Taiwanul îi răspunde Chinei: ‘Exercițiile militare sunt răspunsuri inutile!’
Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a subliniat, în discursul său, că insula îşi sporeşte capacităţile defensive şi va „menţine linia apărării” pentru democraţiile din regiune, relatează News.ro. SUA a fost un partener de bază în ceea ce priveşte securitatea pentru multe ţări liberale din regiunea Asia-Pacific, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
China a anunțat că o să organizeze mai multe exerciții militare în apropiere de Taiwan.
În răspunsul său, Pelosi a afirmat că SUA şi Taiwan au construit „un parteneriat înfloritor” bazat pe „valori comune”.
Ea a spus că democraţii şi republicanii sunt uniţi în sprijinul pentru Taiwan.
Preşedinta Tsai i-a oferit lui Pelosi distincţia civilă Order of Propitious Clouds (Ordinul Norilor Favorabili – n.r.) şi i-a mulţumit pentru atenţia şi „sprijinul neclintit” acordate Taiwanului.
Tsai a spus că Pelosi are „legături îndelungate şi profunde cu Taiwanul” şi şi-a exprimat „recunoştinţa” faţă de aceasta.
Pelosi a spus că este onorată să accepte distincţia înnumele Guvernului SUA.
„Suntem atât de mândri de conducerea dvs.; o femeie preşedinte într-una dintre cele mai libere societăţi din lume. Accept această distincţie cu imensă admiraţie faţă de conducerea dvs şi cu o mare modestie personală”, a afirmat Pelosi.
Președinta Taiwanului a criticat exercițiile militare ale Chinei ca fiind „inutile”, adresându-se reporterilor după discuțiile cu Pelosi.
„I-am spus președintelui Pelosi că ne-am angajat să menținem status quo-ul în Strâmtoarea Taiwan”, a spus ea.
„Poporul taiwanez este pragmatic. Am primit multe delegații ale Congresului în Taiwan de-a lungul anilor, iar o practică normală a prietenilor care se vizitează reciproc este inerentă în cultura noastră de ospitalitate.
„Exercițiile militare sunt răspunsuri inutile”.
Tsai a mulțumit, de asemenea, delegației Congresului american pentru vizita sa în „circumstanțe atât de dificile”.
Cu puţin timp înainte de întâlnirea dintre Pelosi şi preşedinta Tsai, Cabinetul din Taiwan a anunţat că armata insulei a ridicat nivelul de alertă.
Autorităţile vor urma planuri pentru ” a asigura siguranţa şi stabilitatea în jurul insulei” – un răspuns la anunţul Chinei că va desfăşura, timp de trei zile, exerciţii militare în jurul insulei, începând de joi.
Cabinetul taiwanez a dat asigurări cetăţenilor în ceea ce priveşte siguranţa lor.