Curierul Românesc

Deputata AUR Dumitrina Mitrea, critici dure la adresa coaliției toxice PSD-PNL-UDMR-USR: ZERO realizări în domeniul sănătății!

Deputata AUR Dumitrina Mitrea a luat cuvântul în plenul Parlamentului, în timpul dezbaterii referitoare la modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 233/2021), propusă pentru respingere, pentru a le aminti tuturor parlamentarilor care alcătuiesc alianța toxică PSD-PNL-UDMR-USR că nu au realizat absolut nimic în domeniul sănătății, deși au avut toate pârghiile necesare.

Cu acest prilej, deputata a atras atenția asupra lipsei de eficiență și profesionalism întrucât, în 2025, Parlamentul respinge un proiect de lege privind reforma sănătății, propus în timpul pandemiei, pentru simpul motiv că pandemia și starea de urgență s-au încheiat. Însă, problemele sistemului medical au rămas la fel de actuale, a subliniat aceasta.

„Majoritatea parlamentară respinge o propunere legislativă care se referea la medici, oamenii aceia pe care în trecut aceiași parlamentari îi numeau eroii din prima linie. Acești parlamentari au așteptat timp de patru ani ca să respingă o propunere legislativă astăzi, sub pretextul că nu mai are obiect, pentru că nu mai suntem nici în pandemie, nici în stare de alertă”, a declarat Dumitrina Mitrea în plen.

Totodată, deputata AUR a adus în discuție și starea dezastruoasă în care se găsește infrastructura sanitară din România, acuzând guvernările succesive de promisiuni neîndeplinite și de gestionare defectuoasă a fondurilor publice.

„Dacă vorbim despre cifre, cele opt spitale regionale, promise de vreo 20 de ani, nici acum nu au fost construite. Văd secții de oncologie de care vă bateți joc. Și vă spun de secția de oncologie de la Piatra Neamț, care a fost dărâmată, pentru care s-au plătit 500 de mii de lei pe un proiect tehnic, iar când antreprenorul a ajuns la fața locului, și-a dat seama că proiectul nu corespundea realității. Nimeni nu a plătit pentru acei 500 de mii de lei pierduți, iar secția de oncologie este în continuare dărâmată”, a adăugat deputata AUR.

Dumitrina Mitrea a atras atenția asupra faptului că pacienții oncologici din județul Neamț sunt nevoiți să parcurgă sute de kilometri pentru tratament, din cauza incompetenței administrației centrale și locale.

Related Articles

Back to top button