Ilie Bolojan și-a calibrat perfect strategia: în exterior joacă rolul apărătorului democrației, avertizând despre pericolul suveraniștilor, în timp ce acasă își vede liniștit de împărțit influență și resurse. Sondajele umflate care prezic 30-40% pentru partidele radicale nu sunt pentru ochii românilor, ci pentru cei din Bruxelles și marile capitale europene. Mesajul transmis e clar: „Dacă nu ne susțineți, vine valul extremist și scapă lucrurile de sub control.”
Însă în spatele acestui teatru, România rămâne blocată în același cerc vicios: împrumuturi peste împrumuturi, taxe mai mari, instituții nefuncționale și o administrație sufocată de clientelism. Nicio schimbare reală, niciun progres autentic. Doar zgomot de fond și frică vândută ca strategie politică, în timp ce deciziile sunt luate în cercuri restrânse, pentru interese personale.
Românii, însă, nu mai cred în povestea cu bau-baul suveranist. Ei văd ce contează cu adevărat: spitale în paragină, școli lăsate de izbeliște, drumuri inexistente și o economie în derivă. Nu retorica extremismului e problema reală, ci tăcerea complice și prăduiala organizată din interior. Acolo se joacă, de fapt, viitorul țării.
