CFR Călători anulează și mai multe trenuri din cauza datoriilor: sute de curse riscă să fie suspendate în noiembrie
CFR Călători a publicat marți o listă actualizată a trenurilor care vor fi anulate din cauza datoriilor acumulate față de compania de infrastructură CFR SA. Față de datele publicate anterior de administratorul rețelei feroviare, compania de transport de pasageri suspendă suplimentar 28 de trenuri. În total, peste 70 de curse au fost scoase din circulație, iar în noiembrie numărul ar putea depăși 100, dacă situația financiară nu se deblochează.
Datorii uriașe, trenuri scoase din circulație
CFR Călători are de achitat aproximativ 100 de milioane de lei către CFR SA, reprezentând tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare. În plus, compania mai înregistrează datorii și față de Electrificare CFR SA, ceea ce agravează blocajul operațional.
De la 21 octombrie, 47 de trenuri Regio au fost anulate, printre cele mai afectate trasee fiind București – Constanța, București – Brașov, Timișoara – Oradea și Bistrița – Cluj.
Alte 28 de trenuri suspendate, din motive interne
Pe lângă cele deja anunțate, CFR Călători a decis suspendarea a încă 28 de trenuri, invocând lipsa personalului și a materialului rulant. Operatorul de stat susține că măsura este necesară pentru respectarea timpilor de odihnă ai angajaților și din cauza imposibilității de a acoperi toate cursele cu parcul rulant disponibil.
Printre rutele suplimentar afectate se numără: București – Ploiești, București – Constanța, Sibiu – Sighișoara și Sibiu – Mediaș.
Din noiembrie, ar putea fi suspendate și trenuri InterRegio
Dacă nu se găsește o soluție rapidă, din 7 noiembrie urmează să fie suspendate și curse de lung parcurs, inclusiv trenuri InterRegio pe rute importante precum București – Galați, București – Iași, București – Brașov și Satu Mare – Timișoara.
CFR Călători: decizia finală aparține CFR SA
Reprezentanții CFR Călători spun că decizia de a suspenda sau introduce trenuri în circulație aparține, în ultimă instanță, companiei de infrastructură: „CFR SA este singurul operator care poate decide asupra introducerii sau suspendării oricărui tren de călători”, au transmis oficialii companiei.
Trenuri anulate din 21 octombrie 2025
- trenurile R 5431 și R 5432 în relația Bacău – Suceava Nord și retur.
- trenurile R 5539 și R 5540 în relația Pașcani – Suceava Nord și retur.
- trenurile R 5568 și R 5570 în relația Botoșani – Suceava Nord și retur.
- trenul R 8003 în relația București Obor – Fetești.
- trenul R 8005 în relația București Obor – Constanța.
- trenurile R 5106 și R 5107 în relația Mărășești – Buzău și retur.
- trenurile R 5071 și R 5072 în relația Brazi – Buzău și retur.
- trenul R 3030 în relația Brașov – București Nord.
- trenul R 3029 în relația București Basarab – Brașov.
- trenurile Regio 3115, 3116, 3117 și 3118 în relația Timișoara Nord – Oradea și retur.
- trenurile R 3126 și R 3129 în relația Gurahonț – Arad și retur.
- trenurile R 3127 și R 3128 în relația Arad – Brad și retur.
- trenurile R 4105 și R 4106 în relația Bistrița Nord – Cluj Napoca și retur.
- trenurile R 5002 și R 5003 în relația Buzău – București Nord și retur.
- trenurile R 5016 și 5017 în relația Buzău – București Nord și retur.
- trenurile R 4331 și R 4338 în relația Oradea – Halmeu și retur.
- trenul R 4332 în relația Satu Mare – Oradea.
- trenurile Regio 4401, 4402, 4405 și 4406 în relația Satu Mare – Halmeu și retur.
- trenul R 4502 în relația Siculeni – Brașov.
- trenurile R 4533 și R 4536 în relația Târgu Mureș – Războieni și retur.
- trenurile R 2441 și R 2443 în relația Târgu Mureș – Sibiu și retur.
- trenurile R 2445 și R 2447 în relația Teiuș – Târgu Mureș și retur.
- trenurile R 2560 și R 2561 în relația Mediaș – Sibiu și retur.
- trenul R 2563 în relația Sibiu – Sighișoara.
