Diana Buzoianu „redescoperă” litoralul: după ani de tăcere, statul realizează că a fost jefuit cu acte în regulă

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, se prezintă acum drept salvatoarea litoralului românesc, denunțând public că plajele au fost închiriate pe sume ridicol de mici, iar statul ar fi pierdut miliarde. Doar că „marea revelație” vine târziu – prea târziu – după ani în care contractele păguboase au fost semnate, tolerate și chiar prelungite sub ochii instituțiilor care azi pozează în victime.

Buzoianu declară cu gravitate că „profitul se scotea într-o zi, nu în zece ani”, dar evită să spună cine a permis acest sistem. Niciun cuvânt despre funcționarii care au semnat contractele, despre miniștrii anteriori care au închis ochii și nici despre baronii locali care au transformat litoralul într-un paradis privat cu acces restricționat.

Doar acum, când jaful e complet și când presiunea publică e tot mai mare, Administrația Națională „Apele Române” încearcă timid să oprească prelungirea acestor contracte. Dar complicitatea instituțională este evidentă, iar responsabilitatea nu poate fi ștearsă cu câteva declarații pompoase la televizor.

Promisiuni gratuite – la fel ca 20% din plajă?

Printre puținele măsuri anunțate, ministra propune ca 20% din suprafața plajelor să fie destinată accesului liber al publicului. În teorie, inițiativa sună bine. În practică, mulți se tem că e doar un nou paravan pentru redistribuirea avantajelor între aceiași jucători din umbră. Câte alte „reforme” similare au fost promise în trecut și câte au sfârșit în afaceri dubioase?

Buzoianu pare mai preocupată să marcheze puncte de imagine decât să explice cum de statul român a dormit în papuci atâta timp. Cine a evaluat terenurile? Cine a aprobat tarifele de închiriere? Cine a închis ochii la monopolurile de pe nisip?

Un litoral golit de sens, nu doar de bani

În loc de asumare și anchete reale, asistăm din nou la o retorică reciclabilă: statul se plânge după ce a fost părtaș la distrugerea propriei averi. Iar românii primesc, ca de obicei, explicații sterile în loc de responsabilități asumate.

În final, plajele românești rămân o dovadă dureroasă a unui stat care își cedează resursele pe mai nimic, doar pentru ca mai târziu să mimeze lupta cu corupția. O piesă de teatru prost jucată, cu actori vechi și decoruri tot mai goale.