Criticată de organizațiile umanitare pentru că nu a făcut destul ca să îi protejeze pe civilii care trăiesc în zonele de luptă, Kievul s-a angajat acum să ducă la bun sfârșit ceea ce viceprim-ministrul ucrainean Irina Vereșciuk a descris ca fiind „cea mai mare mișcare de oameni din istoria statului ucrainean independent”, scrie Politico.
Pentru că nu poate să ofere servicii esențiale și de securitate pentru cei aproape 750.000 de oameni care trăiesc în zonele unde se dau cele mai aprigi lupte, guvernul insistă acum că aceștia trebuie să fie evacuați.
Ludmila Bohomolova și soțul ei Mykola știu ce înseamnă să rămâi pe loc când se apropie de tine tancurile rusești. Cei doi profesori au trecut prin cinci luni de iad după ce satul lor din estul Ucrainei, Pavlivka, a fost ocupat de forțele ruse. În primele trei luni de ocupație, localnicii s-au ascuns în beciuri și au încercat să supraviețuiască din puținele alimente pe care le mai aveau la dispoziție. Când cineva își pierdea viața în timpul bombardamentelor, era îngropat în curte sau în fostele locuri de joacă. Singura cale de evacuare trecea prin teritoriul ocupat de ruși. Cuplul a rămas în Pavlivka până când satul a fost recucerit de armata ucraineană și au continuat să trăiască acolo și în următoarele două luni, cu toate că nu aveau gaze, electricitate sau apă curentă, iar rușii îi bombardau aproape zilnic. Numai după ce Mykola a fost rănit în luna iulie de schijele unei bombe, familia a fost nevoită să plece. „Nu am vrut să părăsesc casa noastră”, a povestit Ludmila.
„M-am născut acolo, la fel ca și copiii noștri și părinții mei. A fost foarte dificil să las totul în urmă.” Un moment de cotitură pentru Ucraina Guvernul ucrainean vrea acum să prevină povești precum cea a Ludmilei după ce a inițiat o „evacuare obligatorie” a celor mai disputate regiuni din țara aflată în plin război. Peste 12 milioane de ucraineni au fost strămutați de război, cei mai mulți rămânând în țară. Guvernul a spus că se așteaptă ca încă 220.000 de civili să fie evacuați din regiunea Donețk până la venirea iernii. Irina Vereșciuk a precizat că ordinul de evacuare nu trebuie văzut ca pe o cerință obligatorie, ci ca pe un drept al cetățenilor de a fi transportați într-un loc sigur, acolo unde vor primi cazare și ajutor financiar.
Vereșciuk, care este și ministrul reintegrării teritoriilor temporar ocupate, a spus că ordinul de evacuare va cuprinde încă 500.000 de persoane din zonele ocupate de Rusia sau în care riscul de a fi ocupate este unul mare, din regiunile Herson, Zaporojie și Harkov. Ordinul de evacuare marchează un moment de cotitură pentru Kiev. De când Rusia a invadat pentru prima dată Ucraina, în 2014, civilii din zonele ocupate sau aproape de linia frontului au primit foarte puțin sprijin sau instrucțiuni pentru a putea să se refugieze în alte regiuni și de multe ori nu au avut acces la servicii esențiale, precum apă curentă sau transport.
„Oamenii au fost lăsați singuri cu problemele lor”, a spus Volodimir Iavorskii, de la Centrul pentru Libertăți Civile. Schimbarea politicii nu este lipsită de controverse, în special având în vedere acțiunile rușilor care deportează cu forța ucraineni din zonele ocupate. Legea internațională prevede ca guvernele să facă tot ce le stă în putere pentru a pune la dispoziție populației servicii esențiale pe timp de război, să informeze cetățenii de posibilele pericole și să mute populația numai din motive militare sau de securitate. Iavorskii nu crede că ordinul este o soluție foarte bună.
„Dar trebuie să facem să fie clar că nu este [o măsură] forțată – oamenii au de ales.” Amnesty International, organizația care luptă pentru drepturile omului, a publicat la începutul lunii un raport controversat în care acuza guvernul ucrainean că nu face destul pentru a muta populația din zonele urbane și din clădirile civile pe care le ocupă armata.
