Anca Alexandrescu lansează o acuzație gravă: Bolojan vrea să-l „rebranduiască” pe Dragoș Anastasiu drept consilier de stat
Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, susține că în spatele tergiversării oficiale privind plecarea vicepremierului Dragoș Anastasiu, suspectat de fapte de corupție, s-ar ascunde un plan bine pus la punct: menținerea acestuia în cercul de influență, sub o altă titulatură.
„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu pensionările judecătorilor, pare deja o practică obișnuită. Dar în cazul domnului Anastasiu, vorbim despre mai mult decât o simplă retragere. Conform legii, președintele poate întârzia semnarea încetării mandatului, iar premierul are un termen de 5 zile pentru a face propunerea. Asta înseamnă că Anastasiu mai poate rămâne în funcție încă aproximativ 20 de zile”, a explicat Alexandrescu.
Potrivit informațiilor obținute „pe surse din interiorul Guvernului”, jurnalista susține că Ilie Bolojan ar avea deja planul pregătit: „Se dorește calmarea scandalului și repoziționarea discretă a domnului Anastasiu. Așa-zisul «pas în lateral» anunțat de el în ziua demisiei nu a fost întâmplător. Bolojan vrea să-l numească consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, o mutare care să-l țină în apropierea centrului de putere, dar ferit de lumina reflectoarelor. Iar când lucrurile se mai liniștesc, vicepremier ar urma să fie numit domnul Jurca – despre care tot eu v-am vorbit anterior. Practic, se face un joc de glezne pentru a-i păcăli pe români. Bolojan crede că lumea nu vede aceste manevre”.
„O rețea care vânează România”
În aceeași intervenție telefonică, Anca Alexandrescu a abordat și atacurile recente la adresa sa, susținând că sunt legate direct de intenția sa de a candida la Primăria Capitalei și de interesele financiare din spatele unora dintre personajele publice vizate de ea.
„Voi explica în această seară de ce un simplu anunț privind o posibilă candidatură de-a mea a stârnit atâta panică și atacuri. Domnul Sebastian Ghiță, fugit din țară, are interese economice majore în București. Nu e de mirare că s-a activat împotriva mea. Și mă întreb: oare jurnaliștii de la RTV dorm liniștiți știind că sunt plătiți din banii lui Ghiță, proveniți din combinațiile lui Coldea și ale rețelei de infractori care gravitează în jurul lor?”, a spus ea.
Acuzații despre vânzarea patrimoniului de stat
În finalul intervenției, moderatoarea a anunțat și o investigație în pregătire despre ceea ce numește „planul Bolojan de a vinde România la bucată”.
„Voi vorbi diseară despre cum Ilie Bolojan se pregătește să scoată la mezat clădiri de zeci de milioane de euro din patrimoniul statului, administrate de RAPPS. Se vorbește de sedii guvernamentale din inima Capitalei și alte orașe mari. Vor să le preia, să le «mărite» către grupurile de interese apropiate. Voi detalia totul în emisiunea de la ora 21.00”, a promis Anca Alexandrescu.




