! Nicăieri în lume puterea nu iese în stradă împotriva opoziţiei. De obicei, se întâmplă
invers!
Spun foarte clar că ne vom delimita şi vom respinge cu aceeaşi fermitate atât regimul
comunist, cât şi acuzele hilare, mincinoase şi diversioniste ce ni se aduc în legătură cu acest regim!
Adevărata condamnare politică a comunismului a produs-o Revoluţia din decembrie, prin dărâmarea tuturor instituţiilor şi regulilor proprii acelui regim.
Iar etalonul apartenenţei sau nu la comunism a partidelor politice îl reprezintă exclusiv faptele şi politicile respectivelor partide. Din acest punct de vedere, trebuie să reamintim – sau să spunem din nou foarte clar – tuturor că, prin politicile sale economice din timpul celor 11 ani de guvernare (1990-1996, 2000-2004 şi 2009), partidul nostru a dovedit o orientare pro-capitalistă fără echivoc; a dat legile privatizării şi a iniţiat reformele structurale în economie; a creat principalele instituţii democratice ale statului; tot în perioada guvernărilor PSD s-au pus bazele capitalismului românesc, ilustrat „strălucit”, cum vedem cu toţii, mai ales de lideri de primă linie ai PD-L şi PNL, capitalişti cu averi tot mai prospere, împrejurare care nu-i împiedică, însă, să fie „milionari” şi în moneda demagogiei şi a populismului.

Să le amintim detractorilor noştri că, în perioada guvernării sale şi a preşedinţiei lui Ion Iliescu, PSD a realizat obiectivele majore ale naţiunii române privind integrarea în NATO, aderarea la UE, eliminarea vizelor; oare acestea au fost politici comuniste? Iar instituţiile internaţionale, comunitatea internaţională, care au validat acest nou statut al României, ar fi consimţit, oare, la susţinerea şi legitimarea unui regim (neo-) comunist?
Este adevărat, nu toţi românii s-au născut după 1989 – cum pare a fi cazul detractorilor PSD, soldaţi portocalii, întârziaţi în nişte tranşee din care luptă cu adversari inexistenţi. Fiecare om din această ţară are o viaţă şi un destin şi, de aceea, în politica PSD, ca partid al stângii moderne, principala valoare o reprezintă integrarea şi includerea tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de vârstă, educaţie, poziţie socială ori situaţie materială.
Spunem cu claritate tuturor cetăţenilor de bună credinţă ai acestei ţări, dar şi celor pentru care anticomunismul reprezintă o profesie bănoasă, o sinecură generoasă sau o îndeletnicire profitabilă: în România ultimilor ani asistăm nu la „ameninţarea comunistă” a PSD, ci la un veritabil bolşevism cu semn schimbat pe care-l manifestă tocmai detractorii noştri, reprezentanţii propagandei cotroceniste şi ai „republicii procurorilor”. Aceştia sunt cei care recurg la întregul arsenal de metode al acelei perioade: promovarea principiului „cine nu-i cu noi este împotriva noastră”; eliminarea adversarilor politici prin confecţionarea de dosare penale; ridicarea fricii şi a suspiciunii la rangul de politică de stat; decapitarea administraţiei centrale şi locale după criteriul apartenenţei politice; crearea unor instituţii de stat cu un rol de control, verificare şi suspectare a vieţii personale a oamenilor; multiplicarea metodelor de supraveghere şi urmărire a intimităţii oamenilor în scopuri de şantaj politic ş.a.m.d.
Acolo, în catacombele actualei puteri cotroceniste, trebuie căutate reminiscenţele cu epoleţi ale regimului totalitar comunist şi nicidecum în fizionomia politică şi democratică a unui partid al stângii.
3. Vom construi o relaţie nouă între muncă şi capital
În opinia mea, de fost prim-ministru într-o perioadă de avânt economic şi reforme
care ne-au permis intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, consider că se impun programe noi, la realităţi schimbate!
Nu ne mai aflăm în situaţia tradiţională în care „stânga” distribuia în societate avuţia realizată de „dreapta”. Acesta este un nou clişeu mecanicist şi învechit, care nu mai este aplicabil în condiţiile actuale.
Propun politici prin care partidul nostru să acorde egală atenţie nu numai celor care primesc salarii, ci şi celor care plătesc salarii – adică celor care investesc, îşi asumă riscuri, creează şi menţin locuri de muncă.
Mai precis, consider că PSD trebuie să devină partidul muncii şi al capitalului, puse în slujba dezvoltării şi a prosperităţii populaţiei. Aceasta este noua identitate politică şi noua esenţă doctrinară pe care PSD ar putea să le afirme, întrucât ieşirea României din criză şi reluarea creşterii economice sunt imposibile fără aceste două componente esenţiale: muncă şi capital.
PSD de astăzi şi de mâine nu mai poate fi partidul politic preocupat doar de acea protecţie socială a redistribuirii de către stat a puţinului pe care îl produce o economie înapoiată. PSD de astăzi şi, mai ales, cel de mâine va fi, înainte de orice, partidul dezvoltării şi modernizării României, partidul care susţine iniţiativele capitalului naţional şi investiţiile capitalului naţional şi străin, prin care se poate garanta dreptul la muncă şi la bunăstare al salariaţilor, al tuturor celor care muncesc sau au muncit.
Forma modernă de protecţie socială pe care o vom avea şi mai mult în vedere va acorda atenţie sporită „ascensorului social”, adică mecanismelor legislative ce permit schimbarea statutului cât mai multor oameni de la asistaţi social la salariaţi, de la salariaţi la mici întreprinzători, de la mici întreprinzători la antreprenori şi investitori.

