Curierul Românesc

Care sunt noile centre de putere de la Chișinău?

Alegerile parlamentare din Republica Moldova nu ar fi trebuit să producă nici o surpriză deosebită pe scena politică. Cumva centrale politice de putere erau conturate și ele erau în esență două: forțele autodeclarat pro-europene în centrul cărora se află PAS.

Mai există și alte partide politice în această zonă cum ar fi Platforma DA sau Partidul Democrația Acasă, PD și PLDM. Pe de cealaltă parte se află socialiștii lui Igor Dodon, PSRM, în jurul căruia gravitează PCRM, Partidul lui Șor și cel al lui Usatâi.

Partidele unioniste, deși segmentul unionist este undeva la 40% din electorat, nu erau văzute ca și un pol de putere, pe de o parte datorită dezbinării, pe de altă parte datorită uzurii politice produse în timp.

Surpriza mare a venit însă din partea Partidului AUR- Alianța pentru Unirea Românilor. Acesta și-a asumat să intre în bătălia politică de la Chișinău, având șase parlamentari care provin din Basarabia, Republica Moldova.

Acest lucru a bulversat puțin situația de la Chișinău, partidul AUR fiind foarte bine văzut în România, cu un ascendent puternic și un marketing politic extrem de dur. La momentul de față AUR a depășit cu mult USR și se află undeva la 20% din opțiunile de vot, foarte aproape de PNL.

În Republica Moldova deja AUR a bulversat scena politică și a reușit să aducă alături trei partide politice: PPR, PL și USB, toate din zona unionistă. De asemenea AUR a răspuns pozitiv apelului lansat de PUN și pentru un bloc electoral unionist, rămâne de văzut dacă propunerea se va și concretiza.

În viitorul parlament va trebui să se contureze o viitoare alianță de guvernare. PAS este partidul care va lua cu siguranță cele mai multe voturi, însă nu mai mult de 36%, voturile luate de Maia Sandu în primul tur de la prezidențiale. În aceste condiții există o singură șansă pentru un guvern pro-european: PAS-AUR-Platforma DA. Alternativă la această alianță post-electorală este PAS-USATÂI, însă acest lucru ar trimite în derizoriul discursul populist al Maiei Sandu și PAS cu privire la lupta împotriva oligarhilor și corupților.

Related Articles

Back to top button