- trenul R 2564 în relația Beia Hm – Sibiu.
- trenurile R 2567 și R 2568 în relația Sibiu – Sighișoara și retur.
Din data de 25 octombrie 2025, trenurile R 7035 și R 7038 în relația București Nord – Urziceni și retur va avea temporar circulația suspendată.
Trenuri anulate din 7 noiembrie 2025
- trenurile IR 1634 și IR 1633 Brașov – București Nord și retur
- trenurile IR 1661 și 1662 București Nord – Iași și retur.
- trenurile IR 1571 și IR 1574 București Nord – Galați și retur.
- trenurile IR 1599 și IR 1590 București Nord – Drobeta Turnu Severin și retur.
- trenul IR 1531 Timișoara Nord – Baia Mare.
- trenurile IR 1537 și IR 1539 Timișoara Nord – Oradea și retur.
- trenurile IR 1743 și IR 1744 Arad – Oradea și retur.
- trenurile IR 1745 și IR 1746 Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.
- trenul IR 1532 Satu Mare – Timișoara Nord.
- trenul IR 1533 Timișoara Nord – Satu Mare.
- trenurile IR 1537 și IR 1539 Timișoara Nord – Oradea și retur.
- trenurile IR 1743 și IR 1744 Arad – Oradea și retur.
- trenurile IR 1745 și IR 1746 Târgu Mureș – Cluj Napoca și retur.
Din data de 8 noiembrie 2025, trenul IR 1530 Baia Mare – Timișoara Nord va avea temporar circulația suspendată.
Trenuri suplimentar anulate, în afară de ce a anunțat CFR SA
„Pe fondul impunerii de către CFR SA a suspendării circulației unor trenuri, precum și pentru asigurarea conformității cu prevederile Codului Muncii și a reglementărilor instrucționale: asigurarea odihnei personalului de tren, repaus între două comenzi succesive, serviciul maxim admis dar și imposibilitatea asigurării furnizării materialului rulant în diferite locații feroviare (ca urmare a restricțiilor de introducere în circulație de noi trenuri impuse de CFR SA) și a reviziilor tehnice va fi afectată, de asemenea, circulația altor trenuri de călători”, explică CFR Călători.
Aceste trenuri vor fi anulate, după cum urmează:
Din data de 20 octombrie 2025, trenul R 2447 în relația Târgu Mureș – Teiuș.
Din data de 21 octombrie 2025
- trenul R 5031 în relația București Nord – Ploiești Sud.
- trenul R 8002 în relația Fetești – București Obor.
- trenul R 8006 în relația Constanța – București Obor.
- trenul R 2571 în relația Sibiu – Mediaș.
- trenul R 2566 în relația Mediaș – Sibiu.
- trenul R 2565 în relația Sibiu – Copșa Mică.
- trenul R 3530 în relația Sighișoara – Beia.
- trenul R 3542 în relația Sighișoara – Odorhei
- trenul R 13544 în relația Sighișoara – Odorhei.
- trenul R 3541 în relația Odorhei – Cristur.
- trenul R 3544 în relația Cristur – Odorhei.
- trenul R 3543 în relația Odorhei – Sighișoara.
- trenul R 3546 în relația Sighișoara – Odorhei.
- trenul R 3545 în relația Odorhei – Cristur.
- trenul R 3548 în relația Cristur – Odorhei.
- trenul R 3547 în relația Odorhei – Sighișoara.
- trenul R 2567 în relația Sibiu – Sighișoara.
- trenul R 4334 în relația Halmeu – Satu Mare.
- trenul R 4337 în relația Satu Mare – Halmeu.
- trenul R 4341 în relația Oradea – Valea lui Mihai.
- trenul R 3123 în relația Arad – Brad.
- trenul R 3125 în relația Arad – Gurahonț.
Din data de 22 octombrie 2025
- trenul R 4340 în relația Valea lui Mihai – Oradea.
- trenul R 3122 în relația Gurahonț – Arad.
- trenul R 3124 în relația Brad – Arad.
Din data de 25 octombrie 2025
- trenul R 2572 în relația Sighișoara – Sibiu.
- trenul R 2569 în relația Sibiu –Mediaș, doar în zilele de sâmbătă.
- trenul R 5433 Bacău – Suceava Nord va fi anulat pe distanța Pașcani – Suceava Nord.