4. Vom aborda mai realist şi mai eficient relaţia între stat şi piaţă
În discuţia despre acest raport, împărtăşesc opinia potrivit căreia trebuie evitate
extremele – etatismul exacerbat, pe de o parte, şi non-intervenţionismul, pe de alta.
De altfel, măsurile aplicate de statele dezvoltate în timpul actualei crize economice au dus la concluzia că manualele de economie trebuie rescrise, multe dintre preceptele care glorificau „mâna invizibilă a pieţii” fiind aruncate la coş. Intervenţionismul statului este considerat acum şi aplicat ca singură soluţie de redresare a unor economii puternice
precum cele din SUA, Franţa ori Marea Britanie.
Provocarea noastră, din acest punct de vedere, constă în găsirea unui echilibru între
stat şi piaţă, între acţiunea colectivă locală, naţională şi europeană, între sectorul guvernamental şi cel neguvernamental. Consider că economia de piaţă nu poate să se transforme într-o societate de piaţă şi nici că piaţa liberă poate rezolva totul. Cultura, sănătatea, educaţia nu pot fi transformate în marfă. Ele rămân domenii esenţiale de manifestare a funcţiilor reglatoare ale statului.
5. Vom avea politici agresive împotriva sărăciei
Consider că o societate nu poate fi prosperă dacă unii – cei puţini – trăiesc în
stabilitate şi securitate, iar ceilalţi – tot mai mulţi – trăiesc în insecuritate şi în instabilitate perpetuă. Ca atare, nu cred că pot exista comunităţi bogate cu indivizi săraci.
Propun partidului nostru o politică socială orientată spre incluziune şi integrare, care să vizeze chiar şi pe cei bogaţi, întrucât şi aceştia sunt prinşi într-o anumită formă de „excludere”, de fapt de autoexcludere, separându-se de restul societăţii, în iluzia că se consideră apăraţi.
Acumularea continuă a celor care sunt excluşi – la un pol sau altul – adică a celor mulţi care pierd de fiecare dată în favoarea celor puţini, care câştigă de fiecare dată, va conduce, în cele din urmă, la dezechilibrarea întregului; acest aspect va fi deosebit de important pentru partidul nostru. Pentru că polarizarea socială generează instabilitate socială, iar orice formă de instabilitate este indivizibilă – îi afectează deopotrivă pe toţi – bogaţi sau săraci. În acest sens, politica modernă pe care o propun partidului nostru va fi aceea pentru o societate a includerii şi integrării tuturor.
Stimularea celor bogaţi, prin diverse mecanisme, în folosirea unei părţi din propriile averi pentru derularea unor programe sociale, culturale, educaţionale este total opusă combaterii sărăciei prin ceea ce se cheamă „haiducia fiscală”.

V. Cum ne organizăm pentru victorie?
Pentru toţi cei care admit rolul important al PSD în societatea românească, la 20 de ani de la Revoluţie, este foarte important ca fiecare (membri, militanţi, simpatizanţi sau susţinători) să ştie din ce partid face parte, ori în ce partid va intra (pentru cei doritori) şi, mai ales, sub drapelul cărui tip de partid se vor duce bătăliile viitoare ale opoziţiei.
1. Stoparea migraţiei şi a abuzurilor împotriva membrilor PSD
Înainte de a realiza organizarea sistematică a partidului pentru competiţiile electorale viitoare, trebuie să adoptăm măsuri în regim de „avarie” pentru stoparea migraţiei parlamentare şi a abuzurilor împotriva membrilor noştri de partid. Va trebui să fim mult mai energici în convingerea instituţiilor statului să stopeze abuzurile PD-L împotriva membrilor PSD. Însă, în condiţiile suprapolitizării instituţiilor publice din România, internaţionalizarea problemelor interne legate de deriva populist-autoritară a devenit inevitabilă. În acest context, PSD şi PNL trebuie să acţioneze convergent şi coordonat, în interiorul familiilor lor politice europene, pentru a atrage atenţia asupra pericolelor care planează asupra sistemului democratic din România şi pentru a mobiliza sprijinul
internaţional în apărarea democraţiei şi statului de drept.
În viitoarea Constituţie, va trebui să ne batem pentru o prevedere prin care să
stopăm migraţia parlamentară, prin retragerea mandatului parlamentar pentru cei aleşi sub sigla unui partid şi care aleg să părăsească acel partid. Dacă primarul sau consilierul local îşi pierde mandatul când pleacă din partid, ar trebui să avem acelaşi model şi la parlamentari.
De asemenea, PSD trebuie să dezvolte un sistem de protecţie pentru membrii săi care au ocupat funcţii publice şi pe care le-au pierdut în momentul părăsirii guvernării.
2. Refacerea identităţii politice naţionale a PSD, prin asumarea unei consecvenţe care să ne facă previzibili în ochii alegătorilor noştri
Partidul nu va mai fi condus după iluzorii câştiguri de imagine, ci în funcţie de interesele noastre fundamentale şi de valorile ideologice pe care le împărtăşim. Doar în acest fel, PSD va deveni predictibil în acţiune şi va recâştiga încrederea oamenilor. PSD nu va susţine orice proiect doar pentru că sperăm să câştigăm un plus de imagine pozitivă, dar care se poate întoarce ulterior împotriva noastră. Nu o să cedăm tentaţiei populismului, astfel încât vom iniţia şi promova doar acele proiecte care sunt utile pentru România şi votanţii pe care-i reprezentăm. Nu trebuie să promovăm orice idee neoliberală, doar pentru că ele sunt susţinute de voci din zona adversarilor noştri politici, dacă noi considerăm că ele fac rău alegătorilor noştri.
3. Întărirea capacităţii de mobilizare
Partidul nostru are nevoie de o structură de organizare care să-i permită creşterea
capacităţii sale de mobilizare, reacţie şi atac. Mărirea mobilităţii PSD poate fi obţinută dacă la nivelul Statutului vor fi realizate acele modificări prin care să fie îndeplinite, simultan, patru condiţii:

􏰀  asigurarea legitimităţii şi reprezentativităţii conducerii;
􏰀  instituirea unor mecanisme care să asigure democraţia internă de partid, inclusiv
protecţia curentelor minoritare doctrinar sau a celor care au pierdut competiţia
internă din partid;
􏰀  asigurarea eficienţei conducerii partidului, atât în perioada de opoziţie, precum şi
atunci când PSD se află la guvernare;

