Curierul Românesc

Daniel Ciornei, deputat AUR: „Controlul coordonat la frontieră trebuie să funcționeze în practică, nu doar în teorie”

Deputatul AUR de Maramureș, Daniel Ciornei, trage un semnal de alarmă cu privire la discrepanțele dintre acordurile bilaterale încheiate de România și Republica Moldova și modul în care acestea sunt aplicate în teren. În contextul ratificării Acordului privind controlul coordonat în punctul de trecere Galați – Giurgiulești, parlamentarul susține necesitatea unor măsuri concrete pentru ca astfel de inițiative să producă efecte reale și eficiente.

Proiectul de lege pentru ratificarea acordului semnat între guvernele celor două state a fost adoptat în unanimitate atât în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cât și în plenul Camerei Deputaților. Deputatul Daniel Ciornei a votat în favoarea proiectului, subliniind relevanța strategică a acestuia.

„Susțin acest acord pentru că reprezintă un pas esențial în fluidizarea traficului de persoane și mărfuri între România și Republica Moldova. Este un demers necesar pentru consolidarea cooperării bilaterale și pentru eficientizarea controalelor la frontieră, cu efecte directe asupra economiilor și cetățenilor din ambele țări”, a declarat Daniel Ciornei în cadrul dezbaterilor din comisie.

Cu toate acestea, deputatul atrage atenția că, în lipsa unor investiții reale și a unui angajament ferm din partea autorităților, riscul ca acest acord să rămână doar o formalitate birocratică este ridicat. Exemplul concret menționat este punctul de trecere Albița–Leușeni, unde, în ciuda prevederilor similare aflate în vigoare, problemele persistă.

„Situația de la Albița este simptomatică. Deși controlul coordonat figurează în documente, în realitate, cetățenii petrec ore întregi în așteptare, confruntându-se cu birocrație și lipsă de personal. E o dovadă clară că nu este suficient să avem acorduri bine redactate – este nevoie de aplicare riguroasă și de investiții țintite. Votul meu reflectă această exigență: nu pentru imagine, ci pentru eficiență reală”, a transmis parlamentarul.

Daniel Ciornei subliniază și dimensiunea geopolitică a problematicii, în contextul regional actual. România, aflată la granița cu Republica Moldova și Ucraina, joacă un rol cheie în asigurarea fluxurilor logistice, comerciale și umanitare. În acest sens, punctele de frontieră trebuie modernizate și susținute prin fonduri europene și prin voință politică internă.

„România trebuie să demonstreze că este capabilă să transforme angajamentele internaționale în infrastructură funcțională și în servicii publice eficiente. Fondurile europene pentru dezvoltarea frontierelor nu trebuie irosite – ele trebuie direcționate cu claritate, acolo unde sunt probleme reale. Oamenii trebuie să vadă și să simtă îmbunătățirea, nu doar să o audă în discursuri politice sau să o citească în rapoarte”, a conchis deputatul AUR.

Related Articles

Back to top button