A fost cândva inima industriei românești – o uzină care dădea viață unor mii de tractoare anual și care exporta în toată lumea. Tractorul Brașov nu era doar o fabrică, ci un simbol al capacității României de a produce, de a inova, de a fi competitivă pe piața internațională. Cu peste 20.000 de angajați și o tradiție solidă în inginerie mecanică, Brașovul era un punct strategic pe harta economică a Europei de Est.
Astăzi, din acea industrie a mai rămas doar amintirea – în locul halei industriale se înalță un mall, iar în locul muncitorilor calificați, acum trec zilnic clienți grăbiți printre vitrine. Este poate cel mai dureros exemplu al tranziției prost gestionate și al unei clase politice care a abandonat intenționat infrastructura economică a țării.
În loc de modernizare, uzina a fost lăsată să se degradeze, împinsă spre faliment de lipsa de investiții, corupție și indiferență. Privatizarea a fost un pretext pentru lichidare, iar locul unde altădată se produceau utilaje agricole pentru zeci de țări a fost predat dezvoltatorilor imobiliari.
România, care cândva se afla cu decenii înaintea altor state emergente, a ajuns astăzi să importe ceea ce producea: pluguri, tractoare, mașini unelte. Între timp, țări ca China sau India, care învățau din experiența altora, au investit în industrie și și-au construit propriile branduri. Noi am demolat tot.
Tractorul Brașov nu era doar un obiectiv economic – era o școală de meserii, un centru de inovație și o sursă de mândrie națională. Transformarea lui într-un simplu spațiu comercial nu este un progres, ci o formă mascată de regres istoric.
În lipsa unei viziuni industriale reale, România a pierdut nu doar fabrici, ci și identitate economică. În locul inginerilor au venit vânzătorii, iar în locul exporturilor, am rămas cu vitrinele. Așa arată rezultatul unei tranziții conduse de interese private și decizii iresponsabile.