12

􏰀 acordarea unor competenţe sporite pentru conducerea PSD trebuie să fie contrabalansată de introducerea unor criterii de performanţă şi de responsabilitate. Astfel, pierderea alegerilor europene, generale sau prezidenţiale trebuie să fie urmată de demisia automată a conducerii partidului.
Pentru a cunoaşte în mod concret care este dimensiunea reală a partidului nostru, care este profilul „armatei” cu care plecăm în competiţia politică, îmi propun ca până la mijlocul acestui an să realizăm un audit al întregului partid, având prioritate refacerea pe baze realiste a listei cu membrii şi susţinătorii noştri, pe categorii politice (tineret, femei, seniori) dar şi socio-profesionale.
4. Descentralizarea pe verticală, eficienţa pe orizontală
Noul contract politic pe care îl propun PSD înseamnă şi întărirea legăturilor dintre
organizaţiile locale ale PSD şi conducerea centrală a partidului. Integrarea europeană şi impunerea rapidă a principiului descentralizării la nivel administrativ trebuie să ne conducă la abandonarea centralismului ca principiu organizatoric fundamental. Descentralizarea pe care o propun, prin acest nou contract politic, pleacă de la principiul asigurării reprezentativităţii membrilor “de rând”. Trebuie să garantăm, prin Statut, forme clare de descentralizare a puterii nu doar către organizaţiile locale, dar şi către membrii noştri. În viziunea mea, descentralizarea trebuie să aibă ca efecte:

􏰀  desemnarea prin alegeri interne libere şi deschise membrilor, a structurii de conducere şi a candidaţilor, la toate nivelele PSD, inclusiv a preşedintelui partidului sau a candidaţilor la funcţiile importante în stat;
􏰀  asigurarea unui flux de comunicare de jos în sus care să utilizeze avantajele oferite de tehnologiile moderne de comunicare – Internet. Această măsură a fost luată în mai multe partide social-democrate (social-democraţii germani, partidele social-democrate din ţările scandinave);
􏰀  sporirea competenţelor organizaţiilor locale cu privire la elaborarea de programe viabile, sustenabile, gândite, dezvoltate şi aplicate funcţie de necesităţile şi oportunităţile locale şi regionale, astfel încât acestea să fie create prin intermediul unui mecanism de interacţiune centru-teritoriu şi să nu fie doar rezultatul unui impuls dinspre centru;
􏰀  introducerea unor modalităţi reglementate în statut de mediere între componentele locale şi cele centrale în privinţa chestiunilor divergente şi excluderea practicilor de forţă ale centrului împotriva organizaţiilor.
Atrag însă atenţia că descentralizarea PSD trebuie să fie organizatorică. Ea nu poate fi politică sau ideologică. Partidul trebuie să fie o organizaţie coerentă, care să dea ocazia tuturor membrilor să se afirme. PSD trebuie să fie un partid cu o direcţie corectă şi care să fie stabilită în raport de obiectivele strategice, nu una conjuncturală şi oportunistă, pentru atingerea unor obiective tactice sau de grup.
5. Construirea unui „partid care respiră”
Dincolo de dificultăţile inerente ale perioadei de opoziţie pentru membrii partidului
nostru, pentru PSD rămânerea pe băncile opoziţiei poate fi o excelentă ocazie de a atrage oameni de valoare. Trebuie să ne deschidem faţă de toate componentele societăţii, de la organizaţia locală până la conducerea de la nivel central a PSD. Această deschidere a PSD trebuie făcută în mod imperativ.
Obiectivul meu este de a transforma PSD într-o organizaţie cu un număr cât mai mare de membri stabili, cu structuri funcţionale la nivelul colegiilor şi al secţiilor de vot, o organizaţie de partid profesională care generează oferte pentru oamenii interesaţi să se angajeze atât în dezbaterea politică, precum şi în alegeri şi în campaniile electorale.

Reprezentaţii şi reprezentantele PSD trebuie să fie la toate nivelele persoane dintre cele mai variate: femei, tineri, persoane în vârstă, oameni cu dizabilităţi, experţi, angajaţi, funcţionari, liber-profesionişti, întreprinzători şi oameni de ştiinţă.
Pentru un partid de stânga, pentru un partid de mase este vital să avem o reţea de militanţi cât mai amplă, cât mai motivată, care să transforme PSD dintr-un partid birocratic într-o mişcare politică, având profunde rădăcini în societate. Bătăliile politice viitoare nu pot fi câştigate dacă nu vom renaşte speranţa cetăţenilor în partidul nostru, iar acest lucru se poate realiza tocmai arătându-le oamenilor că PSD este o organizaţie militantă, care luptă pentru interesele lor.
6. Avem nevoie de o dezbatere doctrinară permanentă
Nu trebuie să mai cădem în eroarea de a considera că dezbaterile doctrinare
trebuie să fie realizate doar în preajma Congreselor sau atunci când partidul se află în opoziţie.
Consider că este nevoie să instituţionalizăm o Conferinţă Anuală pe probleme doctrinare, după modelul propus şi de Victor Ponta în proiectul său, care să decidă cu privire la obiectivele şi proiectele ce vor fi aplicate în acţiunea politică a partidului, la ideologia partidului, la programul politic al alegerilor următoare şi la valorile pe care partidul nostru le va susţine constant în activitatea sa politică. O astfel de Conferinţă Anuală oferă bazele şi pentru deciziile privind politica de alianţe pe care PSD trebuie să o dezvolte.
Înfiinţarea în urmă cu opt ani a Institutului Social Democrat „Ovidiu Şincai” a fost realizată tocmai în scopul de a oferi un sprijin doctrinar şi ideatic partidul nostru, de a crea un laborator adecvat pentru dezbateri doctrinare, un think thank în care personalităţile partidului, oamenii cu o bogată experienţă politică să poată diseca provocările momentului şi viitorului, iar colegii mai tineri să se poată instrui. Este păcat că în ultimii ani Institutul a fost ignorat, deşi a făcut dovada că şi-a luat rolul în serios, a produs materiale şi documente de certă valoare, dezbateri valoroase şi a reuşit să instruiască sute de tineri.
Pe de altă parte, este o mare deziluzie pentru mine felul în care au fost trataţi, în ultimii ani, reprezentanţii unor partide ale stângii cu care am fuzionat, mai ales cei din PSDR, şi lipsa de apetit pentru preluarea filonului lor ideologic.
7. Refacerea legăturii cu electoratul de stânga
Desigur, prima direcţie strategică o constituie consolidarea electoratului tradiţional
al partidului. Iar aici avem multe de făcut.
Pe de-o parte, trebuie să refacem structurile noastre din mediul rural care în
ultimii ani au fost destructurate de puterea portocalie, să mergem mai mult prin ţară, chiar şi în locurile greu accesibile, pentru a le explica oamenilor că ne luptăm, în continuare, pentru pensiile lor, pentru subvenţiile din agricultură, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă de la sat, în special, prin dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor publice.
Pe de altă parte, trebuie să luptăm pentru a convinge electoratul urban de eficienţa soluţiilor noastre politice. În proiectul meu, pun un accent deosebit pe atragerea muncitorilor şi a salariaţilor din mediul urban, a acelora care acum nu-şi mai pot proiecta viitorul între facturile uriaşe la energie şi costurile exorbitante de zi cu zi.
Cred, de asemenea, că este necesar să deschidem partidul pentru a atrage câţi mai mulţi intelectuali. După 20 de ani, constatăm cu amărăciune că intelectualitatea din România a fost una dintre cele mai afectate categorii de această lungă tranziţie. Lor le suntem datori şi trebuie să le redăm demnitatea.
Pe de altă parte, să nu uităm că aproape jumătate din cetăţenii români cu drept de vot se simt nereprezentaţi de partidele politice. Toate partidele au astfel un potenţial

