Într-o Europă în care Bruxelles-ul face presiuni tot mai mari pentru extinderea zonei euro, Cehia trage frâna de mână. Politicienii de la Praga avertizează clar: adoptarea monedei unice ar aduce scumpiri masive, îndatorare și, mai grav, o cedare periculoasă de suveranitate.
„Renunțarea la coroana cehă nu e doar o chestiune economică. E o chestiune de identitate, de libertate și de control asupra propriului destin”, transmite portalul Remix News, citând voci din opoziție și din societatea civilă.
Fostul premier Andrej Babiš, liderul formațiunii ANO, este ferm: „Nu vom susține trecerea la euro. E o alegere politică riscantă și o eroare economică. Experiențele altora ne arată ce ne așteaptă: prețuri explodate și pierderea pârghiilor financiare naționale.”
Și eurodeputata Kateřina Konečná, lidera mișcării STAČILO!, merge mai departe: „Euro înseamnă mai multă sărăcie pentru cetățenii de rând și mai mult control de la Bruxelles. Croația e deja un exemplu negativ: după adoptarea monedei europene, inflația a crescut vertiginos, iar salariile au rămas în urmă.”
În timp ce susținătorii integrării totale vorbesc despre „unitate” și „stabilitate monetară”, cehii privesc cu scepticism direcția impusă. Petr Macinka, de la gruparea civică Motoristé, punctează fără echivoc: „Euro e doar o etapă spre federalizare. Cu cât îți pierzi mai repede moneda, cu atât cedezi mai multă putere către birocrații de la Bruxelles.”
Cehia nu e singură. Ungaria, Polonia, România – toate au amânat sau pus sub semnul întrebării trecerea la euro. Tot mai multe guverne din Est calculează rece: de ce să ne asumăm nota de plată a statelor vestice îndatorate, când populația noastră încă luptă cu inflația, creditele și prețurile la alimente?
Sondajele recente confirmă direcția: peste 60% dintre cehi nu vor să renunțe la moneda națională. Majoritatea cere referendum, iar mesajul e clar: vrem să decidem noi, nu Comisia Europeană.
În acest context tensionat, euro nu mai pare un simbol al integrării, ci un test de anduranță pentru democrațiile est-europene. Trecerea la moneda unică devine tot mai mult o alegere politică explozivă, care ridică întrebări fundamentale: cine decide? Ce sacrificăm? Și mai ales – pentru cine?
