La 35 de ani de la Revoluție, un fiu de fost ofițer al Securității vizează funcția de primar al Capitalei
La mai bine de trei decenii de la prăbușirea regimului comunist, scena politică românească pare că reia cicluri vechi: Cătălin Drulă, lider al USR și aspirant la Primăria Bucureștiului, este prezentat drept „moștenitor” al unui sistem care, în esență, n-a dispărut niciodată cu totul. Cu sprijinul lui Nicușor Dan – catalogat de unii drept un președinte de fațadă – Drulă se poziționează deja ca opțiunea dominantă pentru fotoliul de primar. Iar în jurul său se conturează o rețea familiară: foști securiști, oameni conectați la vechea nomenclatură. Exact ca în „vremurile de tristă amintire”.
Despre trecutul tatălui său, Gheorghe Drulă, a scris pe larg istoricul Marius Oprea, cunoscut pentru demersurile sale în demascarea rețelelor de influență ale Securității. Potrivit documentărilor sale, Gheorghe Drulă a fost implicat în conducerea companiei Felix Telecom – o firmă cu rădăcini adânci în rețelele fostei Securități.
Această companie a fost fondată sub protecția generalului (r) Teodor Ilieș, fost spion DIE la Geneva în anii ’80, operând sub identitatea conspirativă „Claudiu Averescu”. După Revoluție, Ilieș și rețeaua sa au reușit să transforme „capitalul de influență” din perioada comunistă în business-uri profitabile. Felix Telecom este una dintre aceste entități, consolidată prin contracte cu instituții-cheie ale statului: STS, SRI, Ministerul Apărării, Ministerul de Finanțe, Hidroelectrica și altele.
Jurnalistul Ovidiu Ohanesian a punctat și el faptul că Felix Telecom a fost o veritabilă „căpușă de stat”, beneficiind de conexiunile generalului Ilieș și ale altor personaje din fosta Securitate: colonelul Gheorghe Hortopan (vărul lui Ilieș), cadristul Petru Neghiu (actual lider al Asociației Cadrelor Militare din fostul SIE). În fapt, o adevărată rețea de relații între foști ofițeri de informații, mutați din zona de spionaj în cea de afaceri cu statul postdecembrist.
Felix Telecom a derulat zeci, poate sute de contracte cu statul, inclusiv cele legate de „mentenanța rețelei de educație” – rețea care s-a dovedit inexistentă în timpul pandemiei. În perioada guvernului Cioloș, compania a obținut noi contracte, inclusiv cu Compania Națională de Drumuri. Coincidență sau nu, Cătălin Drulă era consilier al premierului în acel moment.
Când a fost acuzat că ar fi intervenit pentru a apăra interesele Felix Telecom, Drulă a răspuns că „doar încerca să ajute proiectele din domeniu”. Însă astfel de „ajutor” poate fi interpretat juridic drept trafic de influență. În legătură cu rolul tatălui său, politicianul a declarat că acesta ar fi doar „un simplu angajat” al companiei – o afirmație care nu corespunde realității, având în vedere că Gheorghe Drulă deținea o poziție de conducere în firmă.
În concluzie, ceea ce pare o nouă generație de politicieni reformiști e, în unele cazuri, doar o extensie rebranduită a unor vechi rețele de influență. Iar trecutul personal și familial al unora dintre cei care se prezintă ca „viitorul” politicii românești merită o privire atentă, dincolo de aparențe și sloganuri.
