Deputatul AUR Petre Pușcașu, interpelare către ministrul Rafila: spitalele din Prahova riscă să fie închise din lipsă de personal medical!
Deputatul AUR Petre Pușcașu l-a interpelat pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pe fondul unei noi crize care afectează grav sistemul medical din România – suspendarea liniilor de gardă în spitalele publice, fenomen deja semnalat în județul Prahova.
„De nenumărate ori, v-am atras atenția, atât prin intermediul instrumentelor parlamentare, cât și în spațiul public, asupra stării dezastruoase în care se află sistemul nostru medical – de la tragedii în spitale unde pacienții mor arși de vii, la cazuri dramatice în care femei nasc pe trotuar. Domnule ministru Rafila, România nu mai are timp de promisiuni și cosmetizări! Avem nevoie de soluții reale și urgente!”, a declarat deputatul Pușcașu în cadrul interpelării adresate Ministerului Sănătății.
Linia de gardă, un serviciu critic pe cale de dispariție
În interpelarea sa, deputatul AUR atrage atenția asupra lipsei acute de personal medical, care determină suspendarea gărzii în mai multe unități spitalicești din Prahova. Această situație pune în pericol continuitatea actului medical și, mai grav, siguranța pacienților care ajung în afara orelor de program.
„Suspendarea liniilor de gardă înseamnă că pacienții care ajung la spital în timpul nopții sau în weekend pot rămâne fără asistență medicală adecvată sau trebuie transferați la spitale din alte orașe. Asta duce la supraîncărcarea unităților mari și la întârzieri periculoase în tratarea urgențelor,” a punctat deputatul.
Județul Prahova, un caz grav de colaps medical
Petre Pușcașu solicită ministrului Rafila să prezinte situația exactă a spitalelor din județul Prahova, precizând clar care sunt unitățile care nu mai pot asigura gărzi, în special în cardiologie, pediatrie și neonatologie – specialități esențiale pentru supraviețuirea pacienților vulnerabili, precum nou-născuții sau bolnavii cronici.
„În multe spitale din țară, secții întregi riscă închiderea. În Prahova, situația este dramatică. Avem spitale județene care au anunțat public că nu mai pot asigura gărzi în specialități critice. Câți medici trebuie să mai plece, câți pacienți trebuie să sufere pentru ca Ministerul Sănătății să intervină ferm?”, a întrebat retoric deputatul.
Deputatul AUR evidențiază și cauzele profunde ale acestei crize: exodul medicilor români către țări care le oferă salarii mai bune și condiții de lucru decente, numărul insuficient de specialiști formați, precum și birocrația excesivă care sufocă inițiativa și demotivează tinerii medici.
„Medicina de urgență, ATI, neonatologia – sunt specialități tot mai ocolite de absolvenți. Este normal, domnule Rafila, când le oferim salarii mici, condiții mizere și un volum de muncă inuman. În loc să îi încurajăm, îi gonim,” a afirmat Petre Pușcașu.
Ce a solicitat deputatul AUR Petre Pușcașu
În interpelarea adresată oficial, deputatul cere ministrului Sănătății:
- Situația detaliată a unităților spitalicești din județul Prahova care se confruntă cu riscul de închidere sau reducere de activitate din cauza lipsei de personal;
- Lista spitalelor care nu mai pot asigura linii de gardă în specialități esențiale – cardiologie, pediatrie, neonatologie – cu menționarea măsurilor luate sau planificate.