enorm de a atrage noi categorii de electori. Astfel, a doua direcţie strategică vizează câştigarea unei părţi substanţiale a votanţilor dezamăgiţi de partide, precum şi a noilor alegători. PSD ar trebui să se apropie mai mult, să-şi explice viziunea angajaţilor din mediul privat, să le apere interesele. O altă categorie care trebuie atrasă spre social- democraţie este cea a micilor întreprinzători.
De asemenea, PSD ar trebui să se poziţioneze ca singura forţă politică care îi apără pe cetăţeni faţă de abuzurile băncilor şi a concernelor multinaţionale, militând pentru aplicarea principiilor liberei concurenţe şi a protecţiei consumatorului.
Un domeniu pe care l-am abandonat, în ultimii ani, a fost domeniul ecologist, deşi am creat, în urmă cu mulţi ani, propriul nostru Forum ecologist.
8. Comunicare mai eficientă
Obiectivul meu este de a transforma PSD într-un partid care comunică prin sine, ca
urmare a clarificării sale ideologice şi a forţei şi echilibrului acţiunilor sale.
Comunicarea partidului trebuie reorganizată (pe fiecare zonă de comunicare: internă, cu populaţia, oficială), ţinând cont de toate posibilităţile oferite de tehnologiile
moderne, ca şi de accesul din ce în ce mai mare al românilor la aceste tehnologii.
PSD trebuie sa aibă un discurs mai simplu şi mai uşor de înţeles pentru oameni. Tinerii capabili şi oamenii greu atacabili trebuie să devină principalii noştri vectori de imagine. Prezenţa în presă, pe micile ecrane, în numele poziţiei PSD nu poate fi considerată „o recompensă” cu titlu individual, ci o mare răspundere faţă de ideile, opţiunile, proiectele şi programele partidului nostru – care trebuie comunicate, cunoscute,
amplificate în spaţiul public.
9. Promovarea femeilor în PSD
În Noul contract politic pentru PSD îmi propun realizarea democraţiei paritare. Femeile sunt conştiente de potenţialul şi abilităţile lor şi întrevăd oportunităţile care li se deschid. Dar societatea noastră încă nu permite femeilor să se bucure de toate drepturile şi oportunităţile care li se cuvin. Scopul meu este să spargem acest „plafon de sticlă” şi să deschidem calea spre afirmare tuturor femeilor.
Îmi propun realizarea un program de dezvoltare profesională a femeilor din PSD pe arii de competenţă: economie, finanţe, politici sociale, politică externă ş.a. Prin acest program, PSD va impune specialişti-femei care îşi vor face auzită cu claritate vocea în opinia publică. Împreună cu Organizaţia de femei îmi propun să derulăm, la nivelul fiecărei organizaţii judeţene, programe de “recrutare” a femeilor capabile din partid. Forţa poziţiei femeilor în partid, dar şi forţa partidului în ansamblu, vor creşte semnificativ odată cu creşterea numărului de membri de valoare din rândul femeilor.
În cadrul noii legislaţii electorale privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, trebuie să introducem prevederi care să încurajeze o implicare mai activă a femeilor în politică. O astfel de prevedere se va referi la acordarea unui bonus de finanţare acelor partide care vor promova femeile în funcţiile eligibile. De exemplu, într-o primă fază, partidele care au minim 40% din listele electorale ocupate de femei, să obţină cu 25% mai multe fonduri pentru campania electorală.
Am pornit acest proces în 2001, după intrarea PSD în Internaţionala Socialistă. Am „impus”, de la nivelul conducerii, ca pe listele de consilieri şi parlamentari, femeile să reprezinte 25%. Din guvernul pe care l-am condus, au făcut parte 5 femei. Acest proces trebuie continuat. Consider că între delegaţii la Congres trebuie să figureze cel puţin o treime femei. Cred că la nivelul conducerii partidului trebuie să avem trei posturi blocate pentru candidaţii femei.

