„România, împinsă în prăpastie de calcule politice cinice” – Anca Alexandrescu critică dur actuala guvernare
Criza politică și socială din România se adâncește pe zi ce trece, iar jurnalista Anca Alexandrescu trage un semnal de alarmă dur: ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este rezultatul haosului sau al greșelilor spontane, ci o strategie bine calculată, menită să servească intereselor politice ale celor aflați la putere.
„Nu cred că le este teamă. Dimpotrivă, sunt relaxați pentru că au o majoritate confortabilă de 70% în Parlament. Totul este un calcul rece, gândit pas cu pas, pentru a menține controlul până trece iarna. Apoi, în primăvară, vom vedea o nouă reconfigurare a scenei politice. Este un plan cinic, în care interesul românilor nu contează”, a declarat jurnalista.
O țară în haos, cu cetățeni abandonați
Anca Alexandrescu spune că România este împinsă deliberat în haos, iar problemele reale ale oamenilor sunt ignorate complet. Tăierile bugetare, lipsa burselor pentru elevi, eliminarea sprijinului pentru copiii defavorizați și lipsa de soluții pentru pensionari sunt doar câteva dintre efectele politicilor actualului Guvern.
„Mă întreb cum vor trece iarna cei care nu mai primesc burse, copii care nu au cu ce să meargă la școală sau bătrâni care nu-și mai permit medicamente. Avem 1 milion de copii săraci care nu mai beneficiază de masa gratuită. E un dezastru social de proporții, dar guvernanții nu văd nimic. Se uită la Bruxelles, nu la români”, a adăugat Alexandrescu.
De la promisiuni, la dispreț față de oameni
În contextul protestelor anunțate pentru această toamnă, jurnalista subliniază că tensiunile nu sunt tratate cu responsabilitate, ci cu aroganță. Politicienii de la București par complet rupți de realitate, preocupându-se de funcții, calcule electorale și loialități externe, nu de nevoile urgente ale oamenilor.
„Ne uităm cum România nu mai există în politica internațională. Diplomația este moartă. Gafele se țin lanț, iar reacțiile autorităților sunt lamentabile. Avem o conducere superficială, deconectată total de la realitate. Nu mai e vorba doar de incompetență, e vorba de un dispreț organizat”, spune jurnalista.
„Suntem pe cont propriu”
Anca Alexandrescu consideră că românii de rând și antreprenorii fără spate politic sau conexiuni externe sunt abandonați. „Suntem pe cont propriu. Nu ne mai salvează nimeni. Statul român nu mai funcționează pentru cetățeni, ci pentru grupuri restrânse, loiale anumitor interese străine”, a punctat ea.
În final, jurnalista avertizează că direcția în care merge țara este una extrem de periculoasă: o Românie controlată de personaje politice iresponsabile, gata să sacrifice totul pentru calcule electorale și funcții.
„Eu nu vreau o țară ca Oradea. Vreau o țară demnă, în care conducătorii văd și respectă fiecare român, de la cel mai sărac până la cel mai bogat. O țară care stă în picioare, nu în genunchi în fața intereselor externe”, a conchis Anca Alexandrescu.





