Curierul Românesc

Dan Tanasă (AUR): În timp ce refugiații ucraineni primesc mii de lei în fiecare lună, mii de români trăiesc la limita sărăciei

În timp ce refugiații ucraineni primesc mii de lei în fiecare lună, mii de români trăiesc la limita sărăciei – acesta este nivelul de prosperitate atins în cei 35 de ani de când PSD și PNL se află la conducerea țării. Constatarea îi aparține deputatului Dan Tanasă, care a luat cuvântul în plenul Camerei Deputaților pentru a vorbi despre situația grea în care se află o parte din cetățeni: oameni care, din cauza unor probleme de sănătate, nu se pot angaja și nici nu pot beneficia de pensie.

Deputații au dezbătut luni, 7 octombrie, o propunere legislativă ce are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii pentru persoanele care nu au calitatea de pensionari și nu au fost asigurate în sistemul public de pensii.

În acest context, Dan Tanasă a luat cuvântul pentru a prezenta cazul unei femei de 58 de ani din Pechea, care trăiește cu 80 de lei pe lună. Deputatul i-a aflat povestea când a mers în localitate pentru a-i ajuta pe sinistrații din județul Galați.

„Săptămâna trecută am fost trei zile la Pechea și am ajutat o doamnă de 58 de ani, care a suferit în urma în urma acțiunilor criminale din Vaslui și din Galați pentru care cineva ar trebui să răspundă. Femeia este operată de cancer de două ori. Bineînțeles că nici o firmă nu angajează, iar doamna trăiește în țara guvernată de PSD, de PNL și UDMR de 35 de ani cu 80 de lei pe lună. Da, 80 de lei, ajutor social. Cât două pachete de țigări.

Atât sprijin îi da statul unei femei de 58 de ani, operată de cancer de două ori, pe care nu o mai angajează nimeni. Bineînțeles că nu se poate pensiona. Deci, ca să înțelegeți care este prosperitatea pe care o generează PSD, PNL, UDMR, în timp ce, evident, refugiaților ucraineni le dați mii de lei în fiecare lună și îi cazați prin hoteluri și prin pensiuni. Asta este ce îi dați unei românce din România? O bunică care-și avea cu ea acolo nepoții, în casa aia plină de noroi pe care am curățat-o noi. 80 de lei”, a declarat deputatul Dan Tanasă.

Related Articles

Back to top button