Important

Ambasadorul Rusiei la ONU atrage atenția asupra unei eventuale catastrofe nucleare la Zaporojie. România, menționată în discursul oficialului

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă joi la solicitarea Rusiei pentru a dezbate situaţia de la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie. Ambasadorul Rusiei la ONU a acuzat Ucraina de „atacuri criminale” asupra centralei, controlată de Rusia.

„I-am avertizat în repetate rânduri pe colegii noştri occidentali că, dacă nu vor face regimul de la Kiev să redevină raţional, atunci acesta va lua cele mai monstruoase şi iraţionale măsuri, ale căror consecinţe se vor răsfrânge mult dincolo de graniţele Ucrainei”, a declarat Vasili Nebenzia într-un discurs în faţa Consiliului de Securitate al ONU.

„Din păcate, asta este ceea ce se întâmplă acum”, a spus el.

Potrivit acestuia, întreaga responsabilitate pentru o eventuală catastrofă nucleară la centrala nucleară din Zaporojie va cădea pe umerii sponsorilor occidentali ai Kievului.

„Dacă atacurile forţelor armate ale Ucrainei continuă, această catastrofă se poate întâmpla în orice moment. Atunci, sub ameninţarea contaminării radioactive se vor afla teritoriile regiunilor Kiev, Zaporojie, Harkov, Poltava, Herson, Odesa, Nikolaev, Kirovograd, Vinniţa, RPD şi RPL, zonele de frontieră ale Rusiei şi Belarusului, precum şi Moldova, Bulgaria şi România”, a declarat diplomatul, citat de TASS.

„Şi acestea sunt cele mai optimiste previziuni ale experţilor. Dimensiunea reală a dezastrului nuclear de la centrala nucleară din Zaporojie este greu de imaginat. În acest caz, toată responsabilitatea pentru aceasta va cădea pe umerii sponsorilor occidentali ai Kievului”, a conchis Vasili Nebenzia.

Related Articles

Back to top button