10. Atragerea în partid a tinerilor şi promovarea lor
Îmi propun să continui procesul de atragere a tinerilor de valoare în partid, pentru a
da un mai mare dinamism acţiunii noastre politice. Am făcut acest lucru şi în perioada în care am mai fost Preşedinte al PSD, atrăgând în partid generaţii noi de profesionişti capabili care au devenit, în timp, oameni importanţi ai echipei noastre.
Obiectivul imediat este pregătirea generaţiei între 25-45 de ani pentru a juca un rol mai proeminent în luarea deciziilor partidului, la nivel naţional şi local. Această generaţie este cea care va conduce partidul în viitorul imediat şi, de aceea, trebuie stimulată să îşi asume mai multe responsabilităţi.
De asemenea, trebuie încurajată din nou organizaţia de tineret să devină o „avangardă” a partidului, printr-un stil mai agresiv, mai dinamic şi chiar mai radical de activitate publică. Un punct aparte este stimularea organizării de structuri studenţeşti în marile centre universitare, pentru promovarea unor valori autentice ale stângii moderne.
Va fi important, în opinia mea, ca între noii vicepreşedinţi ai partidului să figureze 3- 4 reprezentanţi ai noii generaţii de lideri tineri ai PSD.
11. Respect pentru seniorii partidului
Am fost şi sunt adeptul unei solidarităţi şi a unui echilibru între toate generaţiile partidului. Aşa cum o societate are o structură a generaţiilor, iar fiecare dintre noi trecem prin mai multe etape ale vieţii, la fel şi PSD trebuie să reflecte structura demografică a României. La fel cum organizaţiile de femei şi de tineri sunt reprezentate în forurile de conducere ale PSD, acelaşi principiu trebuie aplicat şi Organizaţiei de Seniori.
Partidul are nevoie atât de înţelepciunea seniorilor, de la toate nivelurile, cât şi de valoarea adăugată pe care aceştia o pot aduce în cadrul activităţilor noastre politice.
Principiul egalităţii este edificiul unui drept fundamental. Respectul pe care îl aşteptăm, îl cerem sau care credem că ni se cuvine vine din respectul faţă de ceilalţi, un respect plin de modestie şi politeţe, ca prima condiţie a adevăratei egalităţi. Immanuel Kant spunea: „respectul e un tribut pe care nu-l putem refuza meritului fie că vrem, fie că nu; putem cel mult să-l ascundem în afară dar, nu putem împiedica totuşi să-l simţim înăuntrul nostru”.
12. Meritocraţie, nu clientelism
Promovarea în partid trebuie să se realizeze pe bază de performanţă, muncă, efort
constant şi calităţi personale, nu în funcţie de criterii netransparente. Fiecare în partid trebuie să primească locul pe care-l merită în raport de meritele sale, de valoarea adăugată pe care o aduce pentru PSD.
În acest sens, susţin ideea unei „mape de carieră”, care să cuprindă experienţa profesională a fiecărui candidat al PSD la o funcţie publică, activitatea şi rezultatele politice, sondaje de opinie, percepţia în mass-media etc.
Promovarea în funcţiile publice şi în partid trebuie să aibă ca fundament tocmai informaţiile cuprinse în această „mapă de carieră”, precum şi criterii clare şi transparente de evaluare.
Trebuie să eliminăm promovarea oamenilor pe interese de grup, de gaşcă, în funcţie de forţă, susţinere financiară sau nepotism. Un partid are nevoie de resurse financiare, de aceea nu poate bloca accesul în rândurile sale a oamenilor cu mijloace financiare, dar nu trebuie să îi promovăm pe bază de clientelism. Politică trebuie să ne fie dictată de principii şi de valori, nu de bani.

13. Transparenţa finanţării activităţilor politice
Un nou contract politic în PSD înseamnă şi abordarea problemei finanţării
activităţilor politice. Este evident faptul că activitatea politică necesită resurse financiare importante. Este însă nevoie de acţiuni pentru transparentizarea surselor financiare.
Susţin înfiinţarea unui Consiliu pentru Gestiune Transparentă care să prezinte, regulat, în instanţele democratice ale partidului (de la toate nivelurile) rapoarte de gestiune, privind situaţia veniturilor şi cheltuielilor partidului.
Despărţirea politicii de afaceri trebuie să fie o componentă esenţială a noului contract politic, a noii filosofii în privinţa finanţării activităţilor politice. Concret asta înseamnă că principalii lideri ai PSD nu pot fi (direct sau indirect) nici principalii beneficiari ai politicii economice promovate de acesta şi nici interfaţa exclusivă cu principalii sponsori. Dincolo de efortul financiar mai mare care se cere făcut de stat spre a asigura neutralitatea politicilor economice ale tuturor partidelor, fiecare dintre acestea ar urma să obţină sprijinul transparent al donatorilor pe baza unei oferte economice publice (de exemplu, firmele din turism sprijină transparent un partid politic în baza ofertei respectivului partid pentru acel domeniu).
PSD are nevoie de o nouă filosofie şi de o nouă practică privind colectarea cotizaţiilor. Achitarea cotizaţiei lunare este prima dovadă de fidelitate a unui membru de partid faţă de partidul din care face parte. Pornind de la această aserţiune, partidul trebuie să instituie un mecanism coerent de finanţare şi prin contribuţia lunară a fiecărui membru, ţinând seama, desigur, de veniturile fiecăruia.
14. Întărirea parteneriatelor cu societatea civilă
Să avem o abordare dezinhibată a relaţiei cu societatea civilă. În trecut, PSD a avut
anumite dificultăţi de relaţionare cu o parte a ONG-urilor, apropiate de partidele de dreapta, deoarece unele dintre acestea au jucat rolul unei opoziţii deghizate, iar noi nu am avut întotdeauna abilitatea şi deschiderea necesare pentru a le câştiga încrederea. Acum, PSD nu mai este perceput a fi „partidul-stat”, ci forţa de opoziţie care trebuie să se opună tendinţelor autoritare ale puterii portocalii. Organizaţiile civice trebuie încurajate să se implice în protecţia statului de drept, să-şi folosească în mod util pentru democraţie atât expertiza cât şi credibilitatea.
În viziunea mea, organizaţiile civice pot fi parteneri utili în orientarea guvernării, în împărţirea răspunderilor şi a poverilor gestiunii sociale prin descentralizarea orizontală, prin transferul unor competenţe de la stat ca formă de organizare politică a societăţii către structurile civile ale societăţii, precum şi în reabilitarea pluralismului politic.
Pentru perioada imediat următoare, în contextul dezbaterilor privind „reforma statului” şi „reforma constituţională”, propun să realizăm „Alianţa pentru Statul de drept şi Democraţie”, în care vor fi invitate să participe toate organizaţiile civice având expertiză şi credibilitate în lupta pentru apărarea democraţiei.
Un rol special în relaţia cu societatea civilă trebuie acordat ecologismului, mai ales că PSD a creat, în urmă cu 8-9 ani, un Forum ecologist (care, din păcate, nu a mai fost convocat în ultimii ani). PSD trebuie să îşi dezvolte mesajul şi spre această zonă, ca expresie a unei social-democraţii moderne, care vede protecţia mediului ca o protecţie direcţionată în special spre cetăţean şi spre sănătatea acestuia.
Regăsirea valorilor social-democrate înseamnă relansarea parteneriatelor cu sindicatele. PSD ar putea prelua în programul său o parte din problemele de pe agenda sindicatelor. În fond, sindicatele reprezintă interesele principalei categorii vizate de social- democraţia tradiţională: salariaţii. Prin conlucrarea cu sindicatele, PSD poate căpăta un nou suflu programatic care ar putea contribui la relansarea sa în competiţia pre-electorală cu partidele coaliţiei de dreapta.

