Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Curierul Românesc

De sânge și de lacrimi s-a inundat grav Piața/ Sub AURa dreptătii vrem luminată viața (13-15 iunie 1990)

Se împlinesc 30 de ani de la evenimentele sângeroase din 13-15 iunie 1990 din Piața Universității , 30 de ani în care tot am așteptat să se facă dreptate. Cei prezenți în Piața Universității manifestau pașnic pentru o societate normală, legitimă din care să fie extirpată orice tumoare sau reminiscență comunistă. Practic, cereau normalitate.

La manifestații au participat intelectuali, studenți, elevi, funcționari, precum și personalităti culturale și publice, care s-au adresat celor prezenți de la balconul Universitătii. Au fost prezenți exponenți din toate categoriile sociale , toți erau uniți sub același ideal. Manifestațiile începute în Piața Univesitătii împotriva FSN și a lui Ion Iliescu au început , de fapt, pe 22 aprilie 1990 și au durat 53 de zile. 53 de zile de luptă, de speranță , de rezistență.

„Libertate”, „Timişoara”, „Jos Iliescu”, „Jos nomenclatura”, „Jos comunismul”, „Iliescu nu dezbina ţara”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”, „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, „16-22, cine-a tras în noi”, „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, „Treziţi-vă, români, aveţi din nou stăpâni”, „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, „Adevărata emanaţie a Revoluţiei – Proclamaţia de la Timişoara”, „Nu vă fie frică, comunismul pică” au fost o parte dintre lozincile strigate de protestatari în acea perioadă (https://timpolis.ro)

În data 13 iunie, mitingurile de protest au fost reprimate violet de forțele de ordine. Atunci a început , practic, ceea ce se numește Mineriada din 13-15 iunie 1990, recurgandu-se chiar și la arestări. Zilele ce au urmat 14 și 15 iunie-au fost marcate de venirea minerilor în București, pe care președintele Ion Iliescu i-a îndemnat și încurajat să ocupe și să „măture” Piața Univesitătii. Cei prezenți au fost bătuti de către mineri, iar forțele de ordine au făcut noi arestări.


Înainte de plecarea minerilor din București, Ion Iliescu le-a mulțumit acestora pentru restabilirea ordinii în Capitală.

Nici măcar după 3 decenii vinovații nu au fost găsiți și trași la răspundere. Procesul Mineriadei este abia la început, lucru inadmisibil și o trădare față de cei care au suferit în linia întâi în acele zile.

Frați români ,

Partidul AUR comemorează aceşti 30 de ani de la Mineriada din 13-15 Iunie 1990, 30 de ani de când așteptăm să se facă dreptate.

Vă așteptăm alături de noi să îi cinstim pe oamenii care au luptat , unii chiar cu preţul vieţii, pentru zidirea acestei țări! Oficial, sunt 6 morți (neoficial , peste 100) și aproape 1.500 de răniți.

Haideți să ne strângem în Piața Universității, la Km 0 al acestei națiuni, sâmbătă 13 Iunie 2020, de la orele 13 la orele 15, pentru a le dedica două ore din timpul nostru și pentru a le arăta recunoștința noastră!

De sânge și de lacrimi s-a inundat grav Piața

Sub AURa dreptătii vrem luminată viața (13-15 iunie 1990)

Alexandru Florian Săraru este specialist în economie, profesor de matematică, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Este autor a numeroase cărți și lucrări în domeniul poeziei, filosofiei, dar și pentru copii, activist civic și politic, preocupat de dezvoltarea economică și culturală a Sectorului 5

Related Articles

Back to top button