Important

Ciucă ia peste picior pensionarii: poate, dar poate, în 2023 creștem pensiile

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există posibilitatea ca salariul minim şi pensia să crească din 2023, menţionând că există voinţa politică în acest sens, dar datele vor fi făcute public după proiecţia bugetului pe anul viitor.

„Am susţinut încă de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiei, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute public după ce avem proiecţia de buget pe anul 2023”, a afirmat Ciucă, întrebat în legătură cu alinierea României la decizia Parlamentul European privind un salariul minim.

El a spus că există voinţa politică, atât din partea PNL, cât şi din partea PSD, ca salariul minim şi pensia să crească în 2023.

În ceea ce priveşte posibilitatea acordării voucherelor de 50 de euro şi la începutul anului 2023, premierul arătat că este posibil să fie luate măsuri similare anul viitor, în funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile disponibile.

„În funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile de care dispunem, pe de o parte, trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea, în funcţie de situaţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta – şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili, cu salarii mici, cu pensii mici acest sprijin financiar, primul în prima jumătate a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate a anului – să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor”, a precizat Nicolae Ciucă.

Related Articles

Back to top button