De asemenea, avem nevoie şi de un dialog structurat cu patronatele. Deşi interesele lor sunt de obicei apărate de partidele de dreapta, PSD nu trebuie să facă greşeala de a se situa pe poziţii conflictuale faţă de patronate. Orice întreprindere are nevoie de un management performant pentru a înregistra profitul ce urmează a fi redistribuit. O contrapunere a patronatelor şi sindicatelor de genul luptei de clasă nu mai este de actualitate în secolul globalizării. Dimpotrivă, noi trebuie să susţinem acele patronate interesate în crearea şi susţinerea de locuri de muncă.
În perioada imediat următoare doresc să organizăm un Dialog social alternativ – faţă de cel instituţionalizat la nivelul guvernului – cu sindicatele si cu patronatele. Un astfel de dialog ne poate ajuta să calibram mai bine iniţiativele politice şi propunerile legislative pe care le vom face în Parlament.
15. Întărirea activităţii Departamentelor de specialitate, ca autentic Guvern din Umbră
Departamentele de specialitate au fost, din păcate, prea mult timp ignorate la vârful partidului, în ciuda faptului că reuneau multe din persoanele cu pregătire profesională deosebită din PSD. Analizele şi observaţiile fundamentate de aceste departamente trebuie mai bine valorificate în viitor, şi asta se poate face dacă Preşedintele PSD va dori susţinerea acestora şi nu ţinerea lor „în umbră”.
Voi recomanda implicarea liderilor importanţi în critica fundamentată a activităţii Guvernului şi în crearea de noi proiecte alternative. Departamentele trebuie să fie rezervorul de cadre pentru viitorul Guvern, dar şi depozitarul proiectelor pe zonele importante pentru mesajul PSD: agricultură, economie, muncă, sănătate, educaţie, protecţia mediului, dezvoltarea infrastructurii, construcţii, relaţii internaţionale etc.

VI. Apărarea statului de drept şi a democraţiei
Principalul obiectiv politic la nivel naţional al partidului nostru trebuie să fie, apărarea statului de drept şi a democraţiei şi sprijinirea celor mai defavorizaţi cetăţeni din România.
În România există mari riscuri de instalare a unei „democraţii captive” şi „administrate”, ce atentează la constituţionalitatea statului român, la drepturile şi libertăţile fundamentale, la siguranţa de fiecare zi a cetăţenilor.
Uniunea Europeană ne-a „învăţat” cât de importante sunt regulile, legile şi instituţiile democratice. Trebuie să le apărăm cu orice preţ! Pentru că mai important decât scopul politic al fiecărui partid este scopul binelui general.
Mai important decât soluţiile unice e modul în care ajungem la un acord mai larg privind primejdiile comune care ameninţă societatea românească. Într-un plan mai larg, trebuie să spunem foarte clar oamenilor că anchetele improvizate nu ţin loc de salarii, săltările din stradă, în plină zi, nu creează locuri de muncă decât pentru procurori, iar epurările nocturne ale adversarilor politici din administraţia locală nu ţin loc de creştere economică.
Să întâmpinăm şi să lărgim cât mai mult frontul anti-putere care este pe cale de a se organiza în mai toate structurile societăţii.
Să ne înconjurăm de noi „redute” de luptă – pe care le-am abandonat, le-am părăsit ori le-am ignorat – formate din ONG-urile apropiate, din sindicatele nivelurilor de bază, din asociaţii profesionale, din intelectuali şi lideri de opinie ce împărtăşesc valorile noastre. Toate aceste „redute vocale” ne pot apăra în planul imaginii, pot să amplifice reacţia noastră la atacuri, ne pot ajuta să contra-atacăm şi să păstrăm ofensiva.
Relativ la discuţiile care se poartă, de la o vreme, din ce în ce mai presant, consider că soluţia potrivită pentru România constă în menţinerea sistemului bicameral, în condiţiile diferenţierii competenţelor şi modului de constituire a celor două Camere. În contextul politic actual, bicameralismul reprezintă una dintre garanţiile pentru menţinerea statului de drept. Dacă ţinem seamă şi de racolările de parlamentari de către partidele aflate la putere, ar trebui să ne întrebăm dacă reducerea numărului de parlamentari nu uşurează efortul de constituire a unei majorităţi parlamentare nelegitime cu ajutorul migraţiei politice.
Un alt element important pentru păstrarea statului de drept în România – cel puţin în etapa actuală – este realizarea unui sistem electoral mixt, după model german, care să păstreze cât mai multe din virtuţile reprezentării de tip proporţional, dar care să includă şi modelul uninominal de alegere a unei părţi dintre parlamentari. Astfel, pe de-o parte, toate curentele importante din societate şi-ar găsi reprezentare parlamentară iar, pe de altă parte, ar fi dificil ca un singur partid să monopolizeze întreaga putere în stat.
În mod concret, eu propun adoptarea unui sistem electoral de tip mixt, identic modelului german, în care jumătate din parlamentari să fie aleşi pe listă de partid, iar jumătate în circumscripţii uninominale. Un astfel de sistem ar permite şi intrarea în competiţia parlamentară a celor mai tineri – în colegii uninominale – dar şi o reprezentare a unor personalităţi cu competenţă deosebită – în domeniile juridic, militar, diplomatic etc. pe jumătate de locuri, pe listă de partid – pentru a construi un Parlament profesionist.

