Important

AUR se opune categoric creșterii taxelor pe proprietate: ‘Nu e o soluţie de redresare economică’

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) se declară „categoric” împotriva creşterii taxelor pe proprietate şi solicită Guvernului să renunţe la această iniţiativă deoarece nu reprezintă o soluţie de redresare economică.”Creşterea taxelor pe proprietăţile realizate de români nu e o soluţie de redresare economică. AUR este categoric împotriva creşterii taxelor pe casele şi apartamentele românilor, susţinută de actualii guvernanţi. AUR este împotriva creşterii taxelor pe proprietate şi solicită Guvernului şi partidelor din Coaliţia pentru Sărăcirea Românilor să renunţe la această iniţiativă”, a transmis, vineri, AUR, printr-un comunicat de presă.

Potrivit AUR, proprietăţile imobiliare reprezintă o modalitate de stocare a valorii, a rezultatelor unei munci anterior desfăşurate şi deja impozitate.

„Principial vorbind, reimpozitarea unor active la care statul nu a avut vreo contribuţie este o decizie discutabilă. În orice caz, ‘subminarea prosperităţii românilor’ ar trebui să existe ca infracţiune în Codul penal şi să fie aspru pedepsită”, a completat AUR.

Related Articles

Back to top button