Curierul RomânescOpinii
Claudiu Târziu, candidat AUR la primăria București: reprezint vocea creștinilor conservatori
ȘANSA MEA SAU ȘANSA NOASTRĂ?
Mi se spune că n-am șanse la Primăria Capitalei. Nu sînt șansele mele, ci ale noastre, ale creștinilor, pentru că ar trebui să voteze cu mine și cu AUR:
- Creștinii din București care n-au uitat trădarea PSD și a PNL la Referendumul pentru căsătorie din octombrie 2018;
- Creștinii din București care n-au uitat umilința la care au fost supuși de către liderul de factor al PNL, Klaus Iohannis, președinte al statului, care i-a tratat cu flit;
- Creștinii din București care și-au înghițit lacrimile, pentru că le-a fost interzisă participarea la slujbele Bisericii din timpul Postului Mare și din noaptea de Paști;
- Creștinii din București care s-au săturat de paradele gay prin buricul tîrgului, susținute și aprobate legal de mulți dintre liderii politici care le cer acum votul;
- Creștinii din București care au îndurat, în ultimul deceniu, valuri de atacuri, injurii și bășcălie pentru că participă la marile pelerinaje ortodoxe de peste an;
- Creștinii din București care văd cum sînt împinși, zi după zi, la marginea societății, prin măsuri administrative și legale;
- Creștinii din București care sînt înjurați zilnic de către adepții USR-PLUS;
- Creștinii din București care și-au dorit o mare catedrală patriarhală și au fost blamați pentru asta…
Sîntem chiar așa de puțini încît n-avem șanse?