VII. Partidul soluţiilor concrete, la problemele oamenilor
În perioada în care am fost Prim-ministru, guvernul nostru a demonstrat că, în România, se poate:
să existe creştere economică;
să intrăm în structurile euro-atlantice;
să punem la punct programe şi politici eficiente;
să ne respectăm angajamentele faţă de partenerii externi.
De îndată ce lucrările Congresului se vor încheia, propun ca efortul nostru să fie orientat spre elaborarea liniilor politice pe care PSD le poate adopta cu privire la realităţi presante ale societăţii româneşti, cum sunt: adâncirea inegalităţilor sociale; criza resurselor bugetare şi înăsprirea fiscalităţii; criza energetică şi costurile locuirii; criza satului românesc; criza accesului la educaţie şi la asistenţă medicală, criza valorilor socio- morale ş.a. Propun trei priorităţi:
1. Refacerea solidarităţii sociale şi a încrederii între oameni
Avem nevoie de o schimbare în modul în care privim relaţiile în societate, astfel încât
românii să simtă că se ajută între ei şi că interesele comunităţilor lor sunt reprezentate de clasa politică.
Faliile sociale se adâncesc. Există tot mai mulţi bătrâni care trebuie sprijiniţi, mame cu venituri mici şi cu mulţi copii, tineri căsătoriţi, la început de drum, oameni care au nevoie de şanse egale, săraci care caută o oportunitate de a trăi mai bine, comunităţi locale întregi aflate dincolo de harta dezvoltării, copii fără viitor, tineri talentaţi lipsiţi de şanse, inteligenţe abandonate.
Dar, în acelaşi timp, există şi cei care vor să îşi înceapă o afacere, cei care vor să experimenteze singuri în străinătate sau cei care au nevoie de mai multe drepturi. Statul trebuie să asigure bunăstarea celor cu probleme, dar trebuie să continue să construiască şi să investească pentru dezvoltare.
Prin programe de incluziune şi de parteneriat pot fi reduse marile clivaje sociale şi economice care au apărut în procesul tranziţiei şi care se accentuează rapid astăzi. Şansele egale nu presupun uniformitatea acţiunilor de sprijin. Copiii săraci de la sate au nevoie de un ajutor suplimentar pentru acces egal la educaţie de calitate, tinerii fără locuinţe au nevoie de mai mare ajutor pentru a-şi întemeia o familie, adulţii cu meserii rar solicitate sau cu formare profesională precară au nevoie de suport suplimentar, vârstnicii singuri şi bolnavi au dreptul la mai mult ajutor.
Prin parteneriate cu toate aceste categorii de cetăţeni, cu comunităţile locale şi cu cele profesionale sau de afaceri vom identifica pentru fiecare calea potrivită. Responsabilitatea şi efortul personal, împreună cu sprijinul specific şi nu neapărat uniform al statului şi al comunităţilor, vor asigura şanse mai bune pentru fiecare.
PSD ar trebui să fie şi partidul şanselor pentru românii de dincolo de frontiere. Şi pentru aceştia avem nevoie de angajamente viabile. Au nevoie să se simtă apăraţi, să nu mai fie umiliţi, blamaţi, marginalizaţi, să fie trataţi în mod egal, să le fie respectate drepturile şi libertăţile fundamentale. Dar, în egală măsură este necesară şi o responsabilitate şi responsabilizare a liberei circulaţii.
2. Creşterea economică fundamentează protecţia socială
Consider că trebuie să punem în centrul ideologiei şi doctrinei partidului nostru
munca eficientă, producătoare de valoare şi aducătoare de bunăstare, munca ale cărei rezultate sunt confirmate de piaţă. Iar odată cu ea, vom acorda atenţie mediului de

afaceri, capitalului care dă de lucru, aceluia care face posibilă munca – deci capitalului investit în producţie şi în dezvoltare, capitalului utilizat pentru inovaţie şi înnoire tehnologică, capitalului care produce bunăstare şi îşi asumă responsabilităţi sociale faţă de comunitatea în care activează.
a) Primul obiectiv al politicilor pe care voi propune să-l avem în vedere pentru programul de guvernare este crearea condiţiilor pentru ca munca producătoare de valoare şi capitalul producător de bunăstare să aibă cadrul instituţional şi sprijinul guvernamental necesare pentru a deveni dominante în economia şi în societatea românească.
b) Al doilea obiectiv va avea în vedere acele reforme care vor desfiinţa obstacolele ridicate împotriva unei societăţi bazate pe muncă productivă şi capital creator: corupţia, clientelismul, nepotismul, incompetenţa, impostura sau fanatismul ideologic şi doctrinar, intriga politică şi din administraţie, imixtiunile politicului în justiţie şi politicile guvernamentale prost gândite şi prost aplicate.
Aceste două mari priorităţi de program ale PSD se întemeiază pe clarificările ideologice şi doctrinare ale partidului nostru.
3. Politici fiscale revizuite
Avem nevoie de o societate integrată şi integrală, în care toate cele trei segmente (cei defavorizaţi, clasa de mijloc şi cei bogaţi) trebuie aduse împreună şi puse într-o relaţie, în care fiecare să-l sprijine pe celălalt.
Principalul instrument pe care statul îl are la îndemână în acest sens este politica fiscală. Aceasta trebuie să permită atingerea a două obiective: reducerea inegalităţilor sociale şi creşterea dinamismului economic.
Voi propune partidului o reanalizare a reglementărilor actuale, considerând că sistemul fiscal trebuie să fie de tip diferenţiat, flexibil, pentru a putea asigura un echilibru între cele două obiective ale politicii fiscale.
S-a vorbit mult în campania electorală despre faptul că apanajul distinctiv al dreptei ar fi „taxa unică”, folosită de puterea portocalie ca un veritabil act de identitate! Nimic mai fals: sunt guverne de dreapta sau centru-dreapta din Europa şi din lume care aplică, de decenii întregi, impozitarea progresivă sau regresivă! Aceasta a fost şi este aplicată fără întrerupere în diferite ţări, indiferent de orientarea politică a guvernărilor care s-au succedat în ţările respective. Numai la noi în ţară faimoasa şi nefasta „taxă unică” a ajuns criteriu de diferenţiere între stânga şi dreapta!
Politica fiscală aplicată de PSD – despre care va trebui să discutăm când vom concepe viitorul program de guvernare – va trebui să se bazeze pe formula: „Profiturile de astăzi sunt investiţiile de mâine, iar investiţiile de mâine sunt locurile de muncă de poimâine!”.

