Efectul măsurior haotice ale guvernului Boloja înEducație: o învățătoare a murit după ce a aflat că își pierde catedra
Măsurile impuse de guvernarea Nicușor Dan – Ilie Bolojan – Daniel David în învățământ fac deja victime. În județul Timiș, o învățătoare a suferit un accident vascular cerebral și a murit la scurt timp după ce a fost anunțată că își pierde catedra, în urma noilor reguli privind normele didactice.
Potrivit Buletin de Timișoara, tragedia s-a produs imediat după ce directorul școlii i-a comunicat că singura alternativă disponibilă este la zeci de kilometri distanță. La câteva minute după ce a ieșit din biroul directorului, femeia a făcut AVC și nu a mai putut fi salvată.
Profesoara Nadia Baloteanu a descris pe Facebook presiunea uriașă la care sunt supuse cadrele didactice:„Întâi e un ghem în stomac, care se preface într-o uriașă roată zimțată sau un nod în gât. (…) Da, și mie mi-a venit să fug, deși îmi e mai caracteristică lupta! Colega noastră din Timiș, doamna învățătoare care, după ce a aflat de la director că nu mai are post și că cel mai apropiat ar fi la zeci de kilometri distanță, a ieșit din biroul directorului, a făcut AVC și a murit!”.
Inspectoratul Școlar încearcă să mușamalizeze
Presa locală susține că Inspectoratul Școlar Timiș, aflat sub control politic PSD, ar fi încercat să ascundă cazul, evitând să ofere informații clare despre circumstanțele tragediei.
„Profesorii sunt măcinați de teamă și incertitudine”
Și Violeta Estrella Bontilă, directorul Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a reacționat public: „M-am tot gândit la colega mea, deși nu o cunoșteam. M-am gândit la familia ei… M-am gândit la alți colegi, care sunt în aceeași situație, pe care teama, incertitudinea îi macină. Aveam în sistem proceduri și metodologii și timp de soluționare a unor cazuri de restrângeri de activitate (…) știau oamenii din februarie, în mod normal, dar acum… Mă mai gândesc și la mine, la stresul pe care l-am ‘înghițit’ zilele acestea (…) îmi este greu să îmi controlez anxietatea. Și nu pot să nu mă gândesc că nu merită nimic să îți sacrifici sănătatea.”
„La noi, două colege, profesori de mare calitate și anvergură, au ales să se pensioneze. Așa, de azi pe mâine, ca să își salveze colegii mai tineri. Un gest fantastic de frumos, dar dureros… Dumnezeu să o odihnească pe colega noastră și să îi mângâie familia!”.
Reformele aplicate pe repede-înainte, fără consultarea cadrelor didactice, au creat un climat de teamă, nesiguranță și tensiune psihologică în școli. În loc să sprijine profesorii, autoritățile îi împing la limită, cu consecințe tragice.





