ONU solicită UE să evite revenirea la combustibilii fosili
ONU a cerut luni Uniunii Europene să evite apelarea la combustibili fosili în fața crizei energetice create de invazia rusă a Ucrainei, deplângând această dorință de „întoarcere”, contrară intereselor climatice, scrie Le Monde.
Înaltul Comisar interimar, Nada Al-Nashif, și-a încheiat discursul de deschidere la cea de-a 51-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului, discutând pe scurt consecințele energetice ale războiului din Ucraina.
„Pe măsură ce prețurile la energie cresc, amenințănd să-i lovească pe cei mai vulnerabili pe măsură ce iarna se apropie, unele state membre ale UE se îndreaptă către investiții în infrastructură și aprovizionarea cu combustibili fosili”, a remarcat ea.
„Deși acest impuls este de înțeles, îndemn UE și statele sale membre să ia în considerare consecințele pe termen lung ale construirii infrastructurii de combustibili fosili”, a continuat ea.
Europa este puternic lovită de creșterea prețurilor la energie la nivel mondial, alimentată mai întâi de redresarea post-covid, apoi de războiul din Ucraina, care astăzi ridică temeri de penurie odată cu oprirea treptată a livrărilor de gaze rusești. În 2021, aproximativ 45% din importurile UE de gaze naturale au venit din Rusia.