Ipocrizia ministrului Energiei: „Dacă își taie directorii 20% din salariu, mi-l tai și eu” – un exercițiu de imagine, nu de reformă

Joi, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a oferit un exemplu clasic de politică de fațadă, anunțând într-o emisiune televizată că este „dispus” să-și scadă salariul cu 20%, dar doar dacă și directorii companiilor din subordine vor face același gest. O declarație aparent onorabilă, care în realitate ascunde ipocrizia sistemului și lipsa oricărei intenții reale de reformă.

Declarații fără angajament, gesturi fără curaj

Bogdan Ivan nu a anunțat o decizie, ci o condiție. Nu a dat un exemplu, ci a ridicat din umeri: „Dacă ei fac, fac și eu. Dar trebuie să vorbesc cu ei.” Cu alte cuvinte, nicio asumare clară, nicio tăiere reală, doar o promisiune aruncată într-un studio TV pentru a da bine în sondaje.

Adevărul este că, în sectorul energetic, salariile de lux s-au transformat într-o regulă nescrisă. Directori din companiile de stat câștigă lunar sume care depășesc cu mult salariul președintelui țării, în timp ce oamenii de rând plătesc facturi din ce în ce mai mari și suportă haosul unei politici energetice incoerente.

Reformă prin condiționare? Sau doar jocuri de PR?

Ceea ce ar trebui să fie o inițiativă de reformă autentică, devine, în mâinile politicienilor, un exercițiu de imagine, unde nimeni nu mișcă până nu mișcă altcineva. Ministrul ar fi putut da un semnal clar printr-un gest unilateral: să-și reducă propriul salariu și apoi să ceară același lucru de la cei din subordine. Dar nu – în loc de decizie, a oferit o ipoteză, o ezitare bine regizată, cu accent pe „dacă”.

Întrebarea firească este: de ce trebuie să taie mai întâi directorii? Ministrul e cel care are autoritatea, funcția și responsabilitatea. Sau, în logica inversă a guvernării românești, se așteaptă ca angajații să fie mai curajoși decât șeful?

Când austeritatea se aplică doar la baza sistemului

În timp ce România este îndemnată la „responsabilitate fiscală”, tăierile reale se văd doar în buzunarele celor mici: profesori, medici, funcționari, pensionari. La vârf, salariile rămân nesimțite, iar austeritatea devine selectivă. Iar când un ministru declară că e „dispus” să renunțe la o parte din salariu, dar doar dacă și alții o fac mai întâi, ne aflăm într-un teatru al ipocriziei bugetare.

Concluzie: Reforma nu se face cu „dacă”, ci cu „fac”

Declarația ministrului Energiei e, în fond, o strategie de evitare a responsabilității. În loc să conducă prin exemplu, preferă să se ascundă în spatele unei condiționări. Este un simptom al guvernării de imagine: multe vorbe, puține fapte. Iar câtă vreme liderii așteaptă mereu „să vadă ce fac ceilalți”, România nu va avea parte de reformă, ci doar de iluzia schimbării.