Politică

Deputata AUR Dumitrina Mitrea, la reuniunea Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a Consiliului Europei: „Confirm angajamentul pentru apărarea drepturilor omului și a demnității umane în orice criză”

Deputata AUR Dumitrina Mitrea, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a participat la reuniunea Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă, desfășurată la Paris în perioada 3–4 septembrie. Evenimentul a reunit parlamentari din 43 de state, reprezentanți ai instituțiilor europene și experți în domeniile social, sanitar și de dezvoltare durabilă.

Printre temele centrale abordate în cadrul reuniunii s-au numărat:

  • Situația umanitară din Gaza și dificultățile legate de accesul la ajutoare umanitare;
  • Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia asupra populației civile;
  • Rolul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în consolidarea dialogului, promovarea păcii și protejarea drepturilor fundamentale.

În intervenția sa, deputata Dumitrina Mitrea a subliniat importanța unei reacții unitare și ferme din partea statelor membre, în fața multiplelor crize umanitare care afectează milioane de oameni în Europa și în vecinătatea sa.

„Confirm angajamentul, în calitate de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pentru respectarea drepturilor omului și a demnității umane în toate situațiile de criză. Apreciez eforturile Consiliului Europei de a facilita dialogul și de a identifica soluții constructive la nivel european”, a declarat Dumitrina Mitrea.

Totodată, parlamentarul român a pledat pentru:

  • Asigurarea accesului neîngrădit la asistență medicală și sprijin umanitar pentru victimele conflictelor;
  • Consolidarea cooperării interinstituționale între statele membre;
  • Promovarea unor mecanisme eficiente de intervenție în caz de urgență umanitară;
  • Protecția personalului medical și a persoanelor vulnerabile în zonele afectate de război.

Dumitrina Mitrea a subliniat că România are datoria de a fi un partener activ în eforturile internaționale de protejare a valorilor fundamentale, de a sprijini reconstrucția post-conflict și de a contribui la prevenirea escaladării situațiilor de criză.

Related Articles

Back to top button