George Badiu cu țintă la gașca lui Oprișan: acești indivizi au ajuns în conducere exact ca păduchele în frunte
Vrancea are candidat la președinția Consiliului județean și listă de consilieri județeni. Am depus două volume de tabele cu semnături de la susținători, având 2100 de semnături pentru Consiliul județean. Cu părere de rău, alte circa 200 de semnături care trebuiau recuperate de prin tot județul au rămas pierdute, căci nu am mai reușit să ajung să le preiau, fiind timpul prea scurt. Îmi cer scuze celor care au făcut un ultim efort și au strâns semnăturile în aceste ultime zile, dar îi asigur că nu voi uita vreodată sprijinul oferit, chiar dacă listele lor cu semnături nu se regăsesc în volumele pe care le-am depus la biroul electoral județean. Condiția obținerii semnăturilor a fost îndeplinită, dar mai important este votul, așa încât vă rog să vă arătați devotamentul față de români pe 27 septembrie și să votați oameni care nu sunt parte a mafiei, indiferent despre care parte a ei vorbim. Știți foarte bine la ce mă refer, nu vreau să dezvolt ideea pentru că risc să fiu dat în judecată de îmbuibați. Zic eu că avem pe liste în Vrancea oameni verticali, oameni de bun simț și responsabili, care nu urmăresc beneficii personale suplimentare de pe urma funcției publice la care aspiră. Vom arăta că românii sunt oameni de calitate în marea lor majoritate și doar o mică parte sunt prizonieri ai unor obiceiuri scabroase, de care nu se pot dezbăra. Problema este că tocmai acești indivizi au ajuns în conducere, exact ca păduchele în frunte. Ceea ce trebuie să facem este să dăm jos de la butoane pe acei păduchi și să promovăm oameni serioși. Putem face asta, dar numai împreună. Ca urmare, vă așteptăm să ne onorați cu încrederea dvs potențialii primari din Pufești, Suraia, Popești, Panciu și Ruginești, precum și consilierii locali din comunele de mai sus și din Golești, Garoafa, Jariștea. Totodată, avem o listă de consilieri județeni și un oponent al lui Oprișan și Toma la președinția CJ Vrancea, în persoana subsemnatului. Din păcate nu avem candidați nici în Focșani și nici în alte localități, motivele fiind de la indecizia lui Liviu Macovei și până la „tragerea pe dreapta” a unor membri AUR Vrancea din cauză de Covid sau chiar din cauza fricii de represalii de la Oprișan. Asta e, mergem înainte… Avem doar câteva luni de când ne-am înființat, iar mass-media îmbuibaților nu are interes să ne facă cunoscuți, așa că tot ceea ce am reușit până acum este o realizare deosebită. În continuare, chiar dacă a trecut perioada înscrierilor pentru alegeri, vă așteptăm în echipa AUR, pentru ca peste 4 ani să avem majoritate în parlament. Doamne ajută !