Ciolacu minte de îngheață apele! Nu mai găsește PNRR-ul în Guvern
Ce se întâmplă în Guvernul Ciolacu la ora actuală poate fi prezentat astfel: dacă ar durea prostia, s-ar țipa pe holurile Palatului Victoria.
Sunt două posibilități în ceea ce îl privește pe Marcel Ciolacu: ori ne ia pe toți peste picior, ori ne crede chiar pe toți proști.
După ce au aprobat legea pensiilor, Marcel de la Buzău a ieșit la presă și a spus că nu găsește PNRR-ul în Guvern. Ca să îl citez exact: „Am dat şi eu căutare la prim-ministrul României să mi se pună şi mie PNRR la dispoziţie. Aţi mai auzit aşa ceva? În Guvernul României proiectul PNRR nu există”.
Depinde cum a dat căutare. Dacă o fi căutat doar în buzunarul interior de la costum, atunci sigur nu va găsi decât sutele de lei.
De ce zic că ne ia de proști: în luna septembrie același Marcel Ciolacu se bătea cu pumnul în piept că a trimis revizuirea PNRR cu privire la pragul de 9,4% pentru pensii la Comisia Europeană.
Cum oare a putut să trimită revizuirea PNRR fără să existe PNRR în Guvernul României???
De asemenea, cum a lucrat Ciolacu și PSD împreună cu PNL la PNRR dacă nu există documentul?
Marcele, logica îți joacă feste!
Mai mult, ca tabloul să fie complet, după ce Marcel ne-a zis că PNRR nu există în Guvern, la nici 24 de ore iese ilustrul incompetent de la finanțe și acum de la fonduri europene, Adrian Câciu, să ne spună că cei de la Comisia Europeană au aprobat modificarea PNRR.
Cum ați modificat voi PNRR-ul dacă nu aveți documentele?
Cu fiecare lună care trece devine tot mai clar că Marcel Ciolacu este cel mai mincinos prim-ministru pe care România l-a avut.
Pentru a clarifica toate aspectele privind acest PNRR, AUR a organizat la Parlament dezbaterea cu tema „PNRR – un dezastru național în așteptare?”. Dacă ei nu vor să spună adevărul, îl vom scoate noi la lumină alături de specialiștii care ni se vor alătura.