În România reală, logica a fost înlocuită de interesul politic. Avem comune cu câteva sute de locuitori, dar cu primării care funcționează ca niște mini-ministere: șofer, consilier pe digitalizare, specialist IT, administrator public, și, desigur, primar, viceprimar și o armată de rude angajate „pe competență”. Totul într-un sat unde, în unele cazuri, nu există nici măcar apă curentă.
Sunt peste 100 de astfel de primării cu sub 1.000 de locuitori. Mai mulți angajați decât beneficiari. Iar dacă întrebi localnicii ce se face în acele instituții, răspunsul e simplu: „ni se eliberează adeverințe”. Atât.
Această risipă nu e doar aberantă — e o frână pusă dezvoltării României. În timp ce copiii învață în școli cu toaleta în curte, iar spitalele rurale dispar una câte una, banii publici se duc pe salariile unor funcționari care au mai puțin de lucru decât un portar de muzeu închis.
De ce se mențin aceste structuri? Pentru că sunt instrumente politice. Acolo se angajează rude, fini, membri de partid. Acolo se conservă voturi și influență. Și pentru această stabilitate electorală plătită din buzunarul tuturor, România pierde miliarde.
Ne place să ne comparăm cu Europa, dar refuzăm să facem ceea ce au făcut alții: o reformă administrativă reală. Olanda, o țară cu o populație apropiată, are de opt ori mai puține unități administrative. Ei investesc în drumuri, în educație, în digitalizare reală. Noi întreținem comune-fantomă cu primării de 5 stele și rețele de putere locale care trag totul în jos.
Adevărul e că România nu-și mai permite acest lux toxic. Nu mai putem plăti mii de angajați care să se ocupe de hârtii fără sens în sate fără perspective. Reforma administrativă nu mai poate fi amânată. E nu doar o necesitate economică, ci o condiție pentru ca această țară să mai aibă un viitor.
