Curierul Românesc

Dan Bucura, despre creșterea TVA la 21%: „Hai să facem un pic de algebră. 19 nu e 21, bă Nicușor!”

Jurnalistul Dan Bucura a reacționat dur la anunțul privind creșterea TVA de la 19% la 21%, o măsură care a stârnit deja un val de nemulțumiri în rândul populației. Într-un mesaj tăios, adresat în special președintelui României, Nicușor Dan, Bucura demontează retorica promisiunilor de stabilitate fiscală și taxe neschimbate, lansând acuzații grave de manipulare și complicitate la măsuri de austeritate îmbrăcate în ambalaje „tehnocrate”.

„Nicușor, ce facem, bă băiatule? Hai să facem un pic de algebră. Matematică de-aia simplă. Știu că tu ești cu de-alea complicate, dar hai să o facem simplă de data asta. 19 nu e 21. 21 e mai mare ca 19.”

Cu ironie, dar și cu o indignare clară, Bucura îl acuză pe Nicușor Dan că, în ciuda promisiunilor făcute în campanie și în discuțiile recente cu diaspora, a asistat pasiv la această decizie, justificând-o prin faptul că ar fi venit „de la alții”. În realitate, spune Bucura, președintele este parte a unei structuri care a girat această măsură.

„21 a spus șeful tău, Bolojan, ăla care te-au pus să-l numești premierul României, băieții ăia mari, importanți, care te-au făcut pe tine președintele României. Așa că, bă golanilor, hai ca să vă spun așa, pe limba voastră: ne-ați ars o dată în plus.”

Jurnalistul atacă și ipocrizia oficialilor care vorbesc despre „solidaritate în austeritate” în timp ce beneficiază de privilegii și confort garantat de stat, în contrast puternic cu viața tot mai grea a românilor obișnuiți:

„Probabil că Nicușor n-o să plece în vacanțe ca Iohannis. O să o ardă pă la noi aicia pă sărăcie, vezi Doamne, pă austeritate. O să sufere și el alături de noi. Da, ei de fapt suferă în luxul lor, în privilegiile lor, iar noi suferim cu biciul pe noi.”

Dan Bucura punctează faptul că pentru politicieni, nici măcar tăierile simbolice de salarii nu înseamnă un real sacrificiu, pentru că sunt acoperiți de o rețea de beneficii plătite din bani publici:

„El nu plătește ca voi, românii, chirie, că, deh, o plătim noi. El nu plătește benzină, că are șofer cu mașină, cu tot ce-i trebuie. El nu plătește haine, că îl îmbrăcăm noi… toate privilegiile astea sunt alte multe mii de euro lunar pe care tu le încasezi doar ca să ne explici nouă că austeritatea trebuie să o aplaudăm și trebuie să ne fie bine cu ea.”

În final, reacția lui Bucura e un apel la luciditate și revoltă civică, un semnal că promisiunile goale și cinismul politic nu mai pot trece neobservate. Mesajul său este clar: dacă tot vine austeritatea, să nu ni se mai vândă ca reformă și să nu ni se mai ceară „solidaritate” de la cei care nu știu ce înseamnă lipsurile.

Related Articles

Back to top button