Vereșciuk: Ordinul de evacuare – un drept al cetățenilor, nu o obligativitate
Vereșciuk a precizat că ordinul de evacuare nu trebuie văzut ca pe o cerință obligatorie, ci ca pe un drept al cetățenilor de a fi transportați într-un loc sigur, acolo unde vor primi cazare și ajutor financiar. Civilii evacuați vor primi între 2.000 și 3.000 de grivne (între 50 și 80 de euro) și vor fi înregistrați ca persoane strămutate în interiorul țării eligibile să primească ajutor financiar lunar. Potrivit noilor reguli, cei care refuză să plece din zonele periculoase trebuie să semneze un document prin care atestă că sunt conștienți de riscuri și că își asumă responsabilitatea pentru viața lor și cea a persoanelor pe care le au în grijă. Rușii lansează rachete în direcția localității Avdiivka, oraș din estul Ucrainei aflat pe linia frontului încă din 2014.
Vereșciuk a mai spus și că vrea ca organizațiile care oferă ajutoare persoanelor ce au rămas aproape de linia frontului să se întrebe dacă nu cumva acțiunile lor îi încurajează pe oamenii pe care îi ajută să rămână în locurile periculoase în care trăiesc. „Vreau ca oamenii să plece și să primească ajutor aici, în loc de acolo”, a spus Vereșciuk pentru Politico.
„Dacă li se oferă pături și apă și filtre, asta nu îi va salva la iarnă. Nicio pătură sau pernă nu îi va ajuta”. Primarul din Avdiivka crede că măsura guvernului ar trebui să fie mai strictă Vitali Barabaș, primarul localității Avdiivka, un oraș aflat pe linia frontului încă din 2014, crede că guvernul ar trebui să ia o măsură încă și mai drastică. Cu toate că a încercat să îi convingă pe oameni să plece de la finalul lunii februarie, în jur de 2.500 de localnici, reprezentând 10% din populația de dinainte de război, printre care se numără și 80 de copii, trăiesc în continuare în beciuri fără ventilație, lumină sau căldură.
„Aș face chiar și evacuări forțate pentru comunități precum a noastră”, a spus Barabaș.
„O stare de război presupune unele limitări ale drepturilor – este război. Sigur că nu ar trebui să se ajungă la niște limite nebunești, dar într-o anumită măsură trebuie să iei decizii pentru oameni. Mai ales dacă este vorba despre copii.” În Avdiivka mai sunt în jur de 2.500 de localnici, reprezentând 10% din populația de dinainte de război, care trăiesc în continuare în beciuri fără ventilație, lumină sau căldură. Foto: Profimedia Images Cu cât oamenii stau mai deconectați de lume în adăposturi cu atât mai greu le va fi să decidă să plece, potrivit lui Barabaș.
„Unii spun că nu au unde să meargă sau că nu au mijloace financiare sau spun că au supraviețuit [perioadei] 2014-15 și că vor supraviețui și acum.”
„Alții spun că au plecat deja și că s-au întors pentru că au rămas fără bani”, a povestit Barabaș, care a mai recunoscut și că „unii dintre ei așteaptă să vină Rusia.” „Totul poate fi distrus într-o clipă” Ludmila, profesoara din Pavlivka, a spus că în jur de 300 de persoane au rămas în satul ei, inclusiv familii cu copii. Sunt conștienți de oferta guvernului de a-i ajuta să plece. „Știu foarte bine, dar sunt legați de casa pe care au construit-o și de lucrurile lor”, a povestit Ludmila.
„Ei nu înțeleg că totul poate fi distrus într-o clipă. Și eu eram la fel: Cum aș putea să plec? Cum aș putea să las totul în urmă? Dar acum mă îngrozesc de gândul de a mă întoarce.” Ludmila vrea să se mute în orașul Dnipro cu soțul ei, acolo unde vor sta într-un apartament cu alți membri ai familiei. Vor fi șapte, cu totul. „Ne vom descurca într-un fel”, a spus Ludmila. „Cel mai important lucru este că suntem încă în viață.”
