Marius Lulea: „Vor să confiște banii antreprenorilor. Derbedeii care conduc țara nu se opresc”
O nouă propunere legislativă adâncește prăpastia dintre stat și mediul privat. Proiectul prevede ca împrumuturile acordate de acționari propriilor companii să fie transformate automat în aport la capitalul social, fără acordul expres al acestora. Practic, este vorba despre o expropriere mascată a capitalului privat, avertizează Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.
„Acționarii își susțin afacerile din fonduri proprii, bani deja impozitați, pe care îi oferă temporar pentru stabilitatea firmei. Statul vine acum și vrea să transforme aceste împrumuturi în participații permanente, fără consimțământul proprietarilor. Este o confiscare deghizată în reformă”, a declarat Lulea.
O lovitură directă la adresa capitalului românesc
Potrivit acestuia, efectele unei asemenea măsuri ar fi dezastruoase: antreprenorii nu vor mai risca să-și sprijine companiile cu bani proprii, ceea ce va duce la instabilitate în mediul de afaceri. Singura soluție de finanțare va rămâne creditul bancar – oportune pentru instituțiile financiare, dar împovărătoare pentru firmele mici și mijlocii.
„Această inițiativă legislativă descurajează antreprenoriatul autohton și pune economia românească la picioarele marilor interese bancare și străine. Este un atac direct la coloana vertebrală a economiei reale – antreprenorii care creează locuri de muncă, plătesc taxe și țin în viață comunitățile locale”, susține Lulea.
România, transformată într-o piață de muncă ieftină?
Prim-vicepreședintele AUR avertizează că în spatele acestui tip de politici se ascunde un plan mai amplu de descurajare a inițiativei românești: „Se dorește ca românii să nu mai aibă curajul să construiască afaceri, să rămână simpli executanți pentru corporații străine, forță de muncă ieftină într-o țară care renunță, pas cu pas, la propriul capital.”
În opinia sa, acest tip de abuzuri sunt posibile pentru că nu a existat o reacție fermă după evenimentele politice controversate din decembrie 2024: „Cei care conduc astăzi România se cred intangibili, deasupra legii, capabili să impună orice măsură fără consultare și fără rușine. Este rezultatul unui stat confiscat de o elită care nu mai are legătură cu interesele românilor.”