Curierul Românesc

Cum să faci dreptate

Este un clișeu adus la nivel de propagandă electorală, clișeu care implică multe responsabilități din partea celui care îl emite. Vedem ce vorbe mari sunt uzitate de competitorii electorali din patru în patru ani, dar implementarea acestor promisiuni presupune eforturi legislative și executive la care guvernanții nu mai sunt dispuși ulterior, pentru a nu pierde capital. Nu cel electoral, ci doar capitalul care se scurge în buzunarele lor sub formă de „atenţii” de la diverși afaceriști veroși, interesați de o funcționare defectuoasă a statului român, ceea ce le permite să facă diverse matrapazlâcuri. Ca urmare, lozinca privind dreptatea rămâne doar o lozincă, pentru că nu au existat până acum politicieni români dispuși să renunțe la privilegii și ciubucuri pentru a mișca lucrurile spre bine în România. Apariția unei mișcări atipice, formată din oameni hotărâți să taie privilegiile și să redea românilor ceea ce li s-a luat, anume speranța în dreptate și chiar însăși dreptatea, a cauzat mari tulburări pe scena politică dâmbovițeană în această lună de iarnă. Teama de pierdere a privilegiilor, teama de a rămâne în afara cercului potentaților zilei și îngrijorarea că s-ar scoate la iveală toate ilegalitățile puse la cale și săvârșite de ei și de acoliții lor îi face să reacționeze cu sălbăticie, astfel încât tocmesc orice mercenar media pentru a linșa membrii AUR și pentru a prezenta într-o lumină cât mai proastă orice are legătură cu acest partid. Nu mai există antagonicele PSD, PNL, USR, există doar dușmanul comun, AUR, cel care atentează la „democrația” lor. Este logic să se întâmple asta, căci miliardele dispărute din bugetul statului și apărute ca prin farmec în conturile potentaților trebuiesc protejate cu orice preț. Iar acest preț se plătește prin nepăsarea românilor sau prin acceptarea fraudei de către naivii utili, cei care cred orice gulgută lansată de fabricile de dezinformare ale trusturilor media rău-intenționate. Citeam cu mulți ani în urmă despre Moș Ion Roată, țăranul vrâncean din comuna Câmpuri care a ajuns în Divanul țării și a expus necazurile, neajunsurile și suferința țăranilor în fața caftanelor scumpe ale boierilor aroganți. Citeam despre tratamentul disprețuitor pe care țăranul nostru, îmbrăcat cu ițari și încălțat cu opinci, l-a primit din partea boierilor, despre aerele de superioritate ale acestora. Mi se părea o nedreptate flagrantă față de bătrânul din munții Vrancei să fie tratat astfel, dar atunci eram elev, iar experiența mea de viață era nesemnificativă. Au trecut anii, am trecut și eu prin multe momente care mi-au adus un bagaj de cunoștințe ce îmi permit să văd lucrurile la adevărata lor valoare, iar acum sunt precum Moș Ion Roată în Divanul țării, numit modern „Parlament”, păşind simbolic pe urmele celui ce a căutat dreptate pentru români şi având în suflet acelaşi ideal al dreptăţii ca şi eroul nostru din Câmpuri.

Cum facem ceea ce trebuie ?

Simplu. Adoptăm măsurile legislative necesare, tragem la răspundere pe cei vinovați, recuperăm miliardele de euro deturnate de cartelul politic. Sună bine pentru oamenii cinstiți, dar nu și pentru cei vinovați. Ce vor face oare infractorii, atât timp cât sunt posesorii unor pârghii de manipulare a populației ? Se vor preda ? Nu ! E clar că vor reacționa în sensul lichidării oricărei împotriviri la spolierea bugetului, e clar că vor face tot posibilul pentru a duce lupta AUR în derizoriu și pentru a-i întoarce pe români împotriva acestei mișcări. Un minim de calcul mental ne arată că suntem în fața unui linșaj mediatic îndreptat împotriva AUR, linşaj bine orchestrat și bine plătit, iar reacția românilor cu picioarele pe pământ va fi să respingă manipularea. Ceilalți români, cei cu capul în nori, se vor mai lupta cu himera bunăstării globaliste până la un punct, când probabil vor avea un puseu de lehamite și vor îngroșa rândurile absenților din viața publică și de la procesul electoral. Ca atare, responsabilitatea readucerii țării pe drumul corect revine deci celor ce își asumă sarcina implicării efective, prin participarea la vot și propulsarea în fruntea statului a unor oameni infinit mai corecți decât cei dinainte.

Care va fi rezultatul ?

În primul rând, convingerea votanţilor AUR că au făcut alegerea corectă, fidelizându-i şi pentru scrutinurile următoare. În al doilea rând, atragerea ca votanţi AUR a membrilor categoriilor sociale expuse intens propagandei globaliste, dar neconvinse ori chiar dezamăgite de această propagandă. Iar în al treilea şi ultimul rând, descurajarea structurilor mafiote de a mai continua acapararea instituţiilor statului român şi de a deturna aceste instituţii de la rolul lor naţional spre un rol secundar, îngust şi lipsit de scrupule. Este, dacă vreţi, o luptă între bine şi rău, o luptă între lumină şi întuneric. Logica interesului fiecărui român ne spune cu claritate că vom izbândi.

Related Articles

Back to top button