„Ne-au luat tot. Ne-au rămas libertatea și speranța” – strigătul unui român la protestul de duminică
Pe marginea unei autostrăzi blocate de manifestanți, în mijlocul revoltei muncitorilor exasperați, un bărbat simplu, cu ochii în lacrimi, a rostit o frază care a devenit simbolul unei națiuni aflate în pragul epuizării: „Ne-au luat tot. Ne-au mai rămas libertatea și speranța.”
Cuvintele sale nu sunt doar o reacție personală, ci o radiografie emoțională a unei societăți tot mai apăsate de inechitate și neputință. Românii nu mai ies în stradă din capriciu, ci din disperare. Nu mai cer privilegii, ci doar dreptul de a trăi decent din munca lor – fără să fie împovărați de taxe, intimidați de instituții sau mințiți de canale media alimentate din bani publici.
Protestele recente sunt o reacție la aroganța clasei politice, la disprețul celor care conduc din birouri confortabile, departe de grijile cotidiene ale celor care abia își duc traiul de la o lună la alta. Tot mai mulți cetățeni refuză să mai accepte directivele venite „de sus”, fie din capitale europene, fie din structuri interne care par rupte de realitate. Refuză statutul de colonie economică și socială.
Într-un climat în care statul pare să fi pierdut legătura cu cetățenii, iar instituțiile de forță sunt trimise împotriva propriului popor, ca în vremuri sumbre, oamenii rămân ancorați în două valori esențiale: curajul și speranța.
Chiar și în mijlocul haosului și al dezamăgirii, românii demonstrează că nu au fost înfrânți. Vocea acelui bărbat de pe marginea autostrăzii nu este singulară. Este ecoul unei națiuni care nu mai vrea să tacă.