VIII. Relaţia cu celelalte partide
Atitudinea faţă de PD-L poate fi descrisă prin cuvintele „competiţie” şi „rezistenţă”. Partidul prezidenţial este principalul nostru adversar politic. Îmi asum ca obiectiv să readuc PSD, împreună cu echipa de conducere, în poziţia de principal partid politic al ţării, în urma unei competiţii de idei, proiecte şi capacitate de organizare şi mobilizare. Nu doresc să realizăm o opoziţie anemică, sau, dimpotrivă, isterică. PSD trebuie să pună în aplicare o strategie de opoziţie sistematică şi consecventă.
În acelaşi timp, însă, în faţa tendinţelor autoritare ale PD-L nu putem avea decât o atitudine de rezistenţă şi de opoziţie radicală. Suntem împotriva tuturor măsurilor care aduc atingere statului de drept şi sistemului democratic, ca atare pe aceste domenii nu putem avea un câmp de colaborare.
Trebuie să ne apărăm fiefurile electorale, să-i protejăm în faţa presiunilor pe preşedinţii de consilii judeţene şi pe primarii oraşelor şi satelor, pe consilierii locali şi judeţeni, care sunt acum ţinta predilectă a PD-L.
PNL, pe de altă parte, este atât un competitor al nostru, în activitatea din opoziţie, un competitor ideologic clar, dar trebuie să ne fie şi un partener. Ca atare, propun realizarea unei „opoziţii unite” cu PNL în toate proiectele care privesc apărarea statului de drept şi, pe de altă parte, diferenţierea de PNL pe tematica de tip economic şi social.
Consider însă că o formulă, ne-ideologică, de colaborare a partidelor din opoziţie, PSD/PC şi PNL, într-o variantă „confederativă”, cu mecanisme de dialog şi de coordonare parlamentară, ar fi utilă.
În anii următori, PSD trebuie să redevină cel mai important partid din România. Soluţia noastră nu este împăcarea cu PD-L, cu speranţa că ne vor lăsa să supravieţuim anilor ce vor veni sau că ne vor lăsa să guvernăm cu ei. Dar soluţia nu va fi nici îndreptarea automată spre PNL, în speranţa că împreună vom putea să rezistăm în faţa PD-L.

IX. Prezenţă activă în politica internaţională
Aici vorbim de două dimensiuni: cea de politică externă, în ceea ce priveşte relaţiile PSD cu Internaţionala Socialistă şi cu Partidul Socialiştilor Europeni; dar şi de cea de reprezentare a comunităţilor româneşti din străinătate, cu care am păstrat, din păcate, o legătură prea puţin strânsă.
Din păcate, în ultimii ani, la fel cum PSD şi-a pierdut în plan intern profilul distinct în comparaţie cu restul partidelor, şi în familia stângii internaţionale s-a manifestat un comportament de tip provincial. Partidul nostru nu avut iniţiative care să-i întărească profilul internaţional. Pentru a remedia deficitul de vizibilitate al PSD la nivel internaţional, îmi propun să realizăm, în acest an, o conferinţă a preşedinţilor şi reprezentanţilor partidelor social-democrate din Europa Centrală şi de Răsărit, în care să fie abordate atât chestiuni de ordin doctrinar, cât şi o mai eficientă coordonare a partidelor noastre în plan internaţional.
Propun să dezvoltăm, de asemenea, relaţii mai strânse cu Partidul Democrat din Statele Unite ale Americii, să participăm, alături de alte partide, la dezbaterea regulilor pentru un nou tip de capitalism.
Regret faptul că în ultimii cinci ani partidul nostru a avut unele inhibiţii în strângerea legăturilor cu Partidul Comunist Chinez, unul din partenerii importanţi ai Internaţionalei Socialiste. China poate şi trebuie să devină unul din partenerii strategici ai României, inclusiv în ceea ce priveşte investiţiile, iar bunele relaţii cu Partidul Comunist pot ajuta de o manieră substanţială relaţiile la nivel statal.
În ce priveşte românii din străinătate, avem nevoie de reluarea mai puternică a legăturii cu aceştia. Să nu uităm că guvernarea PSD a fost cea care a permis deschiderea graniţelor spre UE şi a reprezentat o soluţie de supravieţuire pentru milioane de români. Avem nevoie de o restructurare a prezenţei PSD în comunităţile româneşti din Spania, Italia, alte ţări europene, dar şi în Republica Moldova, cât timp sistemul electoral acordă un rol atât de important votului din aceste comunităţi.
De asemenea, trebuie să acordăm un sprijin mai ferm şi mai substanţial activităţii familiei social-democrate din Republica Moldova.

X. Angajamentele mele în faţa membrilor PSD
Am detaliat – în paginile anterioare – punctele cheie ale planului meu pentru recâştigarea de către PSD a rolului de principal partid al României. Cu siguranţă, nu sunt singurele idei care pot ajuta la îndeplinirea acestui demers. Multe dintre ele sunt deja rezultatul unui efort de consultare mai largă, în care au contat şi opiniile membrilor şi simpatizanţilor PSD, dar şi cele ale unor lideri importanţi în care am foarte multă încredere.
Vă chem alături de mine pe toţi cei care împărtăşiţi aceste valori, principii şi idealuri. În faţa voastră, a membrilor şi simpatizanţilor Partidului Social Democrat, îmi iau următoarele angajamente politice:

Să recâştig respectul şi încrederea cetăţenilor faţă de partidul nostru;
Să apăr membrii şi simpatizanţii în faţa abuzurilor „puterii portocalii”;
Să stopez migraţia parlamentară şi să-i readuc în partid pe „fiii risipitori”;
Să pun capăt clientelismului, nepotismului şi cumpărării de funcţii;
Să promovez femeile merituoase în conducerea partidului şi în funcţii
publice;
Să promovez cât mai mulţi tineri, atât în partid, cât şi în viitoarea echipă de
guvernare;
Să deschid partidul către societate, pentru a atrage oameni de valoare;
Să propun şi să realizăm o politică de opoziţie viguroasă şi credibilă:
Să recâştig votanţii noştri pierduţi şi să atrag noi categorii de votanţi;
Să formez o echipă capabilă să câştige alegerile din perioada 2012-2014.

Am demonstrat împreună că putem îndeplini marile obiective ale României. Am putea demonstra împreună că putem construi societatea noilor şanse pentru fiecare cetăţean român. Guvernarea actuală nici nu ştie, nici nu poate, nici nu vrea.
Eu sunt dispus să încercăm.
Să începem lupta!
Sunt pregătit să gândim şi să acţionăm în prezent, cu faţa doar spre viitor. Acesta este angajamentul meu!
Vă aştept alături de mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.